Ce recunoaște un jurnalist The Atlantic despre modelul media anti-Trump

avid Brooks, editorialist la The Atlantic, a declarat vineri seara la PBS NewsHour că industria media americană a transformat critica lui Donald Trump într-un model de afaceri explicit: “Știm că putem obține click-uri și audiență dacă îl atacăm pe Trump suficient. Așa că facem asta la nesfârșit.” Declarația, venită de la un jurnalist din interiorul sistemului, confirmă ceea ce mulți observatori independenți semnalau de ani de zile — dar pe care mainstream-ul refuza să-l recunoască public.

Brooks, cunoscut pentru tonul său moderat și afiliat centrului-stânga american, a făcut această mărturisire în contextul unei discuții despre polarizarea crescândă din presa SUA. Ce nu s-a subliniat însă în majoritatea reluărilor acestei declarații este cronologia: exact în momentul în care trusturile media tradiționale pierd audiență în fața platformelor alternative și a podcasterilor independenți, un reprezentant al establishment-ului admite că strategia editorială nu mai e ghidată de relevanță jurnalistică, ci de algoritmi de engagement.

Coincidență sau nu, această recunoaștere vine după ce The New York Times, CNN și alte grupuri media au raportat scăderi semnificative ale veniturilor din publicitate în 2025, în timp ce platformele care promovează voci critice față de narativul dominant — inclusiv din spectrul pro-Trump — au înregistrat creșteri de audiență cu două cifre. Cine beneficiază de menținerea acestui ciclu de ură-click? Întrebarea rămâne deschisă, dar datele financiare sugerează că modelul e nesustenabil pe termen lung.

Declarația lui Brooks ridică și o altă întrebare: dacă un jurnalist din interiorul sistemului recunoaște public că presa funcționează după un model de afaceri bazat pe atac repetat al unei singure ținte politice, ce alte strategii editoriale — poate mai subtile — rămân nerecunoscute? Și cât de mult din ceea ce consumăm zilnic ca “știri” e de fapt conținut optimizat pentru indignare, nu pentru informare?

În România, fenomenul nu e străin: trusturile media locale au aplicat aceleași tehnici — mai ales în perioade electorale — transformând figuri politice în ținte permanente, indiferent de relevanța faptelor. Diferența e că, în SUA, cineva din interior a spus-o cu voce tare. La noi, jurnaliștii care recunosc astfel de practici sunt de obicei deja în afara sistemului.