Presa moartă și burtierele vii: cine scrie de fapt știrile?

eea ce se prezintă oficial drept „presă de știri” în România de azi este, în multe cazuri, doar un decor sonor pentru interese care nu au nimic de-a face cu informarea publicului — iar burtierele care se derulează non-stop pe ecrane sunt simptomul, nu boala.

Zoe Dantes pornește de la o constatare simplă și dureroasă: a existat cândva o meserie capabilă să dărâme guverne. Nu prin putere instituțională, ci prin încăpățânare. Jurnalistul de altădată avea un carnețel, un telefon, un teanc de documente și, mai ales, refuzul de a închide un dosar doar pentru că cineva „de sus” îi spunea că nu mai e nimic de aflat.

Ce s-a schimbat, de fapt?

Textul nu oferă cifre sau nume concrete — și tocmai asta e observația incomodă: nu mai e nevoie de o conspirație explicită atunci când sistemul s-a auto-reglat spre comoditate. Redacțiile s-au transformat, în mare parte, în operatori de burtiere — fluxuri continue de „informații” care umplu timpul de antenă fără să mai pună întrebări incomode nimănui.

Cine beneficiază de fapt de acest peisaj mediatic domesticit? Într-o piață în care televiziunea rămâne, conform datelor disponibile, principala sursă de știri pentru aproximativ 80% dintre români, controlul asupra ce se difuzează — și mai ales ce nu se difuzează — capătă o greutate politică uriașă. Nu întâmplător, spațiul media autohton e dominat de câțiva actori mari, apropiați de interese politice sau de afaceri, în timp ce presa de investigație independentă supraviețuiește cu audiențe mult mai mici, dar cu o insistență incomodă pe documente și cronologii.

Propaganda care „vă informează”

Formularea aleasă de autoare — propaganda „vă informează” — nu e întâmplătoare. Ea surprinde exact mecanismul prin care limbajul jurnalismului e păstrat intact (rubrici, prezentatori, grafică de breaking news), în timp ce funcția lui — verificarea puterii — dispare tăcut. Cronologia acestei transformări, de la jurnalistul-cățel de pază la burtiera-tapet sonor, ridică o întrebare pe care puțini o mai pun cu voce tare: dacă meseria care „dărâma guverne” a murit, cine a decis, de fapt, s-o îngroape?

Context mai larg: fenomenul nu e izolat de peisajul politic instabil al ultimilor ani — o societate hrănită cu dezinformare (inclusiv campanii cu amplificare algoritmică, așa cum s-a văzut în alegerile anulate din 2024) devine, paradoxal, mai vulnerabilă tocmai atunci când presa autentică se subțiază. Coincidență sau nu, slăbirea jurnalismului critic apare exact în perioada în care încrederea publicului în instituții a scăzut dramatic, iar polarizarea politică a atins cote record.

Textul lui Zoe Dantes nu oferă răspunsuri instituționale, ci o constatare amară: atâta vreme cât „informarea” se confundă cu zgomotul de fundal, întrebarea reală — cine mai verifică puterea? — rămâne fără răspuns.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)