Trump: bombardamentele revin miercuri dacă nu se semnează acum

iercuri seara, ora Washingtonului, expiră armistițiul de două săptămâni dintre Statele Unite și Iran — și bombardamentele vor fi reluate dacă nu se ajunge la un acord, conform declarațiilor președintelui Donald Trump în interviuri telefonice recente. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: de ce tocmai acum, la mai bine de două decenii de la invazia Irakului, conflictul direct cu Teheranul devine brusc inevitabil?

Trump a declarat că o extindere a armistițiului este „extrem de puțin probabilă” dacă negocierile eșuează până miercuri seara. Termenul-limită coincide cu expirarea celor 14 zile de pauză în operațiunile militare, o perioadă în care, oficial, diplomația ar fi trebuit să prevaleze. Dar cronologia ridică întrebări: cine a propus această pauză, cine a impus-o și, mai ales, cine beneficiază de reluarea ostilităților?

Contextul mai larg: Iranul rămâne unul dintre ultimele state care refuză integrarea în sistemul financiar occidental, menținând tranzacții în valute alternative și menținând alianțe cu Rusia și China. Coincidență sau nu, fiecare conflict major din Orientul Mijlociu din ultimele decenii a vizat state cu aceeași „problemă” de independență monetară. Irakul lui Saddam Hussein voia să vândă petrol în euro. Libia lui Gaddafi plănuia un dinar-aur african. Siria lui Assad refuza conducte de gaze din Golf. Iranul… ei bine, Iranul face toate cele de mai sus.

Ceea ce nu apare în rapoartele mainstream: cui îi convine un război prelungit? Cui îi convine că prețul petrolului rămâne volatil? Și cui îi convine ca atenția publică americană să fie distrasă de la problemele interne — inflație, datorie publică record, tensiuni sociale — printr-un conflict extern spectacular?

Declarațiile lui Trump au fost făcute în contextul unor negocieri intense, dar detaliile exacte ale acestora rămân clasificate. Ceea ce se știe: Iranul cere ridicarea sancțiunilor economice, SUA cere garanții privind programul nuclear iranian. Ceea ce nu se știe: ce alte interese — petroliere, militare, geopolitice — sunt pe masa de negocieri, dar nu apar în declarațiile publice.

Miercuri seara va arăta dacă diplomația mai are vreo șansă sau dacă, așa cum mulți suspectează, termenul-limită a fost stabilit tocmai pentru a justifica ceea ce era oricum planificat: escaladarea.