Suedia fără lockdown: datele pe care nimeni nu le mai amintește

ase ani mai târziu, un studiu publicat pe PubMed reconfirmă ceva ce autoritățile sanitare occidentale preferă să nu discute în public: țara care a refuzat lockdown-urile, Suedia, a avut rezultate mai bune decât marea majoritate a Europei — inclusiv decât state care și-au încuiat cetățenii în case luni de zile. Cine beneficiază de faptul că această comparație a dispărut din discursul public? Aceasta e întrebarea pe care puțini au curajul să o pună.

Politica de lockdown generalizat, adoptată în martie 2020 sub sloganul „15 zile pentru aplatizarea curbei”, s-a bazat inițial pe rapoarte din China care susțineau că izolarea totală a stopat rapid transmiterea virusului. Cercetători precum Dr. Jay Bhattacharya au avertizat încă din 2020 că datele arătau o răspândire mult mai amplă a virusului decât se recunoștea oficial — avertismente ignorate sistematic de instituțiile care conduceau răspunsul global la pandemie.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că măștile obligatorii, certificatele de vaccinare și închiderea școlilor au continuat, în unele state, ani de zile după acel prim „15 zile”. Consecințele — economice, educaționale, sociale — sunt considerate de mulți analiști drept unele dintre cele mai ample schimbări de traseu istoric din ultimele decenii. Și totuși, la șase ani distanță, interesul instituțional pentru a evalua onest eficiența acestor politici este aproape inexistent.

Studiul suedez: ce arată cifrele reale

Studiul publicat pe PubMed a analizat abordarea Suediei față de Covid-19, comparativ cu restul Europei, tocmai pentru că Suedia a evitat lockdown-urile, optând pentru „recomandări de atenuare voluntare și sustenabile”, potrivit autorilor. Deși majoritatea suedezilor a susținut această strategie, ea a fost ținta unor critici rapide și constante — venite, culmea, mai ales din partea unor figuri de sănătate publică precum Dr. Anthony Fauci.

În septembrie 2020, în fața unei comisii a Senatului american, Fauci declara: „Ne-ați comparat cu Suedia, și sunt multe diferențe. Dar comparați rata deceselor din Suedia cu cea din alte țări scandinave comparabile. Este mai proastă. Așa că nu cred că e potrivit să comparăm Suedia cu noi.” Câteva luni mai târziu, la Good Morning America, adăuga: „Dacă te uiți la Suedia, au ceva probleme. Încep să vadă că rata lor de decese e mult mai mare decât în țările vecine — Norvegia, Danemarca și Finlanda… Încep să regândească unele dintre lucrurile pe care le-au făcut.”

Problema este că afirmația nu s-a confirmat. Suedia nu și-a „regândit” strategia bazată pe recomandări, nu pe restricții legale. Iar compararea exclusivă cu vecinii nordici — un tratament pe care nicio altă țară nu l-a primit — ridică o întrebare simplă: coincidență sau strategie deliberată de a izola un exemplu incomod?

Cercetătorii au ales să măsoare mortalitatea în exces, nu deceseIntrare specifice Covid, tocmai pentru că acest indicator este mai puțin supus părtinirii legate de testare, definiții și criterii de raportare diferite de la o țară la alta. Mortalitatea în exces include și decesele care ar putea fi atribuite indirect efectelor negative ale lockdown-urilor stricte — presiunea pe sistemele de sănătate, accesul redus la tratamente pentru alte boli.

Cifrele care contrazic narativa oficială

Rezultatul: între ianuarie 2020 și decembrie 2022, mortalitatea cumulată în exces în 42 de țări europene a variat de la 46 de decese la 100.000 de locuitori (Luxemburg) până la 1.080 la 100.000 (Bulgaria), cu o mediană de 351 la 100.000. Suedia a înregistrat 158 de decese la 100.000 de locuitori — printre cele mai mici din studiu, poziția 37 din 42 de țări, și nu foarte diferită de restul țărilor nordice: Norvegia (129), Danemarca (97), Finlanda (228).

De ce a avut Suedia rezultate mai slabe în 2020 față de vecinii ei? Studiul explică fenomenul prin „deplasarea mortalității” cauzată de o rată neobișnuit de scăzută a deceselor generale în 2019, ceea ce a lăsat mai mulți vârstnici fragili în viață la începutul pandemiei, plus structuri de îngrijire pentru persoanele în vârstă considerate deficitare. Practic, aproximativ 40% din decesele asociate Covid-19 în Suedia au avut loc în cămine de bătrâni, iar 67% dintre toate decesele Covid au survenit la persoane peste 80 de ani — reprezentând 10% din totalul deceselor din acea grupă de vârstă. Sub 50 de ani, virusul a fost aproape irelevant statistic: doar 1,2% din decesele Covid, printre care 21 de persoane sub 20 de ani, majoritatea cu comorbidități preexistente.

Cel mai revelator element al studiului este graficul care compară „indicele de rigoare” al politicilor din fiecare țară cu mortalitatea în exces din 2020-2022. Corelația statistică — R-pătrat — este de doar 0,14. Cu cât valoarea e mai aproape de 1, cu atât rigoarea politicilor ar fi determinat rezultatele. O valoare de 0,14 înseamnă, practic, o legătură aproape inexistentă între severitatea restricțiilor și numărul de decese evitate.

Italia și Spania, două dintre cele mai stricte state în privința lockdown-urilor, se numără printre țările cu cea mai mare mortalitate în exces. Marea Britanie, Portugalia și Olanda au impus restricții semnificativ mai dure și au avut rezultate demonstrabil mai proaste. Danemarca, a doua cea mai puțin strictă țară din analiză, a avut cele mai bune rezultate dintre cele examinate.

Cine beneficiază de tăcerea instituțională?

Concluzia brută a datelor este simplă: Fauci s-a înșelat. Suedia nu doar că nu a rămas în urma vecinilor ei, ci a depășit clar restul Europei și Statele Unite — fără să impună vreodată măști obligatorii, una dintre recomandările centrale ale politicii americane, și cu rezultate mai bune decât Germania, care a impus obligativitatea măștilor de tip N95 luni întregi.

Acest set de date reprezintă o respingere clară a modelului de lockdown ca strategie eficientă de sănătate publică. Tocmai de aceea, exemplul suedez este ignorat sistematic astăzi în discursul oficial — recunoașterea rezultatelor reale ale unor politici considerate istoric printre cele mai costisitoare din lume ar necesita umilință instituțională, asumare de răspundere și onestitate. Calități pe care, șase ani mai târziu, prea puțini actori din sănătatea publică globală par dispuși să le mai practice.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)