Termocentrale pe cărbune: de ce Bruxelles-ul spune nu României

omisia Europeană a decis, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro, că România nu a demonstrat suficient riscul unei crize energetice în cazul în care ar respecta calendarul asumat de închidere a termocentralelor pe cărbune. Ceea ce oficial pare o simplă chestiune tehnică de reglementare energetică ascunde, de fapt, un joc de putere mult mai mare: cine decide, în ultimă instanță, ce înseamnă „siguranță energetică” pentru un stat membru — statul respectiv sau birocrația de la Bruxelles?

Poziția Comisiei Europene intră direct în contradicție cu cea a Transelectrica, operatorul național de transport al energiei electrice. Studiul de adecvanță realizat de compania românească arată, potrivit acesteia, că este necesară păstrarea temporară a unor grupuri pe lignit pentru a evita un colaps al sistemului energetic național. Cu alte cuvinte, cei care gestionează efectiv rețeaua electrică a țării spun una, iar cei care controlează robinetul fondurilor europene spun alta.

Miza reală: banii din PNRR, nu cărbunele

Dincolo de disputa tehnică, miza depășește simpla funcționare a termocentralelor. România a asumat, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, jaloane clare privind renunțarea la energia pe cărbune — angajamente pe care Comisia Europeană le consideră, aparent, imposibil de renegociat în acest moment. Ceea ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este exact acest amănunt: dacă România insistă să păstreze temporar grupurile pe lignit, riscă blocarea sau întârzierea unor tranșe din PNRR — bani pe care țara nu-și permite să-i piardă, mai ales cu termenul critic de 31 august 2026 pentru jaloanele restante deja apăsând ca o sabie a lui Damocles peste un guvern aflat, la rândul lui, într-o criză prelungită.

Cronologia ridică întrebări legitime: cine a negociat inițial aceste jaloane privind cărbunele, în ce condiții au fost acceptate, și de ce flexibilitatea invocată acum de Transelectrica nu a fost anticipată la momentul semnării angajamentelor? Titlul sursei citate face trimitere la un rol jucat de fostul ministru USR al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, cunoscut pentru implicarea sa în negocierea inițială a PNRR — o legătură care merită urmărită mai atent, chiar dacă detaliile concrete ale acestei contribuții nu sunt explicate în materialul disponibil.

Cine beneficiază de blocaj?

Coincidență sau nu, disputa vine într-un moment în care România se confruntă simultan cu o criză politică fără premier învestit, cu o inflație record în Uniunea Europeană și cu presiuni tot mai mari asupra bugetului de stat. Într-un asemenea context, întrebarea firească nu este doar „ce se întâmplă cu termocentralele”, ci „cine are de câștigat dintr-o Românie dependentă de decizii externe pentru propria securitate energetică”. Nu este o teorie, ci o observație: interesele geopolitice ale marilor blocuri energetice europene rareori coincid perfect cu interesele imediate ale statelor mai mici și mai vulnerabile din estul continentului.

Rămâne de văzut dacă Transelectrica își va putea impune argumentele tehnice în fața birocrației europene, sau dacă România va fi nevoită să aleagă între lumina de pe ecranele calculatoarelor din fiecare casă și fondurile europene promise printr-un plan negociat în alte vremuri, de alți oameni, cu alte priorități.

Sursă: OrtodoxINFO (ortodoxinfo.ro)