Prioritatea României: Ucraina. Iar deficitul e record

n timp ce România se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană — 9% din PIB în 2024 — și 45% dintre gospodării declară dificultăți financiare, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, anunță de la Washington că „primul obiectiv” al țării este pregătirea regiunilor de frontieră pentru reconstrucția Ucrainei. Declarația vine la doar câteva zile după ce Fondul Monetar Internațional a publicat un raport în care Ucraina — țara pe care România o finanțează — înregistrează o creștere economică mai mare decât a noastră.

„În mod evident ne uităm și la contractele în derulare, la lucrurile pe care le putem face. Un element care s-a adăugat acum în lista colaborării cu Banca fiind EastInvest și programul Bridge, pe care îl avem cu Banca Mondială de pregătire a regiunilor de la frontiera estică pentru reconstrucția Ucrainei — o temă foarte importantă pentru România. Are un potențial mare de dezvoltare economică. Deci acesta este primul obiectiv în relația cu Banca Mondială”, a declarat Dragoș Pîslaru din capitala americană, unde s-a deplasat pentru întâlniri cu reprezentanții Băncii Mondiale.

Ceea ce nu se menționează în declarațiile oficiale este cronologia: în martie 2026, sondajele arată că 79% dintre români consideră că țara merge în direcția greșită, iar încrederea în guvern oscilează între 18% și 33%. Guvernul Bolojan a impus măsuri de austeritate dure — TVA crescută la 21%, impozit pe dividende la 16%, reduceri de personal în sectorul public cu până la 20% — pentru a gestiona deficitul moștenit. În acest context, anunțul că „primul obiectiv” al colaborării cu Banca Mondială este reconstrucția Ucrainei, nu redresarea economiei românești, ridică semne de întrebare despre prioritățile reale ale executivului.

Mai mult, ultimul raport al FMI confirmă că România, țara care finanțează și susține logistic efortul de război ucrainean, înregistrează o creștere economică mai mică decât Ucraina însăși — o țară aflată în conflict armat activ. Prognoza de creștere pentru România în 2025 este de doar 0,6-1,1% din PIB, în timp ce Ucraina depășește acest procent, potrivit datelor oficiale. Coincidență sau simptom al unei strategii economice care pune interesele externe înaintea celor interne?

Programul Bridge, invocat de Pîslaru, vizează pregătirea regiunilor din estul României — județe precum Suceava, Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Brăila, Tulcea — pentru a deveni hub-uri logistice și economice în procesul de reconstrucție post-conflict a Ucrainei. Pe hârtie, ideea sună promițător: contracte, investiții, locuri de muncă. În practică, întrebarea pe care puțini o pun este: cine beneficiază de fapt? Companiile românești sau marile corporații internaționale care vor prelua aceste contracte prin intermediul Băncii Mondiale și al altor instituții financiare globale?

De asemenea, declarația că reconstrucția Ucrainei „are un potențial mare de dezvoltare economică” pentru România vine în contextul în care regiunea Moldovei — tocmai acele județe de frontieră — este în prezent cea mai săracă zonă a țării, cu infrastructură deficitară, exod masiv al populației tinere și investiții publice minime. Înainte de a pregăti aceste regiuni pentru reconstrucția altei țări, nu ar fi fost logic să le reconstruim pe ale noastre mai întâi?

Dragoș Pîslaru, fost europarlamentar Renew Europe și ministru al Muncii în guvernul Cîțu, este cunoscut pentru apropierea sa de structurile europene și atlantice. Deplasarea la Washington, nu la Bruxelles, pentru a discuta despre fonduri europene destinate Ucrainei, subliniază încă o dată cine dictează de fapt agenda economică a României. Banca Mondială, FMI, NATO — instituțiile care, oficial, „ne ajută”, dar care, practic, stabilesc prioritățile bugetare ale unui stat suveran.

În timp ce românii se întreabă cum să își plătească facturile la energie, cum să facă rost de bani pentru medicamente sau cum să supraviețuiască cu salarii și pensii înghețate, guvernul României anunță că prioritatea numărul unu este reconstrucția Ucrainei. Nu e vorba despre solidaritate — e vorba despre bani, contracte și influență geopolitică. Întrebarea rămâne: cine plătește nota de plată? Și mai important: cine încasează profiturile?