Muntele Târnăcopului din Iran: cronologia ridică întrebări

ând un președinte american anunță la radio, pe nume și cu coordonate aproximative, că un buzunar subteran de sub un munte iranian este următoarea țintă militară, nu mai vorbim despre o scurgere de informații clasificate — vorbim despre o alegere deliberată de a face public ceva care, în mod normal, ar rămâne secret operațional. Cine beneficiază de acest anunț dinainte de eventualul atac? Este o formă de descurajare psihologică, un semnal către aliați sau pur și simplu retorică electorală transformată în politică externă?

Ce este, de fapt, Muntele Târnăcopului

Numele oficial al muntelui este Kuh-e Kolang Gaz La, iar „Kolang” înseamnă, în persană, „târnăcop” — de aici porecla sub care site-ul a devenit cunoscut în Occident. Este un complex de tuneluri aflat la sud de uzina de îmbogățire de la Natanz, parte a unui perimetru securizat mult mai amplu, care mai include un alt complex de tuneluri, mai mic, construit inițial în 2007, extins și consolidat în ultimii ani, dar sigilat la scurt timp după războiul din iunie 2025.

Construcția Muntelui Târnăcopului a început în toamna anului 2020, iar la momentul respectiv Iranul a anunțat deschis că halele subterane urmau să înlocuiască o instalație de asamblare a centrifugelor avansate distrusă la suprafață, chiar în complexul Natanz. Instalația distrusă avea o capacitate uriașă — proiectată pentru asamblarea a circa 6.000 de centrifuge avansate pe an, suficient pentru a produce zeci de mii de unități în perioada de expirare treptată a limitărilor impuse prin Acordul Nuclear (JCPOA), estimată inițial între 2025 și 2030.

Declarația lui Trump: cronologia care ridică întrebări

Pe 13 iulie, președintele american Donald Trump a confirmat, într-un interviu acordat emisiunii Hugh Hewitt, că instalația nucleară de la Muntele Târnăcopului se află pe lista de ținte a Statelor Unite. Declarația sa a fost neobișnuit de directă: „Avem ochii pe el și Muntele Târnăcopului este o țintă posibilă pentru o lovitură frumoasă și grasă chiar în ușa din față… Urmărim Muntele Târnăcopului foarte atent. Nu vedem nicio activitate acolo.” Interviul s-a încheiat cu o afirmație și mai categorică: „Vom scoate din funcțiune Muntele Târnăcopului. Spuneți-le iranienilor să fie pregătiți.”

Ceea ce nu se menționează suficient în relatările despre acest anunț este că instalația nu a fost, până acum, vizată direct — nici în războiul din iunie 2025, nici în cel din 2026 — cu excepția distrugerii unui vehicul aflat pe o haldă de steril din apropiere, incident despre care se estimează că a fost legat mai degrabă de apărarea antiaeriană decât de un atac vizat asupra tunelurilor. Evaluările bazate pe imagini din satelit arată că instalația nu este încă operațională, deși construcția continuă.

Arhitectura ascunsă: adâncime, etaje, tuneluri duble

Complexul are patru intrări, dispuse în două perechi, care duc sub creasta muntelui. Se presupune că toate patru conduc către aceeași instalație, dar acest lucru nu este confirmat cu certitudine. Se estimează că instalația se află la cel puțin 100 de metri adâncime sub munte, al cărui vârf atinge 1.608 metri deasupra nivelului mării.

Diferența de altitudine dintre intrarea estică și creasta muntelui este de aproximativ 145 de metri, iar între intrarea vestică și creastă — de circa 100 de metri (estimări mai conservatoare, făcute într-o etapă anterioară a construcției, indicau o diferență de doar 78 de metri). Diferența de circa 50 de metri între cele două perechi de intrări ar putea indica, la rândul ei, faptul că instalația are mai multe niveluri — un detaliu care, coincidență sau nu, nu apare deloc în comunicatele oficiale despre program.

Din punct de vedere al apărării fizice, Iranul a început în 2025 construcția unui perimetru dublu de securitate — gard și zid — cu rută de patrulare în jurul întregului munte, conectat la perimetrul de securitate al complexului Natanz. Toate cele patru intrări în tunel sunt săpate într-un canal de rocă, iar două dintre cele patru portaluri au extensii de intrare suplimentar întărite, cu straturi de beton și pământ deasupra. După războaie, Iranul a umplut parțial perechea de intrări estice pentru a bloca accesul vehiculelor terestre, dar nu le-a sigilat complet — spre deosebire de tunelul din 2007, de tunelul de la Esfahan sau de instalația subterană de îmbogățire de la Fordow.

Vulnerabilități, scenarii de atac și ce nu se spune public

Nu este clar, pe baza analizei imaginilor din satelit, când Muntele Târnăcopului ar putea deveni operațional. La fel de neclar rămâne dacă Iranul mai intenționează să instaleze o instalație de asamblare la scară largă, având în vedere distrugerea programului de centrifuge iranian, inclusiv a capacității de a produce componentele necesare unei astfel de fabrici. Totuși, dacă Iranul reușește să-și reconstruiască această capacitate, ar putea plănui o instalație de asamblare mai mică, suficientă pentru a servi un program de arme nucleare. Spațiul disponibil sub munte pare suficient de mare inclusiv pentru o instalație de îmbogățire capabilă să producă uraniu de calitate militară, dar și pentru anumite activități de „armare” propriu-zisă — precum producerea metalului de uraniu și modelarea lui în componente de armă nucleară.

Orice operațiune de acest tip are, inevitabil, legături cu exteriorul: echipamente importate, alimentare electrică, ventilație, încălzire, răcire, personal de construcție și de operare, livrări periodice. Toate aceste conexiuni cu lumea din afară reprezintă vulnerabilități pe care Statele Unite și Israel par să le poată exploata — iar, în forma sa actuală, site-ul pare mai potrivit pentru un atac terestru sau un sabotaj, similar celui care a distrus centrul de asamblare a centrifugelor avansate, unde s-au folosit, potrivit relatărilor, explozibili introduși în instalație chiar în timpul construcției.

Există totuși vulnerabilități care ar putea fi exploatate și prin atacuri aeriene cu arme de penetrare adâncă, identificabile cel mai bine din schemele instalației. Schemele Muntelui Târnăcopului nu au fost făcute publice, dar cele ale altor două situri nucleare subterane iraniene importante — Fordow și Shahid Boroujerdi, construite tot de programul nuclear militar Amad și lovite în iunie 2025, respectiv martie 2026 — au fost văzute public. Ambele scheme arătau puțuri de ventilație, iar în ambele cazuri aceste puțuri au fost vizate direct în atacurile aeriene, un punct slab care a permis armelor de penetrare adâncă acces sporit în interior.

În aceeași logică, un atac asupra Muntelui Târnăcopului ar putea viza liniile de alimentare electrică de la suprafață, locația puțurilor sau echipamentelor de ventilație și intrările de tunel rămase deschise. Ultimele imagini disponibile, din 9 iulie 2026, arată că perechea de intrări vestice rămâne deschisă, ceea ce le face vulnerabile atât unor lovituri de precizie, cât și unei operațiuni terestre care să pătrundă prin ele direct în instalație. Apărarea antiaeriană pare relativ ușor de depășit, așa cum au demonstrat-o atacurile timpurii ale Israelului asupra complexului de îmbogățire de la Natanz din iunie 2025, precum și două atacuri separate din martie-aprilie 2025. Un atac aerian care ar viza doar portalurile de tunel întărite, fără unde de șoc sau impact exploziv asupra restului instalației, ar bloca accesul iranian doar temporar — și ar adăuga Muntele Târnăcopului pe lista siturilor urmărite îndeaproape pentru eventuale tentative iraniene de recucerire a accesului.

Context mai larg, care rareori ajunge în titlurile presei mainstream: tensiunile din jurul programului nuclear iranian s-au resimțit deja și în Europa, prin presiuni asupra prețurilor la energie și carburanți, inclusiv în România, într-un an în care combustibilii au crescut deja mai rapid decât în restul Uniunii Europene. Coincidență sau nu, fiecare escaladare declarată public — precum aceasta — vine însoțită de o creștere a anxietății publice și, implicit, de justificări suplimentare pentru cheltuieli militare tot mai mari, inclusiv pentru infrastructura NATO din regiune.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)