Jack Smith și cele 44 de telefoane: ce a ascuns sub jurământ

n fost procuror special numit să ancheteze un fost președinte american a avut acces direct la conținutul mesajelor text ale a 44 de membri ai Congresului — inclusiv senatori și deputați din propria comisie care ulterior l-au audiat sub jurământ — și, potrivit unor documente oficiale ale Departamentului de Justiție, a ocolit exact mecanismul intern menit să împiedice acest lucru. Ceea ce nu se spune în relatările inițiale este că informația a ieșit la iveală abia acum, la șapte luni după ce fostul procuror a jurat, sub prestare de jurământ în fața Congresului, că nu a văzut niciodată așa ceva.

Potrivit unor documente ale Departamentului de Justiție făcute publice recent, echipa fostului procuror special Jack Smith a avut acces direct la mesajele text schimbate între oficiali din Casa Albă a lui Trump și 44 de membri ai Congresului, iar FBI a fost cel care a identificat ulterior cui aparțineau numerele de telefon implicate.

Filtrul care nu a mai filtrat nimic

Adjunctul procurorului general Patrick Davis i-a scris președintelui Comitetului Judiciar al Senatului, Chuck Grassley (republican, Iowa), că echipa lui Smith „a ocolit Echipa de Filtrare și a accesat direct aceste mesaje text”. Acest detaliu contează enorm, pentru că echipa de filtrare exista special pentru a cerne materialul preluat din Arhivele Naționale, înainte ca anchetatorii de bază să pună mâna pe el — un fel de zid despărțitor menit să protejeze comunicările privilegiate.

Un document intern de protocol este explicit în privința acestui zid: „Orice comunicare către/de la Echipa de Filtrare trebuie să treacă prin Coordonator”, se arată în document, care mai precizează că nimic nu ar fi trebuit să ajungă la echipa de investigație fără avizul unui avocat din echipa de filtrare. Cine a decis, atunci, să sară peste această barieră — și de ce?

Mesajele vizate au fost trimise între octombrie 2020 și 20 ianuarie 2021, între un grup bipartizan de parlamentari și figuri din Casa Albă a lui Trump, printre care șeful de cabinet Mark Meadows, Dan Scavino, Ivanka Trump, Stephen Miller, Peter Navarro, precum și John Ratcliffe — actualul director CIA — și Kash Patel — actualul director FBI. Coincidență sau nu, doi dintre cei ale căror mesaje au fost interceptate conduc astăzi exact instituțiile care ar trebui, teoretic, să prevină abuzuri de acest gen.

Printre cei 44 de parlamentari vizați se numără chiar Grassley, senatorii Susan Collins (Maine), Tom Cotton (Arkansas) și Cory Booker (New Jersey), liderul majorității din Camera Reprezentanților Steve Scalise, deputata Elise Stefanik, deputatul Adam Smith (membru de rang înalt în Comisia pentru Forțele Armate), fosta deputată Karen Bass — devenită între timp primarul Los Angeles-ului — și fostul deputat Lee Zeldin, actualul șef al Agenției pentru Protecția Mediului. Un e-mail intern al Departamentului de Justiție, datat 21 august 2023, arată că echipa lui Smith discuta despre încărcarea a „54 de fișiere Excel cu mesaje text de pe telefoanele Casei Albe” pe un server comun — material adunat sub numele de cod „Project Coconut” (ancheta privind interferența electorală) și „Project Cranberry” (dosarul documentelor de la Mar-a-Lago).

Grassley a numit ancheta „un tren fără frâne”, acuzând că investigatorii au examinat mesajele a zeci de parlamentari „în afara scopului anchetei guvernamentale” și că echipa lui Smith „a călcat în picioare Constituția, chiar și după avertismente repetate”. Senatorul Ron Johnson (Wisconsin) a numit dezvăluirea „încă un exemplu grotesc” al transformării în armă politică a Departamentului de Justiție din era Biden, spunând că nimeni nu ar trebui să fie surprins de „nesăbuința și abuzul flagrant de putere” al lui Smith.

Jurământul care nu s-a potrivit cu dosarele

Ce face situația și mai delicată este că toate acestea contrazic direct declarațiile date sub jurământ de Smith cu șapte luni în urmă. La audierea sa din 17 decembrie, în fața Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților, Smith a asigurat repetat parlamentarii că accesul biroului său la comunicările membrilor Congresului s-a limitat la „registre de convorbiri” (toll records) — simple evidențe despre cine a sunat pe cine și când, fără conținutul propriu-zis.

„Ați solicitat un mandat de percheziție pentru conținutul vreunui mesaj text al vreunui membru al Congresului?”, l-a întrebat un avocat al comitetului. „Nu, nu-mi amintesc așa ceva”, a răspuns Smith. „Deci au fost doar registre de convorbiri?” „Corect.” Întrebat separat dacă registrele obținute de la membrii Congresului includeau „conținutul mesajelor text”, Smith a răspuns tranșant: „Nu”.

Strict vorbind, aceste întrebări priveau registrele solicitate direct de la parlamentari și operatorii lor de telefonie — nu datele din Casa Albă pe care biroul lui Smith le deținea deja. Dar nicăieri în cele 255 de pagini ale audierii Smith nu a menționat din proprie inițiativă că anchetatorii săi dețineau — și, potrivit scrisorii Davis, accesaseră direct — conținutul real al mesajelor parlamentarilor, obținut din partea cealaltă a conversației. Comitetul, care nu știa de existența acestui depozit de date din Arhivele Naționale, nu a pus niciodată întrebarea corectă.

O analiză a transcrierii arată și că Smith și-a rafinat răspunsurile ulterior. Într-un document de corecturi (errata sheet), Smith și-a modificat răspunsul privind confiscarea telefonului unui alt parlamentar, de la „nu știu” la un ferm „nu — nu”. O altă corecție elimină cuvântul „text” din referirea la „registre de mesaje text” care ar fi putut dovedi că au avut loc anumite convorbiri legate de 6 ianuarie, lăsând doar cuvântul „registre”. Fie că a fost o simplă precizare, fie o corectare strategică, cuvântul „sperjur” a început deja să circule în spațiul public american.

Un alt detaliu ridică semne de întrebare: aproximativ 30 de pagini din transcrierea publicată de comitet — inclusiv chiar pagina cu schimbul de replici despre „doar registre de convorbiri” — au fost introduse ca imagini, nu ca text căutabil, ceea ce înseamnă că orice căutare de cuvinte-cheie în document sare peste ele. Comitetul nu a răspuns la întrebările privind acest format neobișnuit.

Luni de avertismente ignorate

Dezvăluirea de acum vine după luni întregi de scurgeri treptate de informații legate de operațiunea cunoscută sub numele de cod „Arctic Frost”: 197 de citații care au vizat peste 430 de persoane și grupuri republicane; registre de convorbiri pentru cel puțin 11 senatori și șase deputați, toate protejate de ordine de tăcere aprobate de instanță; și e-mailuri interne care arată că procurorii fuseseră avertizați că citațiile adresate Congresului ar putea încălca Clauza Constituțională privind Libertatea Cuvântului și a Dezbaterii.

Într-un e-mail publicat în această primăvară, un membru al echipei lui Smith scria că biroul urma să „tragă citații pentru registrele de convorbiri ale atâtor membri” încât Smith însuși ar trebui informat în prealabil.

Smith a insistat că agitația legată de registrele telefonice este exagerată. „Narativele recente despre munca echipei mele sunt false și înșelătoare”, le-a spus el parlamentarilor în declarația de deschidere, subliniind că registrele de convorbiri „nu includ conținutul apelurilor”. Avocații săi au susținut anterior că strângerea acestor date a fost legală, amintind că procurorul special Robert Hur a obținut registrele telefonice ale președintelui Biden, iar Departamentul de Justiție, în primul mandat al lui Trump, a confiscat registrele telefonice ale deputaților democrați Adam Schiff și Eric Swalwell, precum și ale zeci de angajați ai Congresului.

„Jack Smith are ce explica”, a spus Grassley, promițând că îl va chema pe fostul procuror special în fața Comitetului Judiciar al Senatului „în lunile următoare”.

Rămâne de văzut cine va plăti pentru diferența dintre ceea ce s-a spus sub jurământ și ceea ce arată acum documentele oficiale. Dar episodul readuce în discuție o întrebare mai veche și mai familiară pentru cititorii din România, obișnuiți cu propriile scandaluri de interceptări și protocoale secrete între instituții ale statului: de câte ori un „mecanism de control” intern — fie el filtru procedural sau protocol de colaborare — se dovedește, la o cercetare mai atentă, doar o formalitate pe hârtie, ocolită exact de cei care ar fi trebuit să răspundă în fața lui?

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)