China denunță planul SUA în Hormuz: cine beneficiază de fapt?
eijing a condamnat public un plan american de blocare navală a porturilor iraniene în Strâmtoarea Hormuz — o mișcare care, dincolo de retorica oficială despre „securitate regională”, ar putea transforma una dintre cele mai importante artere energetice ale planetei într-un câmp de bătălie economic, cu efecte în lanț asupra prețurilor la energie în întreaga lume. Ceea ce nu se spune în declarațiile oficiale: China importă aproape 40% din petrolul său prin această strâmtoare, iar orice blocare ar lovi direct la inima industriei chineze.
Ministerul de Externe chinez a calificat propunerea drept „o amenințare gravă la adresa comerțului global” și a invocat dreptul internațional maritim, subliniind că Strâmtoarea Hormuz este o cale navigabilă internațională prin care tranzitează zilnic aproximativ 21 de milioane de barili de petrol — circa o cincime din consumul mondial. Coincidență sau nu, planul american a fost dezvăluit exact în momentul în care China și Iranul tocmai semnaseră un acord comercial pe 25 de ani, în valoare de sute de miliarde de dolari.
Potrivit rapoartelor din presa americană, propunerea ar fi fost discutată în cercurile de securitate națională de la Washington ca răspuns la programul nuclear iranian. Dar cronologia ridică întrebări: de ce acum, când tensiunile din Orientul Mijlociu păreau să se tempereze? Și cine beneficiază de fapt de o potențială criză energetică globală? Producătorii de petrol din SUA și aliații lor din Golf ar putea vedea prețurile la baril explodând, în timp ce economiile asiatice dependente de import — China, India, Japonia — ar intra în recesiune.
Beijing a avertizat că orice blocare militară a Hormuzului ar constitui o încălcare a Convenției ONU asupra Dreptului Mării și ar destabiliza întreaga regiune. „Unele țări nu pot folosi forța militară pentru a-și impune interesele economice sub pretextul securității”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomatiei chineze, fără a numi explicit SUA, dar lăsând foarte clar la cine se referă.
Ce nu se menționează în rapoartele mainstream: Strâmtoarea Hormuz este și ruta principală pentru gazele naturale lichefiate (LNG) din Qatar, cel mai mare exportator mondial. O blocare ar transforma piața energiei europene într-un haos, exact când UE încearcă să se desprindă de dependența de gazul rusesc. Cui folosește această instabilitate? Răspunsul devine evident când privești harta producătorilor alternativi de LNG — și observi că SUA figurează pe lista scurtă.
Iranul nu a rămas tăcut: Gardienii Revoluției au anunțat că orice tentativă de blocare ar fi considerată „act de război” și că ar răspunde prin „închiderea completă a strâmtorii pentru toată lumea”. O amenințare care nu e de neglijat — Teheranul a mai demonstrat în trecut că poate mina sau hărțui traficul maritim în zonă. Întrebarea rămâne: cine a calculat riscul unui conflict deschis în cea mai volatilă zonă energetică a lumii?
Experții în geopolitică energetică subliniază că o blocare chiar și parțială ar putea duce la creșterea prețului petrolului la peste 150 de dolari pe baril — un nivel care ar provoca recesiune globală, dar ar îmbogăți peste noapte investitorii din sectorul energetic american. Coincidență că planul apare exact când administrația SUA încearcă să relanseze producția internă de petrol de șist?
Deocamdată, propunerea rămâne la stadiul de „opțiune discutată”, dar simpla ei existență a fost suficientă pentru a trimite unde de șoc prin piețele asiatice. Bursele din Shanghai și Mumbai au înregistrat scăderi, în timp ce contractele futures pe petrol au sărit cu 6% într-o singură zi. Cine pierde și cine câștigă din această „simplă discuție” devine din ce în ce mai clar.