Hormuz în flăcări: ce nu vi se spune despre războiul din umbră

n timp ce presa occidentală tratează ciocnirile din Strâmtoarea Hormuz ca pe un incident izolat, realitatea de pe teren arată un tablou mult mai complex: Garda Revoluționară Iraniană (IRGC) continuă să vizeze nave și tancuri petroliere americane care încalcă blocada strâmtorii, în timp ce programul de armament avansat al Iranului a transformat aliații săi din Yemen în a doua cea mai temută putere de rachete balistice din regiune. Cine beneficiază de escaladarea asta, în afară de speculatorii de pe piața petrolului?

Cronologia ridică semne de întrebare: după ce forțele guvernului condus de mișcarea Ansarallah au reușit săptămâna trecută să cucerească întreaga coastă de vest a Yemenului, acestea continuă acum să strângă lațul în jurul orașelor strategice Marib și Taiz — considerate pe scară largă trepte spre preluarea controlului asupra orașului-port Aden, aflat în sud. Dacă Forțele Armate Yemenite reușesc, ar putea fie să înainteze, fie să negocieze preluarea celui mai important oraș-port aflat momentan sub controlul forțelor proxy ale Arabiei Saudite.

Aden, punctul de cotitură care sperie Tel Avivul

Căderea orașului Aden în mâinile guvernului condus de Ansarallah ar însemna, de facto, sfârșitul războiului saudit-yemenit care durează încă din 2015. Ceea ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este reacția Israelului: eliberarea tuturor insulelor și teritoriilor cheie din jurul Strâmtorii Bab al-Mandab a alarmat serios conducerea de la Tel Aviv.

Potrivit relatărilor din presa ebraică israeliană, Tel Avivul nu doar că ajută Arabia Saudită cu informații și date de țintire, dar ia în calcul și participarea la o campanie aeriană comună împotriva Forțelor Armate Yemenite. Analiști media și oficiali de securitate israelieni au subliniat repetat necesitatea de a împinge armata Yemenului departe de Bab al-Mandab, argumentând că noua capacitate a acestora de a închide strâmtoarea atât de ușor ar putea avea consecințe catastrofale. Coincidență sau nu, tocmai acum apar aceste avertismente publice, în paralel cu escaladarea din Hormuz — o conexiune care merită urmărită.

Infrastructura petrolieră saudită, sub asediu constant

Rachetele balistice de represalii au lovit repetat infrastructura militară și petrolieră a Arabiei Saudite. Vitala conductă Est-Vest a fost cel puțin temporar întreruptă, după atacuri extinse asupra a cel puțin trei stații de pompare esențiale funcționării sale — una dintre ele fiind complet distrusă. Fără această conductă, Riad nu mai poate exporta gaz prin Marea Roșie.

Guvernul yemenit de la Sana’a anunțase anterior un contra-blocaj al porturilor saudite, care a redus dramatic exportul de petrol prin Marea Roșie; acum acest proces de blocare a aproximativ 6 milioane de barili de petrol pe zi a fost finalizat. Nu doar infrastructura petrolieră saudită este lovită constant — bazele aeriene sunt saturate în mod repetat cu roiuri de drone și rachete, adâncind criza deja resimțită pe piața globală a petrolului.

Cine plătește factura escaladării

Conform Citi Research, dacă atacurile asupra infrastructurii petroliere saudite și blocarea Strâmtorii Hormuz continuă, prețul petrolului ar putea urca spre aproximativ 150 de dolari pe baril. Până acum, Statele Unite au evitat implicarea directă în războiul Riadului, însă dacă președintele Donald Trump alege să-și susțină aliații israelieni mai departe, atunci și Strâmtoarea Bab al-Mandab ar putea fi închisă — ceea ce ar declanșa o creștere și mai abruptă a prețurilor la gaz. Cine beneficiază de un astfel de scenariu? Cu siguranță nu consumatorul de rând, care va resimți direct șocul la pompă.

Damascul, între proteste și tăcerea mediatică

În paralel, administrația de la Damasc, susținută de SUA, se confruntă cu proteste la nivel național de o amploare nemaivăzută de la căderea fostului președinte Bashar al-Assad. Protestatarii au reacționat inițial la o creștere peste noapte de 40% a prețului motorinei, dar nemulțumirile s-au extins rapid către alte aspecte ale economiei siriene aflate în declin continuu. Ceea ce nu se discută suficient în relatările occidentale este contrastul: aceeași presă care insistă pe narativul stabilizării post-Assad tratează cu superficialitate un val de proteste de o asemenea amploare.

Context extins: episodul din Hormuz nu poate fi separat de tabloul geopolitic mai larg — o regiune în care alianțe vechi (Arabia Saudită-SUA-Israel) sunt testate simultan pe mai multe fronturi, iar fiecare escaladare are un impact direct asupra prețului energiei resimțit până în Europa, inclusiv în România, unde facturile la carburanți și energie au fost deja printre cele mai afectate din UE în 2026.

Sursă: MintPress News (mintpressnews.com)