Guvernul Nicușor Dan: aranjamentul din culise și independentul care nu e

eea ce presa mainstream prezintă drept „consultări democratice” pentru formarea noului guvern ascunde, de fapt, un aranjament deja negociat în culise — în care „independentul profesionist” impus de Cotroceni să satisfacă toate tabletele, în timp ce România joacă rolul de victimă obedientă pe scena internațională. Jurnalistul Iulian Ionescu și moderatorul Cozmin Gușă au dezvăluit, în emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, mecanismele prin care se construiește ceea ce președintele Nicușor Dan numește „Guvernul meu 2.0″ — un construct politic în care toată lumea primește câte ceva, inclusiv AUR, care va susține „anumite elemente” din executiv în schimbul unor concesii netransparente.

Favoritul pentru funcția de premier rămâne Eugen Tomac — însă aici cronologia ridică semne de întrebare. Tomac trebuie mai întâi să-și „rezolve problemele” din CV: originile sale ucrainene și scandalurile cu Republica Moldova, inclusiv susținerea publică declarată pentru George Simion în momentul în care liderul AUR era interzis la Chișinău. Coincidență sau nu, aceste „probleme” nu au fost niciodată clarificate public, iar acum devin brusc negociabile în contextul formării unui guvern „de uniune națională”. Cine beneficiază de această ambiguitate? Întrebarea rămâne fără răspuns oficial.

Ionescu prevede că se va ajunge la un guvern mixt, condus de o persoană agreată de președinte — un „independent profesionist” care, în realitate, va fi doar fața publică a unui compromis între facțiuni. Formula e clasică: toată lumea mulțumită, nimeni responsabil, iar poporul — spectator la propriul său sacrificiu.

Scandalul dronei: când România devine pretext pentru agenda altora

Dar aranjamentul politic intern e doar jumătate din tablou. România a fost pusă pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate al ONU cu incidentul dronei din Galați — un pretext prin care Franța a introdus, de fapt, tema Israel-Gaza. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: România a acceptat să joace rolul de victimă instrumentalizată, fără să-și argumenteze solicitările, apărând ca „cerșetori de atenție” pe model ucrainean. Rusia ne-a batjocorit și umilit — nu pentru că ar fi agresivă, ci pentru că noi înșine ne-am plasat în postura de țară fără politică externă coerentă, care „bagă bățul prin gard” amenințând „ursul” rusesc, momentan calm și cu înclinații doar înspre a ne ridiculiza.

Pentru ministra de Externe Oana Țoiu, participarea la ONU a părut o realizare personală. Pentru statul român și pentru popor, a fost o demonstrație clară a felului în care stăpânii externi se folosesc de noi și ne sacrifică. Aparatul de stat a devenit foarte dur și samavolnic în plan intern — concedieri masive, austeritate, TVA majorat — dar se poartă ca un cățeluș obedient în plan extern. Cine beneficiază de această duplicitate? Nu cetățeanul român, atât e sigur.

Cronologia evenimentelor ridică întrebări incomode: de ce România acceptă să fie folosită ca pion geopolitic? De ce liderii noștri politici negociază în culise aranjamente care satisfac partidele, dar nu rezolvă nicio problemă reală a țării? Și de ce, în fiecare criză internă sau externă, România alege să apară slabă, chiar dacă are argumente să apară puternică?

Răspunsurile nu vin de la Cotroceni, nici de la partidele care negociază acum posturile. Vin din înțelegerea unui pattern repetat: România nu are politică de stat, are doar politică de supraviețuire a elitelor. Iar această supraviețuire se face pe spinarea unui popor care, încet-încet, începe să înțeleagă jocul.