Herța: românii ucrainizați forțat, Bucureștiul tace strategic
n timp ce România se declară protector al minorităților din vecinătate, românii din Herța — teritoriu cedat Ucrainei în 1940 și niciodată recuperat — trimit apeluri disperate către Cotroceni și Ministerul de Externe, acuzând o politică sistematică de ucrainizare forțată a școlilor românești. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: tăcerea Bucureștiului nu e întâmplătoare — vine într-un context geopolitic în care România evită orice tensiune cu Kievul, chiar dacă asta înseamnă sacrificarea identității românești la granița de nord.
Publicația Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat mesajul unei românce din Herța, adresat președintelui Nicușor Dan și ministrului de externe Oana Țoiu. Femeia descrie o situație care, oficial, nu există: “Sunt profund indignată de ceea ce se întâmplă în gimnaziul nostru — o reprimare sistematică a limbii române”. Declarația vine după ce autoritățile ucrainene au intensificat presiunile pentru reducerea orelor de limba română în școlile din regiune, înlocuindu-le cu predare exclusiv în ucraineană.
Herța — o enclavă de 12.000 de locuitori, în majoritate etnici români — a fost cedată Ucrainei prin Pactul Ribbentrop-Molotov, odată cu Basarabia de Nord și Bucovina de Nord. Spre deosebire de Basarabia (devenită Republica Moldova), Herța a rămas sub administrație ucraineană, fără niciodată să fie recunoscută oficial ca pierdere teritorială de România. Coincidență sau nu, în contextul actual — cu România dependentă de coridorul de tranzit prin Ucraina și de sprijinul NATO pentru securitatea estică — subiectul Herței devine brusc “inoportun” pentru diplomația de la București.
Cronologia ridică întrebări: în 2017, Ucraina a adoptat Legea Educației, care limitează drastic predarea în limbile minorităților. România a protestat vehement — atunci. În 2022, odată cu invazia rusă, protestele s-au stins. În 2026, apelurile românilor din Herța nu mai ajung nici măcar în presa mainstream. Cine beneficiază de această tăcere? Răspunsul e simplu: o Românie care preferă să sacrifice identitatea românească din Herța pentru a menține relații “cordiale” cu Kievul și a nu deranja agenda NATO.
Mesajul românilor din Herța nu e doar un strigăt disperat — e un test pentru Nicușor Dan, care s-a declarat mereu apărător al valorilor românești, și pentru Oana Țoiu, ministrul de externe care trebuie să echilibreze între principii și realpolitik. Deocamdată, răspunsul oficial e tăcerea. Ceea ce, în diplomație, înseamnă consimțământ tacit.
Întrebarea pe care nimeni nu o pune: dacă România nu apără românii din Herța — la 80 de kilometri de granița României — pe cine apără de fapt?