Liderul invizibil al Iranului: cine vorbește, de fapt, cu Khamenei?

reședintele iranian Masoud Pezeshkian a recunoscut miercuri că comunicarea cu noul Ghid Suprem, Mojtaba Khamenei, este „foarte dificilă” în acest moment — o declarație care ar trebui, în mod normal, să provoace un cutremur politic la Teheran, dar care a trecut aproape neobservată în presa occidentală, exact în ziua în care Iranul și Omanul anunțau progrese majore privind Strâmtoarea Hormuz. Coincidență de calendar sau distragere calculată?

„Este foarte dificil să comunicăm cu el în acest moment, dar în orice caz, prezența sa este o sursă foarte mare de forță pentru noi, astfel încât să putem continua”, a spus Pezeshkian într-un interviu difuzat la televiziunea de stat iraniană.

Ce nu se menționează suficient de apăsat în relatările oficiale este că Mojtaba Khamenei nu a mai apărut public din momentul în care a succedat tatălui său, Ayatollah Ali Khamenei, ucis în atacurile inițiale americano-israeliene care au declanșat Operațiunea „Epic Fury” în februarie. Potrivit relatărilor, Mojtaba ar fi fost și el rănit în același atac, dar variantele privind gravitatea rănilor diferă substanțial — și, de atunci, bărbatul care conduce oficial Iranul a rămas complet în afara privirii publice.

Niciun material video sau audio cu noul Ghid Suprem nu a fost făcut public de când a preluat funcția. Comunicarea sa cu poporul iranian se face exclusiv prin declarații scrise atribuite lui, iar absența sa remarcabilă de la funeraliile propriului tată, luna trecută, ridică întrebări pe care presa de stat nu le pune.

Cine beneficiază de această opacitate totală? Ziarul iranian Al-Mashhari, afiliat Primăriei Teheranului, a oferit săptămâna aceasta o explicație oficială: autoritățile ar reține deliberat înregistrările audio ale lui Khamenei din cauza temerii că agențiile de informații străine ar putea folosi „semnături acustice” — zgomote de fond, echipamente, caracteristici ale vocii — pentru a-i determina locația exactă. O explicație plauzibilă din punct de vedere tehnic, dar care lasă loc și pentru o întrebare mai directă: este vorba doar de securitate operațională, sau de altceva ce nu poate fi verificat din exterior?

Pezeshkian a apărat, totuși, ferm figura Ghidului Suprem, descriind interacțiunile sale cu acesta ca fiind productive și marcate de „bunătate și o logică foarte solidă”. „Din nefericire, situația actuală permite unor persoane rău intenționate să îl descrie diferit și să prezinte o imagine diferită a lui”, a spus președintele iranian, fără să precizeze la cine se referă exact — o formulare vagă care, în contextul actual, ridică mai multe întrebări decât rezolvă.

Strâmtoarea Hormuz: acordul care ar putea redesena harta puterii în Golf

Declarațiile lui Pezeshkian au venit chiar în ziua în care oficialii iranieni anunțau progrese semnificative în negocierile cu Omanul privind un cadru pentru navigația comercială prin Strâmtoarea Hormuz — o arteră prin care trece o proporție uriașă din petrolul mondial și, implicit, un instrument de presiune geopolitică de proporții.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei, a declarat miercuri că Teheranul și Muscat au convenit asupra coordonatelor geografice ale rutelor de navigație propuse și se află în etapele finale ale pregătirii unei declarații comune. „Coordonatele geografice ale rutei convenite de cele două părți au fost stabilite și, dacă anumite părți terțe nu blochează procesul, declarația comună a celor două țări, care conține principalele considerații și puncte de acord, se află și ea în etapa finală de revizuire și redactare”, a spus Baghaei, citat de agenția de stat IRNA.

Adjunctul ministrului de Externe iranian, Kazem Gharibabadi, a mers și mai departe, afirmând că cele două țări au ajuns la înțelegeri privind aproape toate problemele nerezolvate, descriind un acord final ca fiind „pe punctul de a fi finalizat”.

Detaliile diferă de la o sursă la alta, dar structura care se conturează ar stabili rute noi pentru navele care intră și ies din Golful Persic, oferind Iranului un rol mai mare în gestionarea traficului comercial prin această strâmtoare strategică decât avea înainte de război — un detaliu care merită reținut, pentru că schimbă echilibrul de putere regional fără ca acest lucru să fie discutat deschis în presa occidentală.

Potrivit postului israelian Channel 12, acordul ar rămâne inițial în vigoare 60 de zile, navele care intră în Golful Persic circulând pe partea iraniană a strâmtorii, iar cele care ies, pe partea omaneză. Nu s-ar percepe taxe în această perioadă, timp în care părțile ar urma să deblocheze culoarul principal de navigație de mine, în primele 30 de zile. Odată deblocat, culoarul central ar fi folosit din nou pentru trafic bidirecțional, în timp ce Iranul și Omanul negociază un aranjament permanent.

Ce condiționează, de fapt, reluarea traficului

Oficialii iranieni au avertizat, însă, că un acord cu Omanul nu ar însemna, prin el însuși, reluarea completă a traficului prin strâmtoare. Baghaei a spus că blocada navală americană și ceea ce Teheranul descrie drept alte „acțiuni agresive și amenințătoare” americane rămân obstacole pentru restabilirea unui trafic comercial sigur. Gharibabadi a adăugat că o revenire a Statelor Unite la angajamentele pe care Teheranul susține că Washingtonul le-a asumat prin memorandumul de înțelegere din iunie ar fi necesară — dar nu suficientă — pentru reluarea completă a navigației prin strâmtoare.

Această divergență lasă întrebări importante nerezolvate, chiar în timp ce președintele american Donald Trump a indicat repetat că un acord ar putea fi iminent. Trump a declarat marți seară că Statele Unite vor avea informații mai clare în „48 de ore”, spunând reporterilor că negocierile „avansează foarte frumos”. Anterior, spusese că un acord ar putea fi anunțat miercuri sau joi.

Vorbind miercuri seară la Las Vegas, Trump a reiterat că Iranul a cerut negocieri după ce Statele Unite au pregătit ceea ce el a descris ca fiind cel mai mare atac militar de la Al Doilea Război Mondial încoace. „M-au sunat și mi-au spus: «Vă rugăm nu faceți asta, să vorbim»”, a spus Trump. „Aș prefera să facem o înțelegere, pentru că nu vreau să ucid oameni”, a adăugat el. „Dar Iranul nu poate avea o armă nucleară.”

Trump a lăsat clar de înțeles că negocierile imediate privind Hormuz sunt menite să ducă spre o traiectorie diplomatică mai largă, care să abordeze programul nuclear iranian, amenințând în același timp cu o acțiune militară zdrobitoare dacă Teheranul abandonează din nou procesul. „Strâmtoarea va fi deschisă foarte curând, sau vor fi loviți foarte tare, și apoi strâmtoarea va fi deschisă”, a declarat Trump pentru Fox News, într-un interviu difuzat marți seară. „Dacă se retrag din nou, vor fi loviți foarte tare”, a adăugat el. „Ei știu asta, înțeleg asta. Nu am de ales. Nu pot avea o armă nucleară. E foarte simplu.”

Cu toate acestea, oficialii iranieni au continuat miercuri să nege public existența unor negocieri directe cu Statele Unite, caracterizând discuțiile actuale drept negocieri bilaterale exclusiv între Iran și Oman — o contradicție directă cu insistența lui Trump că Washingtonul și Teheranul discută deja. Cine spune adevărul aici, și cui îi convine ambiguitatea?

Pentru moment, negocierile par să se apropie de producerea unui cadru funcțional, chiar dacă Teheranul continuă să condiționeze reluarea efectivă a traficului prin Hormuz de acțiuni americane suplimentare. Rămâne neclar dacă acest aranjament va satisface pretențiile lui Trump și va evita acțiunea militară cu care a amenințat repetat, la fel cum rămâne neclar în ce măsură dificultatea recunoscută de Pezeshkian în a comunica cu Khamenei ar putea afecta aprobarea finală sau implementarea vreunui acord — un detaliu care, privit cu atenție, spune mai multe despre structura reală a puterii de la Teheran decât orice comunicat oficial.

Sursă: Breitbart News (breitbart.com)