Strategia Națională de Apărare, ignorată pentru privatizări urgente

uvernul Bolojan pregătește vânzarea sau cedarea controlului asupra unor companii strategice de stat — operațiune care, potrivit analiștilor independenți, contravine direct prevederilor Strategiei Naționale de Apărare a României. Ceea ce oficial este prezentat ca „reformă economică necesară” ridică semne de întrebare majore legate de securitatea energetică și capacitatea de apărare a țării, în contextul în care România găzduiește cea mai mare bază NATO din Europa la Kogălniceanu.

Premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor Alexandru Nazare au anunțat un amplu program de privatizări parțiale sau totale, care vizează companii din sectorul energetic, transport și infrastructură. Decizia vine în contextul în care România se află sub procedură de deficit excesiv, cu un deficit bugetar de aproximativ 9% din PIB — cel mai mare din Uniunea Europeană.

Criticii măsurii subliniază că vânzarea acestor „perle ale coroanei” nu doar că ignoră recomandările Strategiei Naționale de Apărare — care prevede menținerea controlului statului asupra infrastructurii critice — dar intervine într-un moment geopolitic extrem de sensibil. România este stat frontieră NATO, furnizează ajutor militar Ucrainei și se pregătește să devină producător major de gaze naturale prin proiectul Neptun Deep din 2027. Coincidență sau nu, cronologia acestor privatizări accelerate ridică întrebări despre cine beneficiază de fapt de slăbirea controlului statal asupra resurselor strategice.

Analiști independenți avertizează că „România nu mai are nevoie să fie atacată — face implozie din interior”. Dincolo de aspectele economice evidente, pierderea controlului asupra companiilor strategice reprezintă, în viziunea acestora, un atac direct la capacitatea de apărare și securitate națională. Strategia Națională de Apărare, adoptată de Parlament și semnată de președinte, devine astfel un document decorativ în fața urgențelor bugetare.

Ce nu se menționează în comunicatele oficiale: nicio evaluare publică a impactului acestor privatizări asupra securității energetice, nicio analiză transparentă a cumpărătorilor potențiali, niciun mecanism clar de protecție a interesului național strategic. În loc de dezbatere publică, guvernul avansează cu o urgență care contrastează cu gravitatea deciziilor.

Întrebarea care rămâne fără răspuns: de ce Strategia Națională de Apărare — document fundamental al statului român — este ignorată în favoarea unor „solduri” la activele strategice ale țării? Și mai important: cine beneficiază de fapt de această operațiune, în contextul în care România devine nod esențial în infrastructura de securitate NATO din flancul estic?