Brazilia: cronologia intervenției americane ridică semne de întrebare

u două luni înainte de alegerile prezidențiale din octombrie, Washingtonul face exact ceea ce Casa Albă neagă mereu că ar face: presează activ electoratul unei țări suverane să voteze „corect”. Iar dacă Lula da Silva câștigă totuși un al patrulea mandat, se pare că fundația pentru o posibilă intervenție militară a fost deja turnată — cu mult înainte de urne.

Oficial, povestea e simplă: treisprezece candidați, o cursă democratică. Neoficial, doi actori domină scena — Lula da Silva, președintele de centru-stânga aflat la putere, și Flavio Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair Bolsonaro (condamnat la 27 de ani de închisoare pentru o tentativă de lovitură de stat inspirată direct din modelul 6 ianuarie american) și fratele lui Eduardo Bolsonaro (condamnat în lipsă pentru că a făcut lobby în Statele Unite pentru intervenție în procesul tatălui său). Cine beneficiază de o victorie Bolsonaro? Răspunsul pare evident chiar din promisiunile candidatului: dacă e ales, Brazilia va deveni „unul dintre cei mai apropiați aliați” ai SUA.

Lula conduce momentan detașat în sondaje, cu 40% față de 28% pentru Bolsonaro, niciun alt candidat neavând peste 10%. Dar cei care urmăresc politica braziliană de mai mult timp știu că astfel de avansuri s-au mai topit brusc: în 2018, Lula avea un avans de 20 de puncte asupra lui Jair Bolsonaro când Curtea Supremă braziliană l-a exclus din cursă și l-a încarcerat pe baza unor acuzații ulterior anulate — într-un dosar orchestrat, potrivit multor observatori, cu implicarea directă a guvernului american. Coincidență? Calea a rămas liberă exact pentru candidatul favorizat de Washington.

Lula însuși a tras un semnal de alarmă public: „Cât despre mine, [Trump] poate continua să-l placă pe Bolsonaro, tatăl, fiul, nepotul… Nu e nicio problemă. E problema lui. Gusturile nu se discută”, a declarat el, adăugând: „Acum, nu vă amestecați în alegerile braziliene, pentru că alegerile braziliene sunt o problemă braziliană, așa cum alegerile americane sunt treaba lor, nu a mea. Tot ce vreau este același respect pentru Brazilia pe care îl am eu pentru Statele Unite. Atât.”

O cronologie care nu pare deloc întâmplătoare

Pe 26 mai, Flavio Bolsonaro a călătorit la Washington pentru întâlniri cu Trump, vicepreședintele J.D. Vance și secretarul de stat Marco Rubio, unde ar fi promovat ideea unei intervenții militare în Brazilia. La doar două zile distanță — cronologia chiar ridică întrebări — Departamentul de Stat a desemnat două grupări braziliene, Comando Vermelho și Primeiro Comando da Capital, drept „organizații teroriste străine”. Jurnalistul american Brian Mier, corespondent TeleSur English stabilit în Brazilia din 1991, a numit decizia „o mișcare preventivă pentru o posibilă invazie, în cazul în care Lula câștigă realegerea”.

Ce nu se menționează în majoritatea rapoartelor oficiale este că exact același tipar s-a folosit și în Venezuela: în 2025, gruparea Tren de Aragua a primit aceeași etichetă de „organizație teroristă”, iar la câteva luni distanță SUA a organizat o operațiune de răpire a președintelui Nicolás Maduro, decapitând conducerea statului venezuelean. Aceeași unealtă juridică, folosită de două ori, la interval scurt, în două țări din aceeași regiune — greu de crezut că e doar coincidență.

Libertate de exprimare sau operațiune de influență?

Potrivit lui Mier, guvernul american nu se limitează la sancțiuni economice — antrenează direct influenceri brazilieni în tehnici de atac împotriva lui Lula. La începutul acestui an s-a aflat că Consulatul SUA din São Paulo a organizat o serie de ateliere cu figuri de dreapta bine cunoscute. Influencerița Maria Fernanda Schmidt a confirmat participarea, postând pe Instagram fotografii de la eveniment și descriindu-l drept „o oportunitate excelentă de a discuta cu diplomați despre direcția libertății de exprimare în Brazilia”.

Consulatul american a facilitat, de asemenea, vize și călătorii în SUA pentru jurnaliști locali — o practică ce ridică întrebarea firească: cine plătește, de fapt, călătoria, și ce se așteaptă în schimb? Narativul promovat insistent este că libertatea de exprimare ar fi „sub asediu” în Brazilia, idee construită în jurul disputei din 2024 dintre autoritățile braziliene și Elon Musk, care a refuzat să șteargă de pe platforma X conturi de extremă dreapta ce încălcau legile braziliene împotriva discursului instigator la ură, ceea ce a dus la suspendarea temporară a platformei în toată țara.

„Actori puternici din administrația Trump și din Partidul Republican, precum și aliați tech din Silicon Valley — Steve Bannon, Elon Musk, Peter Thiel, Michael Shellenberger — lucrează îndeaproape cu familia Bolsonaro încă din 2018, când Jair Bolsonaro a candidat pentru prima dată la președinție”, a declarat Mier pentru MintPress.

Influența mișcării MAGA asupra dreptei braziliene nu e deloc subtilă. Brazilia a avut propriul „6 ianuarie” — pe 8 ianuarie 2023, după ce Jair Bolsonaro a pierdut alegerile în fața lui Lula, mii de oameni au luat cu asalt Brasília, cerând intervenția militarului. Spre deosebire de SUA, Bolsonaro a fost tras la răspundere: condamnat în 2025 la 27 de ani de închisoare, după ce chiar el a recunoscut în timpul procesului că s-a întâlnit cu generali de top pentru a discuta cum să rămână la putere după ce pierduse alegerile.

Trump a reacționat furios, numind procesul „o rușine internațională” și impunând sancțiuni economice dure Braziliei și judecătorului Curții Supreme, Alexandre de Moraes. Decizia pare să fi fost influențată de Eduardo Bolsonaro, fratele lui Flavio, care a făcut lobby intens la Washington pentru sancționarea propriei țări — motiv pentru care a fost condamnat în lipsă la patru ani de închisoare. Trăiește acum într-o vilă din Texas, joacă un rol similar celui al Mariei Corina Machado în Venezuela și a cerut public, în octombrie, ca armata americană să bombardeze Rio de Janeiro, sub pretextul luptei împotriva traficului de droguri. Trump însuși pare confuz în privința fraților: în iunie a comentat arestarea lui Eduardo crezând că vorbește despre Flavio — un detaliu care spune multe despre nivelul de informare din spatele deciziilor majore de politică externă.

Război economic și diplomatic

Dacă e ales, Flavio a promis Statelor Unite o influență considerabilă asupra țării, oferind administrației Trump control asupra echipei sale de tranziție — un scenariu pe care unii analiști îl compară, păstrând proporțiile, cu modul în care SUA a controlat Irakul postbelic.

Contextul economic nu e deloc întâmplător: SUA a impus tarife de 40-50% asupra produselor braziliene, deși mențin un surplus comercial sănătos cu Brazilia — spre deosebire de majoritatea partenerilor comerciali. Chiar în textul ordinului executiv, Trump a precizat explicit că tarifele ar putea fi ajustate dacă Brazilia „se aliniază suficient cu Statele Unite la capitolele de securitate națională, politică economică și externă” — o formulare care lasă puțin loc de interpretare privind adevăratul motiv al sancțiunilor.

Tensiunile diplomatice s-au adâncit după ce SUA a revocat viza ambasadoarei braziliene Maria Luiza Ribeiro Viotti, iar în aceeași zi Brazilia a cerut plecarea ambasadorului argentinian. Mier notează că administrația Trump colaborează strâns cu președintele argentinian Javier Milei pentru a delegitima guvernele de centru-stânga din America Latină — Milei a participat chiar la convenția Partidului Liberal brazilian din iulie, unde Flavio Bolsonaro a fost desemnat oficial candidat, numindu-l pe Lula „corupt”, „hoț” și „condamnat”.

„Un cadou din partea CIA”

Termenul „condamnat” folosit de Milei se referă la Operațiunea Lava Jato (Car Wash), schema susținută de Washington care l-a trimis pe Lula la închisoare pe acuzații de corupție, exact când conducea cu peste 20 de puncte în sondajele pentru 2018. Ulterior s-a dovedit că judecătorul Sergio Moro — numit apoi ministru al Justiției de Bolsonaro — a coordonat întreg procesul cu acuzarea, iar procurorul-șef Deltan Dallagnol a numit chiar el arestarea lui Lula „un cadou din partea CIA”. La scurt timp după alegerea sa, Bolsonaro și Moro au zburat la sediul CIA din Langley, Virginia.

Leslie Backschies, pe atunci ofițer de legătură FBI, s-a lăudat ulterior că organizația ei a „doborât președinți în Brazilia” — o declarație care spune mai mult decât orice teorie despre implicarea americană în justiția braziliană. Ce era vândut publicului drept o cruciadă anticorupție s-a dovedit, de fapt, un exemplu clasic de lawfare, exact așa cum l-a descris Lula: „cu mâinile Statelor Unite pe el”.

Brazilia — ultimul obstacol dintr-o strategie regională

Interesul american pentru Brazilia nu poate fi separat de rolul țării în BRICS, blocul economic care contestă tot mai vizibil dominația dolarului american. Dilma Rousseff, aliată apropiată a lui Lula, conduce acum Noua Bancă de Dezvoltare (NDB), un potențial rival pentru Banca Mondială și FMI. „De ce nu putem face comerț bazat pe propriile noastre monede? Cine a decis că dolarul e moneda de referință după dispariția standardului aur?”, a întrebat Lula într-un discurs la NDB din Shanghai.

Consilierul lui Trump, Steve Bannon, a recunoscut că „președintele e furios de fiecare dată când se uită la efortul de de-dolarizare al BRICS”. Trump însuși a afirmat că succesul BRICS ar fi „ca și cum am pierde un război mondial” și a impus tarife suplimentare de 10% țărilor membre BRICS, inclusiv Braziliei, declarând răspicat: „Dolarul e rege și așa va rămâne”.

Întrebat de ce Trump se implică atât de mult în alegerile braziliene, Mier a răspuns fără ocolișuri: „Hegemonie. Brazilia este probabil ultimul guvern suveran de centru-stânga din America de Sud, dar are și a doua economie ca mărime din Americi și găzduiește aproximativ jumătate din populația Americii Latine. Potrivit noii doctrine Monroe a lui Trump, SUA vrea o Brazilie complet subordonată, liberă de influență chineză.”

Nu întâmplător, chiar Departamentul de Stat a declarat public: „Doctrina Monroe a modelat politica externă americană timp de peste două secole. Dominația americană în emisfera vestică nu va mai fi niciodată pusă la îndoială.” Formulată prima dată în 1823, doctrina sugerează că întreaga emisferă americană „aparține” Statelor Unite și că intervenția militară este oricând justificată — o poziție pe care generații de analiști au numit-o depășită, dar pe care administrația actuală o afirmă acum deschis, ca politică oficială.

Context extins: modelul se repetă aproape identic în întreaga regiune — Trump și-a acordat „susținerea totală” candidatului de extremă dreapta Abelardo de la Espriella în Columbia, unde președintele ieșit Gustavo Petro a acuzat SUA și Israel de amestec direct; Cuba se confruntă cu un blocaj economic accelerat; iar Venezuela a trecut deja prin scenariul cel mai extrem — răpirea președintelui Maduro într-o operațiune pe care Trump a descris-o drept un „război de 48 de minute”, urmată de exploatarea resurselor petroliere ale țării. „La învingător rămân prăzile”, a declarat chiar el.

Cu aproape două luni până la deschiderea urnelor, rezultatul din Brazilia rămâne incert. Ce pare cert, însă, este că interesul Washingtonului pentru „propria curte din spate”, așa cum o numește chiar Trump, nu s-a diminuat deloc — dimpotrivă.

Sursă: MintPress News (mintpressnews.com)