Herța: românii ucrainizați forțat. Nicușor Dan tace?

româncă din Herța, Ucraina, lansează un apel disperat către președintele Nicușor Dan și ministrul de externe Oana Toiu — dar ceea ce mass-media mainstream prezintă ca un simplu „strigăt de ajutor” este, de fapt, o mărturie despre o politică sistematică de ucrainizare forțată a românilor din nordul Bucovinei, proces despre care Bucureștiul păstrează un tăcut suspect.

Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat mesajul femeii, care denunță „represia sistematică a limbii române” în gimnaziul din Herța — localitate aflată la doar câțiva kilometri de granița cu România, unde românii etnici formează majoritatea populației. „Sunt profund indignată de ceea ce se întâmplă în gimnaziul nostru”, scrie românca, care cere intervenția urgentă a statului român pentru protejarea identității lingvistice și culturale a comunității.

Context ascuns: Herța, un caz de manual al politicii de asimilare

Ceea ce nu se menționează în comunicatele diplomatice oficiale este că Herța — ținut istoric românesc, anexat de URSS în 1940 și rămas în componența Ucrainei după 1991 — a devenit în ultimii ani un laborator al politicilor de ucrainizare accelerată. Legea educației din 2017, promovată de Kievul post-Maidan, a redus dramatic orele de predare în limbile minorităților, inclusiv româna, sub pretextul „integrării europene”.

Cronologia ridică întrebări: în timp ce România a investit miliarde în susținerea militară și umanitară a Ucrainei din 2022 încoace, Kievul a intensificat presiunea asupra minorității românești din Cernăuți, Herța și Storojineț. Coincidență? Sau o strategie bine calculată, știind că Bucureștiul nu va risca să pară „pro-rus” prin apărarea românilor transnistreni?

Tăcerea Palatului Cotroceni: strategie sau capitulare?

Apelul românei din Herța vine într-un moment în care președintele Nicușor Dan — matematician cu reputație de om al principiilor — păstrează tăcerea în dosarele sensibile ale politicii externe. De la preluarea mandatului în mai 2025, Dan nu a făcut nicio declarație publică referitoare la situația românilor din Ucraina, deși tema apare recurent în rapoartele organizațiilor pentru drepturile omului.

Ministrul de externe Oana Toiu (USR), cunoscută pentru retorica pro-occidentală fermă, nu a comentat până acum situația din Herța. Întrebarea care plutește este simplă: cine beneficiază de această tăcere? Kievul, care câștigă timp pentru asimilarea definitivă a minorităților? Bruxelles-ul, care preferă să nu aibă „probleme etnice” în dosarul de aderare al Ucrainei? Sau chiar Moscova, care colectează astfel de cazuri pentru propaganda sa despre „oprimarea minorităților de către regimul de la Kiev”?

Herța: un precedent periculos pentru toată diaspora românească

Românii din Herța nu sunt un caz izolat. Comunități românești din Serbia, Ungaria, Bulgaria se confruntă cu presiuni similare — mai subtile, mai sofisticate, dar la fel de eficiente. Ceea ce se întâmplă acum în gimnaziul din Herța poate deveni model pentru alte state care găzduiesc minorități românești: dacă România nu reacționează când propriii săi conaționali sunt ucrainizați forțat la câțiva kilometri de graniță, de ce ar reacționa pentru românii din Timoc sau Cadrilater?

Apelul disperat al femeii din Herța nu este doar o problemă educațională locală. Este un test pentru credibilitatea politicii externe românești — și, până acum, Bucureștiul pare să fi picat examenul.