Iran-SUA: ultimatumul lui Trump și cronologia suspectă a petrolului
economie libera

Iran-SUA: ultimatumul lui Trump și cronologia suspectă a petrolului

7 min de citit

n timp ce lumea se uită la rachete și tancuri, prețul petrolului urcă constant de fiecare dată când tensiunea Iran-SUA atinge un nou prag — iar cine urmărește cu adevărat cine câștigă din fiecare escaladare ar trebui să pună întrebarea simplă pe care rapoartele oficiale o evită: cui îi convine, de fapt, ca acest conflict să nu se stingă niciodată complet?

Prețul petrolului Brent a depășit din nou 95 de dolari pe baril, după ce militanții houthi, susținuți de Iran, au anunțat că au lovit două tancuri petroliere saudite în Marea Roșie — Encelia și Layla, identificate chiar de gruparea rebelă. Operațiunea Comercială Maritimă a Marii Britanii (UKMTO) a confirmat că o navă a fost lovită la sud-vest de Al Shuqaiq, în Arabia Saudită, provocând un incendiu la bord, fără a preciza identitatea vasului. Este primul val de atacuri asupra tancurilor din Marea Roșie de la începutul acestei runde de conflict, deschizând un nou front pe lângă blocajele deja existente în Strâmtoarea Ormuz.

Amenințarea cu blackout-ul: Iranul răspunde ultimatumului lui Trump

Totul a pornit de la o postare a președintelui american pe Truth Social, în care a anunțat că armata SUA va “bombarda și distruge” un pod sau o centrală electrică — inclusiv în Teheran — de fiecare dată când armata iraniană va trage asupra unei nave în Strâmtoarea Ormuz. Declarația a venit la o zi după ce Trump a dezvăluit planurile militare americane de a bombarda masiv complexul nuclear fortificat de la Muntele Pickaxe.

Comandantul aerospațial al Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC), generalul Mousavi, a răspuns printr-o declarație transmisă de agenția Tasnim: dacă americanii lovesc un pod sau o centrală iraniană, Iranul va riposta lovind infrastructura regională, inclusiv facilități energetice în care Statele Unite au interese — practic o amenințare directă că Teheranul poate opri curentul la aliații din Golf ai Washingtonului. “Americanii ar trebui, după aceste zece zile, să fie pe deplin convinși că Iranul lovește oriunde decide să lovească. Orice astfel de pariu al lui Trump se va încheia din nou cu umilirea lui”, a adăugat oficialul IRGC.

În paralel, viceministrul de externe iranian, Kazem Gharibabadi, a informat 25 de ambasadori și însărcinați cu afaceri europeni la Teheran despre stadiul conflictului, amintindu-le, potrivit unei postări pe X, că în “războiul de 40 de zile” Iranul a impus “o înfrângere severă agresorilor” și că se va apăra la fel de ferm și acum. A cerut, de asemenea, Europei să respecte Carta ONU și dreptul internațional și să condamne agresiunea — un apel care, observăm, nu pare să fi produs până acum vreo reacție publică oficială din partea Bruxelles-ului.

Muntele Pickaxe: pretext fabricat sau amenințare reală?

Ministerul de Externe iranian a respins ferm acuzațiile americane legate de activitate nucleară la Kolang Kouh (Muntele Pickaxe), numindu-le, prin purtătorul de cuvânt Esmail Baghaei, “un pretext fabricat pentru agresiune, distrugere și sabotaj”. Baghaei a subliniat că toată activitatea nucleară a Iranului a fost declarată integral la AIEA, iar amenințările repetate din Washington reprezintă “o încălcare flagrantă” a Cartei ONU.

Totuși, cronologia ridică întrebări: subiectul Muntelui Pickaxe a apărut brusc în presa americană abia recent, deși fusese aproape complet absent din acoperirea mediatică anterioară a războiului — și a ajuns acolo prin informații furnizate de serviciile secrete israeliene. The Wall Street Journal a scris că Israelul crede că Iranul a mutat mii de centrifuge de îmbogățire a uraniului în tuneluri adânci în interiorul muntelui, toamna trecută, imediat după “războiul de 12 zile” din iunie, când loviturile americane și israeliene au lovit cele trei situri nucleare principale ale Iranului. Coincidență sau nu, informația a apărut exact în momentul în care Washingtonul avea nevoie de un nou motiv public pentru o lovitură majoră.

Nu lipsesc nici vocile critice din interiorul taberei pro-americane: chiar unii susținători ai lui Trump s-au întrebat de ce liderul american își anunță atât de deschis intențiile militare pe rețelele sociale, subminând avantajul operațional al Pentagonului înainte ca operațiunea să aibă loc.

Golful sub atac: Bahrain, Arabia Saudită și Jordania

Alertele de rachete au continuat miercuri în Arabia Saudită și din nou în Bahrain. Potrivit agenției ISNA, citate de Newsquawk, atacuri cu drone și rachete au vizat sediul Flotei a Cincea a SUA din Bahrain și o bază americană din Arabia Saudită. Bahrain se confruntă aproape zilnic cu bombardamente din cauza găzduirii cartierului general al Flotei a Cincea, iar Arabia Saudită a fost trasă în linia de foc după prăbușirea unui armistițiu de mai mulți ani cu facțiunile susținute de Iran.

Situația din Iordania pare și mai gravă: soldați americani au fost filmați chiar în timpul unui atac cu rachete balistice iraniene la Baza Aeriană Muwaffaq Salti, după ce mai mulți militari americani muriseră deja acolo în ultima săptămână. Presa de stat iraniană a anunțat că avioane F-15, infrastructură de pregătire a dronelor și un depozit de elicoptere la bazele Prince Hassan și King Faisal au fost vizate în lansări recente de rachete balistice. Agenția IRNA susține că opt drone americane MQ-9 noi au fost distruse, alte două “grav avariate”, plus două elicoptere deteriorate. Imagini suplimentare arată dormitoare din “Tower 22” lovite, iar printre militari circulă percepția că Iranul, care anterior viza mai degrabă infrastructura, acum vizează direct soldații — baza a fost evacuată.

Rubio: “Iranul e principalul provocator din regiune”

Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat că Washingtonul este în contact repetat cu oficialii saudiți în legătură cu amenințarea houthilor din Yemen de a ataca navele comerciale și de a perturba transportul saudit prin strâmtoarea vitală Bab al-Mandeb din Marea Roșie — o presiune suplimentară asupra petrolului global. “Ne-am angajat cu saudiții de mai multe ori în ultima săptămână în privința acestei amenințări. Nu e o amenințare nouă, dar s-a manifestat din nou în trecut”, a spus el.

Rubio a adăugat, în limbajul caracteristic de la Washington despre “actori nesăbuiți”: “În esența acestei probleme se află faptul că Iranul este în mijlocul ei. Vorbind despre principalul provocator al regiunii, acesta este Iranul… Houthii, Hezbollah, milițiile din Irak, Hamas — pe asta cheltuiește Iranul banii, nu pe propriul popor, ci pe susținerea organizațiilor teroriste și a actorilor destabilizatori din regiune”.

Cine pariază pe haos: ce arată piețele

Ce nu se menționează suficient în relatările oficiale este că, în timp ce diplomații vorbesc despre “revenirea la normal”, piețele de predicții financiare pariau, la începutul lunii iulie, exact pe contrariu: pe platforma Polymarket, doar 14% dintre participanți credeau că traficul prin Strâmtoarea Ormuz va reveni la normal până la 31 august, față de 86% care pariau pe continuarea perturbărilor. Cu alte cuvinte, banii inteligenți nu se așteaptă la o dezescaladare rapidă — ceea ce spune ceva despre cine, de fapt, se pregătește să profite de prelungirea crizei: producători de petrol, industria de apărare occidentală și, indirect, orice actor cu poziții speculative pe piața energiei.

Pentru România, aflată deja sub cea mai mare presiune inflaționistă din Uniunea Europeană, o nouă rundă de scumpire a combustibililor importați nu este un detaliu abstract de geopolitică îndepărtată, ci un cost direct resimțit la pompă și în coșul zilnic de cumpărături — într-un moment în care puterea de cumpărare a românilor este oricum într-un declin accentuat. Nu este o coincidență că discuția despre independența energetică prin resurse proprii, precum proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, capătă brusc o nouă urgență de fiecare dată când Golful Persic se aprinde.

Rămâne de văzut dacă acest “schimb de amenințări” — pod pentru infrastructură, centrală pentru curent electric — este doar retorică menită să domolească pretențiile interne ale ambelor tabere, sau primul pas real către o escaladare pe care nimeni, oficial, nu și-o asumă.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)

Acest articol a fost creat cu asistența inteligenței artificiale și verificat editorial de Redactia.