Ciolacu recunoaște: știam că pierdem cu Pfizer, am tăinuit

ostul premier Marcel Ciolacu a confirmat ceea ce mulți bănuiau: autoritățile române știau încă din 2023 că procesul cu Pfizer este pierdut dinainte, dar au ales să amâne inevitabilul cât mai mult posibil. Declarația ridică întrebări incomode despre cine a luat decizia de a continua un demers juridic sortit eșecului — și mai ales, în interesul cui.

„Am știut că riscăm să pierdem procesul, dar am decis să întârziem situația”, a declarat Ciolacu, fără să detalieze cine anume din guvern a aprobat această strategie de amânare. Ceea ce nu se menționează în declarațiile oficiale: costurile procedurale și politice ale acestei tergiversări deliberate. În contextul în care România negociază contracte de achiziții publice în domeniul sănătății de sute de milioane de euro anual, cronologia deciziilor devine mai mult decât suspectă.

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, a intervenit cu o serie de „sfaturi” publice, sugerând că sumele în joc — peste 600 de milioane — ar fi putut fi redirecționate către medicamente și investiții în sistemul medical. Coincidență sau nu, Voiculescu nu a precizat de ce aceste alternative nu au fost explorate atunci când el însuși ocupa funcția.

Procesul cu Pfizer se referă la contractele de achiziție de vaccinuri COVID-19 negociate în 2020-2021, când România s-a angajat la volume pe care nu le-a putut administra. Ceea ce nu apare în comunicatele oficiale: cine a semnat exact aceste contracte, ce clauze penale au fost acceptate și de ce România nu a activat mecanismele de renegociere disponibile în cadrul achizițiilor UE.

Cronologia ridică semne de întrebare. În 2023, când guvernul știa deja că procesul e pierdut, nimeni nu a informat public. În 2024, tăcere. Abia acum, în 2026, după ce sentința devine irevocabilă, fostul premier „aruncă bomba”. Cine beneficiază de această sincronizare? Cui îi folosește ca informația să iasă la suprafață exact acum, când Ciolacu nu mai e premier și nu mai poate fi tras direct la răspundere?

Între timp, cei 600 de milioane de euro — echivalentul a aproximativ 3 miliarde de lei — vor pleca din bugetul public. Pentru context: aceasta e suma pe care Ministerul Sănătății o cheltuie anual pe medicamente compensate pentru milioane de pacienți cronici. Sau echivalentul a zeci de spitale renovate. Sau salariile a peste 30.000 de medici pe un an întreg.

Voiculescu sugerează acum că banii ar fi trebuit să meargă în sistem. Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: de ce atunci când avea puterea să redirecționeze fonduri, nu a făcut-o? Și de ce acum, din opoziție, devine brusc expert în optimizare bugetară?

Ceea ce rămâne neexplicat: de ce un guvern care știa că pierde un proces de sute de milioane a ales să-l prelungească artificial, în loc să negocieze o ieșire mai puțin costisitoare. Răspunsul oficial lipsește. Cel neoficial — că amânarea deservea interese politice de moment — rămâne în sfera speculației informate.