Rachete iraniene lăsate să treacă: ce ascunde Pentagonul

eea ce Pentagonul prezintă drept o strategie „inteligentă” de gestionare a resurselor este, de fapt, o recunoaștere tăcută că apărarea antirachetă americană din Orientul Mijlociu se apropie de epuizare — iar trupele de la sol au aflat despre asta din presă, nu de la comandanți. Potrivit unei anchete NBC News, bazată pe declarațiile a doi oficiali americani de rang înalt, comandanții militari din regiune aleg deliberat ce rachete și drone iraniene să intercepteze și care să fie lăsate să lovească, tocmai pentru a conserva stocurile tot mai mici de interceptoare.

Cine beneficiază de această „economie de război” nedeclarată public? Cu siguranță nu soldații americani staționați pe baze precum Muwaffaq Salti din Azraq, Iordania — bază care a fost ținta repetată a atacurilor iraniene în ultimele luni. Potrivit surselor citate de NBC, strategia e în vigoare încă din primele zile ale conflictului, dar abia acum ajunge la cunoștința publicului larg, la câteva luni distanță de momentul în care patru militari americani și-au pierdut viața în astfel de atacuri.

Rachetele care „nu contează”

Explicația oficială sună rezonabil la prima vedere: comandanții decid să nu consume muniție dacă estimează că un proiectil iranian nu va lovi forțele americane, nu va provoca daune semnificative unor instalații critice sau nu amenință aliații din regiune. Problema? Guvernele-gazdă din regiune probabil nu știu — sau nu au fost consultate — că apărarea antiaeriană americană de pe teritoriul lor „stă pe tușă” în anumite situații.

Ceea ce nu se menționează suficient de apăsat în rapoartele oficiale este că această strategie a dus deja la lovituri directe asupra bazelor americane. NBC precizează că unele atacuri iraniene ating ținta pur și simplu pentru că proiectilele erau oricum pe traiectorii greșite, loveau clădiri abandonate sau zone fără prezență de trupe — un soi de „daune colaterale acceptabile” calculate din mers.

Un precedent care rupe practica anterioară

Mai grav: sursele citate de NBC confirmă că, în anumite situații, militarii americani au permis ca rachete și drone iraniene să lovească baze americane — atât timp cât acolo nu se aflau soldați. Aceasta reprezintă o schimbare radicală față de practica anterioară, când orice dronă sau rachetă îndreptată spre o bază era, de regulă, doborâtă automat. Cronologia ridică întrebări evidente: de când există exact această politică nescrisă, cine a aprobat-o și de ce ajunge la cunoștința publicului abia acum, prin scurgeri către presă, și nu printr-o comunicare oficială transparentă?

Contextul mai larg nu e deloc liniștitor. Centrul de Studii Strategice și Internaționale (CSIS) din Washington a estimat că, doar în primele săptămâni ale operațiunii denumite „Epic Fury”, Pentagonul a consumat aproape 50% din rachetele Patriot, peste jumătate din sistemele THAAD (concepute pentru amenințări de rază scurtă, medie și intermediară) și peste 45% din rachetele de precizie PrSM. Aceste cifre sugerează o problemă structurală de aprovizionare militară americană, nu un simplu incident izolat — și ridică întrebarea dacă industria de apărare occidentală poate ține pasul cu un conflict prelungit pe mai multe fronturi simultan.

Un armistițiu fragil, o regiune sub tensiune

De la începutul conflictului, interceptoarele americane au funcționat la capacitate maximă pentru a proteja instalațiile sensibile din Golf, cu zeci de drone și rachete iraniene interceptate zilnic în lunile martie-aprilie, înainte de un armistițiu fragil. Ultimele săptămâni au marcat însă revenirea la un război aerian de intensitate ridicată, după prăbușirea acelui armistițiu — un context care face ca fiecare rachetă Patriot „economisită” azi să conteze dublu mâine.

Pentru o Românie membră NATO, aflată la marginea estică a alianței și găzduind una dintre cele mai mari baze NATO din Europa la Kogălniceanu, informațiile despre epuizarea stocurilor americane de interceptoare nu sunt un detaliu exotic din altă parte a lumii — sunt un semnal despre cât de subțire poate deveni „scutul” de apărare occidental atunci când mai multe fronturi se deschid simultan.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)