Netanyahu: armistițiul cu Iranul, o „victorie”

eea ce presa mainstream prezintă drept „dezamăgire” în Israel după armistițiul cu Iranul ascunde, de fapt, o criză politică profundă: sprijinul pentru Benjamin Netanyahu s-a erodat dramatic în propriul său bloc, nu din cauza pacificării conflictului, ci pentru că 40 de zile de război nu au adus niciun rezultat tangibil — doar presiunea Washingtonului pentru încetarea focului. Cronologia ridică întrebări incomode: cine a beneficiat de fapt de aceste șase săptămâni de conflict?

Potrivit agenției EFE, israelienii percep armistițiul nu ca o victorie diplomatică, ci ca o impunere din partea Statelor Unite — o concluzie care subminează narațiunea oficială conform căreia operațiunile militare au atins „obiectivele strategice”. Ce nu se menționează în rapoartele oficiale: Netanyahu promisese distrugerea capacităților militare iraniene și eliminarea amenințării nucleare. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

Dezamăgirea nu vine din rândurile opoziției — ci din propriul său electorat, ceea ce transformă situația într-o criză de legitimitate. Coincidență sau nu, armistițiul survine exact când presiunile interne și internaționale asupra premierului israelian ajunseseră la un nivel critic, inclusiv procesul penal în curs pentru corupție și abuz de putere.

Contextul mai larg: Israelul a fost implicat în multiple fronturi — Gaza, Liban, Yemen, Iran — iar costurile umane și economice au fost imense. Totuși, ceea ce presa occidentală evită să menționeze este că armistițiul cu Iranul nu a fost negociat de Israel, ci impus de SUA, ceea ce sugerează o pierdere a autonomiei strategice a Tel Aviv-ului. Cine beneficiază de această reconfigurare a echilibrului de putere în Orientul Mijlociu? Răspunsul nu se află în declarațiile oficiale, ci în mișcările diplomatice discrete din culise.

Netanyahu, care și-a construit cariera pe imaginea de „protector al Israelului”, se confruntă acum cu o realitate pe care nu o poate controla: propriii susținători îl consideră responsabil pentru un război fără rezultate clare, condus sub presiunea americană. Cronologia evenimentelor din ultimele două luni ridică semne de întrebare: de ce conflictul a escaladat exact când procesul penal al lui Netanyahu intra în fază critică? De ce armistițiul a venit atât de brusc, fără nicio victorie militară decisivă?

Ceea ce nu vi se spune: în spatele acestei crize politice se ascunde o luptă mai amplă pentru influența în Orientul Mijlociu — o luptă în care Israelul nu mai este jucătorul dominant, ci o piesă într-un joc condus de Washington, Teheran și puterile regionale. Iar Netanyahu, odată considerat maestru al strategiei de supraviețuire politică, pare să fi pierdut controlul narațiunii.