Fauci în Senat: ce ascunde de fapt „legea” din spatele scenei

eea ce oficial a fost prezentat drept o simplă audiere de rutină în Senatul american ascunde, potrivit unui editorial semnat de James Howard Kunstler, un tipar mult mai vechi și mai îngrijorător: modul în care sistemul juridic american pare tot mai capabil să protejeze figurile cu putere reală, indiferent de acuzații.

Textul, publicat inițial de ZeroHedge sub semnătura editorialistului american James Howard Kunstler, pornește de la o audiere a senatorului Rand Paul cu dr. Anthony Fauci, fostul șef al politicilor sanitare americane în timpul pandemiei de COVID-19. Kunstler citează o declarație a lui Fauci făcută pentru televiziune în 2022: „Nu am nimic de ascuns. Pot explica și justifica tot ce am făcut.” Autorul consideră că această frază, repetată public de-a lungul anilor, a devenit simbolul unei tendințe mai largi — capacitatea instituțiilor de a transforma legea într-un instrument flexibil, aplicat selectiv.

Cronologia pe care Kunstler o pune sub semnul întrebării

Editorialistul enumeră o serie de episoade pe care le consideră conectate printr-un fir comun: procesele intentate lui Donald Trump în 2024, modul în care acuzațiile de fraudă electorală din 2020 nu au fost niciodată tranșate în instanță, precum și circul politic din jurul comisiei parlamentare care a anchetat evenimentele de la 6 ianuarie. Cine beneficiază, se întreabă autorul, de un sistem în care aceste dosare rămân permanent „deschise”, dar niciodată închise cu un verdict clar? Este o întrebare retorică, dar una pe care textul o repetă insistent: efectul cumulat, spune Kunstler, este demoralizarea populației, care ajunge să creadă că legea nu se mai aplică egal.

Potrivit editorialului, dr. Fauci ar fi administrat, în cadrul structurii de sănătate publică americane, un sistem de granturi acordate universităților, companiilor farmaceutice și organizațiilor cu pretenții de utilitate publică — un sistem din care ar fi obținut, conform acuzațiilor formulate de autor, aproximativ un milion de dolari în premii în timpul pandemiei, fără a lua în calcul eventualele redevențe din brevete farmaceutice. Este important de precizat că aceste afirmații rămân, în forma prezentată de sursă, acuzații ale editorialistului, nu constatări judiciare sau concluzii oficiale.

Vedeta media și „fama explozivă”

Un alt fir al textului privește modul în care presa americană l-ar fi transformat pe Fauci într-o figură de tip celebritate. Kunstler citează un pasaj dintr-un jurnal atribuit lui Fauci, în care acesta ar fi notat, referindu-se la un articol din Washington Post: „Situația cu faima mea națională și internațională este explozivă și de fapt de neimaginat. Nu este o exagerare să spun că astăzi sunt cea mai faimoasă și mai discutată persoană din țară și una dintre cele mai recunoscute persoane din lume.” Autorul mai menționează, conform aceleiași surse, mesaje atribuite unor figuri publice precum Julia Roberts sau Barbra Streisand.

Coincidență sau nu, editorialul leagă acest cult al personalității de întrebarea mai largă pe care o pune direct: ar fi știut Fauci, sau alți membri ai fostului grup de lucru al Casei Albe pe COVID-19, ce rol ar fi jucat gestionarea pandemiei în contextul politic ce a dus la înlocuirea lui Trump la Casa Albă? Textul nu oferă dovezi pentru acest scenariu — este prezentat explicit ca opinia și interpretarea autorului, nu ca fapt stabilit.

Context mai larg: o luptă pentru credibilitatea statului de drept

Ce nu se menționează în relatările oficiale despre astfel de audieri, sugerează editorialul, este miza reală: nu doar responsabilitatea unei singure persoane, ci întrebarea dacă instituțiile americane mai pot restaura încrederea publică în ideea că legea se aplică tuturor la fel. Autorul consideră că partidul democrat american, după eșecul electoral din 2024, ar fi adoptat o retorică radicalizată — o comparație pe care o descrie folosind termenii „bolșevic-iacobin” pentru a descrie ceea ce el numește o alianță între resentiment politic și psihoză civică. Sunt afirmații polemice, aparținând în întregime autorului, și nu constatări verificabile independent.

Textul se încheie cu o prezicere personală a lui Kunstler: că actualul președinte american nu va permite ca alegerile viitoare să fie „compromise” și că o confruntare pe această temă ar putea avea loc în toamnă, prin intervenție executivă invocând securitatea națională. Este, din nou, o opinie a autorului, nu o informație factuală confirmată de surse oficiale.

Dincolo de tonul incendiar al editorialului, rămâne o întrebare legitimă pentru cititorul sceptic: de ce anumite dosare de mare vizibilitate publică — fie ele legate de gestionarea unei pandemii, fie de contestarea unor alegeri — par să rămână permanent suspendate între acuzație și verdict, fără să ajungă niciodată la o concluzie clară în instanță? Cronologia, cel puțin, ridică întrebări pe care merită să le păstrăm deschise.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)