SUA vs China în Africa: cine controlă mineralele critice

n timp ce Washingtonul anunță cu mândrie 37 de contracte comerciale în valoare de 25,67 miliarde de dolari în Africa, cifrele reale arată o cu totul altă poveste: China rulează un comerț de 348,1 miliarde de dolari cu continentul african, adică de peste patru ori mai mult decât Statele Unite. Ceea ce oficialii americani prezintă drept o “ofensivă diplomatică” seamănă, la o privire mai atentă, cu o cursă de recuperare într-o competiție deja pierdută la puncte.

Frank Garcia, secretarul adjunct de stat pentru Afaceri Africane, a declarat pentru Fox News, într-un interviu publicat pe 27 august, că “China continuă să inunde Africa cu exporturi”. Garcia susține că supracapacitatea industrială subvenționată de statul chinez amenință industriile locale și lasă țările africane expuse la datorii și presiuni economice. Ce nu se menționează explicit în declarațiile oficiale americane este dimensiunea decalajului: Africa a exportat spre China bunuri de aproximativ 123 de miliarde de dolari, în timp ce comerțul total al SUA cu continentul a fost de doar 83,35 miliarde de dolari anul trecut, conform Biroului de Recensământ american.

Fabricile africane, sub presiune tăcută

Un studiu din 2025 publicat în Energy Economics arată că importurile chinezești au redus productivitatea producătorilor africani, în special a firmelor mici și mijlocii care se confruntă deja cu constrângeri financiare și energetice. Un alt studiu, publicat în noiembrie 2025 în International Affairs, a identificat peste 400 de producători deținuți de companii chineze înregistrați în Ghana între 2004 și 2024 — semn că strategia Beijingului s-a mutat de la simplul comerț la producția locală, pas cu pas, aproape neobservat.

În Africa de Sud, Chery Auto a inaugurat în iulie fosta fabrică Nissan din Rosslyn, achiziționată de producătorul chinez, cu producție planificată să înceapă la mijlocul lui 2027. Cine beneficiază de fapt de aceste tranzacții? Pe hârtie, economia locală. În realitate, controlul asupra lanțurilor de producție rămâne la Beijing.

Nu toată lumea din Africa privește cu ochi buni această expansiune. Jie Lijian, activist chinez pentru drepturile omului care a fugit din calea persecuției regimului comunist chinez, a declarat în 2020 pentru ediția chineză a The Epoch Times că a auzit repetat plângeri despre companii chineze care poluează apa, aerul și afectează animalele de fermă — inclusiv în Etiopia, unde a fost confundat de poliție cu un angajat al unei firme chineze.

Tensiunile au degenerat uneori în violență. În octombrie 2024, locuitorii din Konkoï, Guineea, au protestat împotriva companiei miniere chineze Hongxing Mining Guinea SARL, acuzată de distrugerea terenurilor agricole. Potrivit presei guineene, doi oameni au murit după intervenția forțelor de securitate — un tânăr împușcat și un copil care a inhalat gaze lacrimogene. Prefectul local a susținut, desigur, că firma opera legal și plătea taxe.

Mineralele critice: noul teren de luptă geopolitic

Aici lucrurile devin cu adevărat interesante din perspectiva securității naționale americane. Comandamentul SUA pentru Africa (AFRICOM), în declarația de poziție pentru 2026, afirmă că Beijingul folosește investițiile în mine, infrastructură și transport pentru a-și asigura controlul asupra mineralelor critice și infrastructurii strategice. Cifra care ar trebui să dea de gândit: China controlă 90% din procesarea globală de grafit de calitate pentru baterii — o “vulnerabilitate structurală”, spune chiar AFRICOM, pentru baza industrială de apărare americană.

Un raport din 2026 al U.S. Geological Survey plasează China la 79% din producția mondială de grafit natural, 98% din galiu rafinat primar, 83% din tungstenul extras și 68% din pământurile rare extrase. Coincidență sau plan pe termen lung, gândit cu decenii înainte? Cronologia investițiilor chineze în minerit african, întinsă pe peste 20 de ani, sugerează mai degrabă a doua variantă.

Washingtonul mizează pe Coridorul Lobito, care ar urma să lege centura de cupru din Congo și Zambia de portul angolez Lobito, la Atlantic. Bernard Swanepoel, președintele African Exploration Mining and Finance Corp. din Africa de Sud, a declarat pentru The Epoch Times, în iulie 2025, că “judecând după cât de des îl menționează, cuprul este central în ambițiile lui Trump”. Fostul ministru zambian al Minelor, Paul Chongo Kabuswe, a confirmat că China s-a angajat să investească 5 miliarde de dolari în industria cuprului zambian până în 2031, inclusiv 800 de milioane într-o singură mină — dar a ținut să precizeze: “Doar pentru că avem interes chinez aici nu înseamnă că nu vrem și companii americane aici.”

Când mineritul se întâlnește cu armele

Ce nu apare aproape niciodată în comunicatele oficiale de presă este legătura dintre unele operațiuni miniere chineze și grupările armate locale. În Republica Centrafricană, ministrul minelor a revocat în iunie 2024 trei permise de exploatare deținute de compania chineză Daqing SARL. Un raport din 2025 al Panelului de Experți ONU a constatat că firma a minat fără autorizație, a interacționat cu membri ai unor grupări armate și a adus muncitori străini neautorizați la fața locului.

Și mai grăitoare este o investigație Global Witness din 2016: compania chineză Kun Hou Mining ar fi plătit 4.000 de dolari și ar fi furnizat două puști AK-47 grupării armate Raia Mutomboki din estul Congo, în 2014 și 2015, pentru a-și asigura accesul la zăcăminte de aur. O scrisoare din februarie 2015, semnată de patru facțiuni Raia Mutomboki, confirmă primirea banilor și armelor. Compania ar fi furnizat, potrivit aceleiași investigații, și echipamente de comunicații și hrană grupărilor armate.

Companiile chineze au recurs și la contractori privați de securitate: Huaxin Zhong’an Security Group, firmă cu sediul la Beijing, a declarat într-un comunicat din martie 2022 că 100% din angajații săi de securitate din străinătate sunt militari retrași din activitate, iar organizația de partid din cadrul companiei a ajutat la selecția, verificarea și instruirea personalului trimis peste hotare — un detaliu care spune multe despre gradul de control politic asupra operațiunilor economice chineze din Africa.

Instruire militară și politică — sub radar

Prin Planul de Acțiune de la Beijing al Forumului de Cooperare China-Africa pentru 2025-2027, Beijingul a promis o subvenție militară de 1 miliard de yuani (140 milioane de dolari), instruirea a 6.000 de militari africani și 1.000 de ofițeri de poliție, plus vizite în China pentru 500 de tineri ofițeri africani. Cel puțin 50 de țări africane participă regulat la programe de educație militară profesională chineze, potrivit lui Paul Nantulya de la Africa Center for Strategic Studies, instituție a Departamentului de Război al SUA.

Nantulya a scris, într-o analiză din 2023, că ofițerii africani expuși la modelul militar chinez preiau și principiul controlului politic al partidului asupra armatei — comisari politici incluși. Un raport separat din 2023 al aceluiași centru descrie cazul unei unități de poliție sud-africane trimise la instruire în China în 2016, ulterior desfășurată ilegal ca “echipă de lovire” pentru intimidarea și asasinarea rivalilor politici.

Instruirea nu se oprește la armată. Școala de Leadership Mwalimu Julius Nyerere din Tanzania pregătește cadre din șase partide de guvernământ din sudul Africii, cu instructori de la Școala Centrală de Partid a Partidului Comunist Chinez implicați direct în programe de recrutare, mobilizare de masă și propagandă — o rețea de influență politică ce rareori ajunge în titlurile presei occidentale.

Porturile: miza ascunsă a hărții

China operează deja o bază militară permanentă în Djibouti, lângă intrarea în Marea Roșie. Un purtător de cuvânt al AFRICOM a declarat pentru The Epoch Times că liderii comandamentului au “avertizat constant” că Beijingul încearcă să-și extindă prezența militară dincolo de Djibouti, căutând o prezență navală permanentă sau o facilitate portuară cu dublă utilizare pe coasta atlantică a Africii, în special în Golful Guineei.

Cine beneficiază, în ultimă instanță, de această cursă tăcută pentru resurse și rute strategice? Purtătorul de cuvânt AFRICOM a insistat că “Statele Unite oferă valoare durabilă ca partener de elecție, cu capabilități pe care doar noi le putem furniza”, subliniind transparența, respectul pentru suveranitate și prosperitatea reciprocă drept fundamente ale abordării americane. Departamentul de Stat și Uniunea Africană nu au răspuns solicitărilor de informații suplimentare până la publicarea articolului — o tăcere care, în acest context, spune la fel de mult ca orice declarație oficială.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)