Portugalia cere armată europeană: cine finanțează și cui folosește
reședintele socialist al Portugaliei, António José Seguro, a declarat că Uniunea Europeană nu mai poate depinde de Statele Unite pentru apărarea sa — o poziție care, coincidență sau nu, vine exact în momentul în care industriile europene de apărare caută comenzi de miliarde după decenii de subfinanțare și dependență de contractele NATO coordonate de Washington.
Declarația lui Seguro, făcută în contextul tensiunilor crescânde dintre administrația americană și capitala europeană, ridică întrebări care depășesc retorică de suprafață: cine finanțează această schimbare de narațiune și cui folosește de fapt o Europă militarizată independent de SUA? Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este cronologia: discursul despre „autonomie strategică europeană” a accelerat brusc după ce giganți franco-germani ai industriei de apărare — Airbus Defence, Rheinmetall, Thales, Leonardo — au raportat scăderi ale profiturilor din contracte transatlantice.
Seguro, socialist declarat și apropiat al cercurilor din Bruxelles favorabile federalizării UE, nu a precizat cum ar urma să fie finanțată această nouă arhitectură de apărare — într-o Europă în care România a înregistrat inflație de 9.0% în martie 2026 (cea mai mare din UE conform Eurostat, confirmat 16 aprilie 2026), iar statele membre se confruntă cu proceduri de deficit excesiv. Întrebarea pe care nimeni nu o pune: dacă Europa nu poate finanța pensiile și sănătatea publică, cum va finanța o armată continentală?
Contextul mai larg: declarația vine la doar câteva săptămâni după expirarea armistițiului Iran-SUA (22 aprilie 2026) și în plină criză energetică europeană cauzată de blocada Strâmtorii Ormuz. Dependența de apărarea americană pare să fie înlocuită cu o dependență de complexul militar-industrial european — ceea ce ridică semne de întrebare despre cine controlează de fapt agenda de securitate a continentului.
Cronologia ridică întrebări: Seguro, ales într-un scrutin cu prezență record scăzută, promovează acum o agendă care necesită creșterea cheltuielilor militare tocmai când cetățenii europeni protestează împotriva austerității. Cine beneficiază? Răspunsul nu se află în Lisabona sau Bruxelles — ci în boardroom-urile concernelor de apărare care au pierdut miliarde odată cu retragerea treptată a SUA din Europa.