Generalii Pentagonului scurg documente secrete: de ce acum?

ând generalii americani își riscă cariera pentru a scurge presei documente clasificate din interiorul Pentagonului, mesajul nu e despre birocrație — e un semnal de alarmă pe care cineva a vrut cu tot dinadinsul să-l facă public. Ceea ce oficial se prezintă drept un simplu “schimb de opinii” între comandanți și șeful Pentagonului Pete Hegseth ascunde, de fapt, o fractură profundă privind direcția în care Statele Unite împing conflictul cu Iranul.

Potrivit Washington Post, mai mulți generali de rang înalt au înregistrat formal obiecții în așa-numita Carte de Ordine a Secretarului Apărării (Secretary of Defense Orders Book) — documentul intern care stabilește, de două ori pe lună, disponibilitatea resurselor militare americane și poziționarea forțelor la nivel global, cu contribuția directă a comandanților regionali.

De data aceasta, cartea de ordine ar fi fost plină de obiecții venite din partea celor care coordonează operațiuni în America Latină, Europa și Asia — regiuni unde misiuni de antrenament au fost anulate, iar nave și aeronave au fost redirecționate către Orientul Mijlociu pentru operațiuni anti-iraniene.

Cine spune “nu, dar execut oricum”

Plângerea principală a ofițerilor de rang înalt, conform sursei citate de Washington Post, este că războiul cu Iranul “a degradat capacitatea lor de a-și îndeplini obligațiile de apărare a teritoriului național”. Comandanții US European Command, US Pacific Command, US Southern Command, alături de cel mai înalt ofițer al Marinei, au răspuns cu ceea ce documentul numește oficial “non-concur” — adică sunt în dezacord cu ordinul secretarului de a le extinde forțele, dar se pregătesc să-l execute oricum.

Ordinele emise pe 14 august direcționează unele trupe din Orientul Mijlociu să rămână acolo până în septembrie, iar altele până în 2027. Perspectiva unei prelungiri suplimentare este cea care ar fi determinat comandanții să-și facă publice rezervele — o mișcare extrem de rară în cultura militară americană, unde asemenea dezacorduri rămân, de regulă, strict interne.

“Prea mult, pentru prea mult timp”

O altă frază-cheie citată din surse militare este că operațiunea din Iran — pe care Casa Albă o promisese inițial drept “rapidă” — a devenit “prea mult, pentru prea mult timp”. Conflictul a ajuns la șase luni de la declanșare, fără o strategie clară de ieșire și fără un moment de tip “misiune îndeplinită” la orizont. Armata și Forțele Aeriene ar fi fost de acord cu dorința lui Hegseth de prelungire, dar ambele ar fi subliniat riscurile semnificative pe care le presupune o asemenea decizie.

Cine beneficiază de o prelungire nedefinită a prezenței militare americane în regiune, în timp ce alte teatre strategice — Europa, Asia-Pacific, America Latină — rămân descoperite? Cronologia ridică întrebări: scurgerea vine chiar în perioada în care Iranul, conștient de nepopularitatea războiului în rândul americanilor și de uzura arsenalului SUA, refuză să capituleze.

Pentagonul: “trădare”, dar fără dezmințiri concrete

Reacția oficială nu a întârziat. Purtătorul de cuvânt-șef al Pentagonului, Sean Parnell, a numit informațiile “știri false, prost documentate, pline de inexactități” și a declarat pe X că publicarea unor evaluări extrem de clasificate din cartea de ordine a secretarului “este o infracțiune” și “o trădare a forței armate”. Totuși, Parnell a confirmat indirect esența informației, precizând că exprimarea de “non-concur” este o practică standard pe care secretarul o vede constant.

Parnell a mai adăugat că deciziile privind amploarea și durata angajamentelor de forțe se bazează pe evaluarea curentă a amenințărilor, prioritățile strategice stabilite de președinte și avizul șefului Statului Major Întrunit, dar că Departamentul de Război nu discută public procesele operaționale interne, inclusiv documentul menționat sau evaluările de risc oferite de comandamente.

Ce nu se menționează în comunicatele oficiale este întrebarea de fond, pe care unii analiști americani au ridicat-o deja public: o asemenea scurgere rară, venită chiar din interiorul aparatului militar, nu este de obicei un gest întâmplător — ci un semnal că cineva se așteaptă la o escaladare majoră și vrea ca aceasta să fie documentată public înainte să se producă. Coincidență sau avertisment calculat, rămâne de văzut. Într-un climat global deja tensionat, în care România însăși resimte efectele indirecte ale conflictului — prin scumpirea combustibililor și anxietatea publică legată de un posibil război extins — orice mișcare din interiorul Pentagonului merită privită cu mai multă atenție decât un simplu “dezacord birocratic”.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)