Căderea lui Bolojan și decizia ÎCCJ: conexiunea germană

ronologia ultimelor două luni ridică semne de întrebare pe care analiza politică mainstream preferă să le ignore: ce leagă căderea guvernului Bolojan, decizia ÎCCJ împotriva lui Dominic Fritz, anchetarea lui Ciprian Ciucu de către DNA și desemnarea lui Veștea ca premier? Răspunsul nu se află în Piața Victoriei, ci în Berlin.

La prima vedere, asistăm la o răfuială politică clasică între găști — o bătălie pentru banii de la buget, cum se întâmplă de fiecare dată când puterea schimbă mâinile. Dar niciodată nu este doar atât. Pentru că România nu funcționează ca un stat independent în luarea deciziilor strategice. Este o țară care își negociază politica externă și economică în funcție de relația de vasalitate față de puteri mai mari.

Cum stăpânul cel mare, America, nu se mai implică demult aici cu aceeași intensitate, a delegat administrarea teritoriului către Germania. Și nu de ieri, ci de la marea fuziune PNL-PDL din 2014. Atunci, Angela Merkel avea nevoie de un vehicul prin care să controleze treaba — și s-a rezolvat prin fuziunea celor două formațiuni.

De atunci, Germania a fost vioara întâi în România. Cu acordul marelui licurici, desigur. PNL-ul a fost mâna prin care Germania ne-a controlat economia și, prin extensie, politica. Acest PNL a fost de fapt PL — pentru că “naționalul” a fost părăsit în favoarea susținerii federalismului UE.

Chiar Ilie Bolojan a spus-o recent, fără echivoc. Iar Klaus Iohannis a demonstrat-o timp de zece ani, prin fiecare decizie de politică externă.

Trump, Merz și noua ordine europeană

Dar a venit Donald Trump la putere — pentru a doua oară. Schimbarea acestuia de atitudine față de NATO și Europa a determinat și schimbarea Germaniei. Așa cum strălucit a explicat analistul Ștefan Popescu, Germania urmărește să redevină hegemonul Europei. Inclusiv militar. Friedrich Merz, noul cancelar CDU, nu ascunde ambițiile germane de a prelua conducerea securității europene.

Ceea ce se întâmplă acum în România nu are cum să nu aibă legătură cu această repoziționare geopolitică.

Bolojan este omul Germaniei. Nu mai e nevoie de demonstrații aici. S-a văzut prin alocarea contractelor din programul SAFE: nea Ilie a oferit germanilor de la Rheinmetall cel mai mare contract extern din istoria companiei — miliarde de euro pentru blindate și sisteme de apărare. Quod erat demonstrandum.

În cazul lui Fritz, lucrurile sunt și mai clare. Numai idioții ar putea crede că un astfel de om — cetățean german, venit din mediul ONG-urilor internaționale — nu este controlat de serviciile secrete germane. Sau măcar că nu are canale directe de comunicare cu Berlinul.

Cine a dat semnalul?

Probabil că gruparea din spatele lui Nicușor Dan a considerat că o Germanie hegemonică ne-ar pune din nou pe masa viitoarelor discuții ruso-germane? Nu e clar. Istoria ne învață însă că, de fiecare dată când Germania a fost hegemon în Europa Centrală, lucrurile au mers rău pentru noi — de la Ribbentrop-Molotov până la dependența energetică de Gazprom mediată de Berlin.

Ce este clar, însă, e că Nicușor Dan și ai lui nu puteau face ce au făcut — decizia ÎCCJ împotriva lui Fritz, anchetarea lui Ciucu, spargerea coaliției — fără acordul și sprijinul unuia mai puternic decât Germania. Iar acela nu poate fi decât Statele Unite.

Acest lucru l-a sesizat și Cornel Nistorescu în analiza sa recentă, iar un alt indiciu este repoziționarea președintelui Nicușor Dan față de AUR — de la ostilitate totală la un dialog pragmatic.

Să nu uităm că Bulgaria a trecut la euro în ianuarie 2025, deci este de facto sub control german 100%. Este foarte probabil ca americanii să nu dorească și pierderea României în regiune, mai ales că Ungaria a fost și este pro-germană, iar Viktor Orbán negociază direct cu Berlinul și Moscova.

Spargerea PNL — obiectivul ascuns?

Nu știm cum se va încheia treaba asta. Dar dacă la finalul ei vom obține spargerea PNL — separarea aripii pro-germane (Bolojan, Ciucă) de cea pro-americană (Ciucu, Predoiu) — tot va fi mare lucru. Pentru că atunci vom vedea clar cine a fost cu cine, și pentru cine.

Ceea ce se prezintă ca haos politic intern este, de fapt, o reașezare a influențelor externe în România. Cronologia evenimentelor — decizia ÎCCJ pe 15 aprilie, retragerea sprijinului PSD pe 20 aprilie, anchetarea lui Ciucu pe 18 aprilie — sugerează o coordonare care depășește simplele calcule electorale locale.

Întrebarea nu este dacă există influențe externe. Întrebarea este: care influență servește mai bine interesele României pe termen lung?