Energie: România importă la 160€ și exportă la 15€. Cine pierde?
atele în timp real de pe platforma Electricity Maps din 16 iunie 2026 confirmă ceea ce mulți români simt la facturi, dar puțini înțeleg în profunzime: România plătește constant cel mai mare preț la energie din întreaga Uniune Europeană — și asta în țara cu cea mai scăzută putere de cumpărare din bloc. Coincidență? Sau rezultatul unor decizii energetice pe care nimeni nu le explică transparent publicului larg?
Cifrele vorbesc de la sine: România importă energie electrică la aproximativ 160 de euro pe megawatt-oră, în timp ce exportă la prețuri care coboară până la 15 euro. O discrepanță de peste zece ori — un decalaj care ridică semne de întrebare nu doar despre eficiența sistemului, ci și despre cine beneficiază de fapt de pe urma acestei asimetrii. Ce nu se spune în rapoartele oficiale este că această situație nu e un accident al pieței, ci consecința unei combinații toxice: dependența crescândă de surse intermitente (eoliene și fotovoltaice) și închiderea treptată a capacităților de producție în bandă — cele care asigură stabilitate și predictibilitate.
Energia regenerabilă, prezentată drept soluția verde și independentă, devine paradoxal o sursă de vulnerabilitate atunci când vântul nu bate și soarele nu strălucește. În acele momente, România e forțată să importe la prețuri de criză de pe piețele externe — adesea din state care încă produc masiv din cărbune sau gaze. Iar când producția internă depășește consumul (mai ales în zilele cu vânt puternic), surplusul e vândut la prețuri derizorii, pentru că infrastructura de stocare lipsește aproape complet. Cine pierde? Consumatorul român, care plătește facturi umflate indiferent de direcția fluxului energetic.
Cronologia deciziilor energetice din ultimii ani merită o analiză mai atentă. Închiderea unor centrale pe cărbune — justificată prin angajamentele climatice europene — nu a fost însoțită de investiții echivalente în capacități stabile alternative (nucleară, hidroelectrică extinsă, stocare la scară largă). În schimb, s-a mizat pe o tranziție accelerată către regenerabile, fără ca rețeaua electrică să fie pregătită pentru fluctuațiile inerente ale acestora. Rezultatul: dependență sporită de import în orele de vârf, prețuri volatile și un sistem fragil în fața oricărei perturbări externe.
Ce nu se menționează în comunicatele oficiale este și dimensiunea geopolitică a acestei dependențe. Importurile de energie plasează România într-o poziție vulnerabilă față de statele vecine și de marile companii energetice regionale — unele cu legături politice și economice opace. În contextul tensiunilor din Marea Neagră și al conflictului din Ucraina, această fragilitate nu e doar o problemă economică, ci și de securitate națională. Iar proiectul Neptun Deep, deși promițător, nu va deveni operațional decât din 2027 — până atunci, dependența continuă.
Întrebarea care rămâne suspendată: cine beneficiază de fapt de pe urma acestui haos energetic? Intermediarii care speculează pe diferențele de preț? Companiile care controlează infrastructura de import-export? Sau poate actorii externi interesați să mențină România într-o stare de dependență energetică cronică? Răspunsurile nu sunt în rapoartele oficiale — dar cifrele de pe Electricity Maps vorbesc mai tare decât orice comunicat de presă.