Broadway în colaps: cine profită de criza teatrelor woke?

ând legendarul compozitor Andrew Lloyd Webber recunoaște public că industria pe care a construit-o timp de decenii a devenit „nesustenabilă din punct de vedere financiar”, nu vorbim doar despre o problemă de contabilitate — vorbim despre semnalul unui sistem cultural care se prăbușește sub propria sa greutate, în timp ce publicul continuă să fugă cu miile.

Compozitorul britanic, autorul unor producții iconice precum Cats, Evita, The Phantom of the Opera și Jesus Christ Superstar, a publicat sâmbătă o scrisoare deschisă pe Instagram în care deplânge „costul nesustenabil” al montării spectacolelor mari pe Broadway. Momentul nu e întâmplător: Webber a scris aceste rânduri chiar după închiderea prematură a producției Cats: The Jellicle Ball, care nu a mai reușit să umple sălile.

„Poate că închiderea acestui spectacol va rămâne în memorie ca momentul în care toți cei implicați în Broadway s-au trezit la realitate și au abordat costul nesustenabil de a produce și susține orice spectacol nou pe The Great White Way, cu atât mai puțin o lucrare nouă și curajoasă”, a scris Webber, adăugând mulțumiri producătorilor și investitorilor care „au crezut în Jellicle Cats”.

Coincidență sau tipar? Costurile explodează exact când conținutul devine tot mai ideologizat

Ceea ce nu se menționează explicit în comunicatele oficiale ale industriei este cronologia suspectă a acestui declin: în timp ce costurile de producție ajung la niveluri istorice, producțiile de pe Broadway și din teatrele americane au virat masiv spre un conținut tot mai încărcat ideologic — exact în perioada în care sălile s-au golit. Cine beneficiază de această combinație de costuri uriașe și mesaje polarizante, când rezultatul evident este scăderea audienței și fuga sponsorilor?

Criza nu se limitează la Broadway. Organizații de teatru și artă performativă din toată țara se confruntă cu crize financiare majore, care au dus la disponibilizări și anulări de stagiuni întregi, pe fondul plecării publicului fidel și al secării fondurilor din donații. Printre instituțiile afectate se numără The Public Theater din New York, Mark Taper Forum din Los Angeles, Oregon Shakespeare Festival și Lookingglass Theatre din Chicago.

Chiar și puternica Metropolitan Opera din New York trece prin dificultăți — asociația sa de susținere (guild) a anunțat recent că se dizolvă după aproape un secol de activitate. The Public Theater din New York a disponibilizat aproape 20% din personal și și-a redus programele planificate.

Cazul Oregon Shakespeare Festival: cine a alungat publicul?

Un exemplu concret ridică întrebări suplimentare despre cine e responsabil pentru fuga publicului. Oregon Shakespeare Festival se confruntă cu presiuni serioase după plecarea directoarei Nataki Garrett, cunoscută pentru un discurs puternic orientat spre diversitate, echitate și incluziune (DEI).

Deținători de abonamente de lungă durată și persoane din interiorul organizației au declarat, sub protecția anonimatului, că predicile ideologice ale lui Garrett și accentul agresiv pus pe DEI au alienat o parte semnificativă din publicul fidel al festivalului, precum și mulți dintre micii donatori ale căror contribuții susțineau colectiv organizația pe linia de flotare.

Rămâne întrebarea pe care nimeni din conducerea marilor instituții culturale americane nu vrea să o pună cu voce tare: este scăderea audienței un fenomen pur economic, legat de inflație și costuri de producție, sau reflectă o rupere mai profundă între agenda culturală promovată de instituții și valorile publicului care, până acum câțiva ani, umplea sălile? Cronologia — costuri record, virare ideologică, prăbușire de audiență — ridică, cel puțin, semne de întrebare legitime.

Sursă: Breitbart News (breitbart.com)