30 mld € pentru Kiev: de ce România sare prima în ajutor?

n timp ce românii se luptă cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană și un guvern care de luni de zile funcționează doar în regim interimar, președintele Volodimir Zelenski cere Bruxelles-ului încă 30 de miliarde de euro pentru efortul de război — iar printre primele voci europene care par dispuse să răspundă prompt se numără chiar președintele Nicușor Dan și ministrul de Externe interimar, Oana Țoiu. Coincidență sau nu, promptitudinea cu care liderii de la București se aliniază cererii de la Kiev contrastează puternic cu tăcerea privind criza bugetară internă.

Potrivit declarațiilor liderului ucrainean, țara sa se confruntă cu un deficit major în bugetul destinat apărării, bani care ar urma să acopere atât plata soldaților, cât și continuarea producției militare interne. Zelenski a subliniat că fără acest sprijin financiar suplimentar, capacitatea Ucrainei de a-și susține efortul de război ar fi serios afectată.

Ce nu se spune în rapoartele oficiale

Ceea ce nu apare în comunicatele oficiale este contextul mai larg în care survine această cerere: România traversează în prezent o criză politică fără precedent, cu un guvern interimar care nu mai poate lua decizii majore, un termen critic pentru fondurile PNRR care expiră la finalul lunii august, și un deficit bugetar de aproape 9% din PIB — cel mai mare din întreaga Uniune Europeană. Cine beneficiază, practic, de o Românie care se grăbește să susțină finanțarea externă a Ucrainei, în timp ce propriile finanțe publice sunt într-o stare fragilă?

Sondajele arată, de altfel, că sprijinul public românesc pentru ajutorul militar acordat Ucrainei este de doar 37%, sub media europeană de 57%. Cronologia ridică întrebări: de ce reprezentanții statului par mai receptivi la solicitările de la Kiev decât opinia publică pe care ar trebui să o reprezinte? Conexiunile dintre presiunea geopolitică exercitată asupra Bruxelles-ului și pozițiile adoptate rapid de oficialii de la București merită, cel puțin, o privire mai atentă.

Un tipar care se repetă

Nu este prima dată când liderii europeni sunt puși în fața unor cereri financiare masive venite de la Kiev, iar de fiecare dată apar aceleași întrebări nerostite public: cine controlează în ultimă instanță destinația acestor fonduri, ce garanții există privind utilizarea lor, și de ce statele est-europene — printre cele mai afectate de criza economică actuală — sunt adesea primele care se grăbesc să confirme susținerea, fără o dezbatere publică reală asupra costurilor interne.

Sursă: OrtodoxINFO (ortodoxinfo.ro)