Ce leagă substanțele PFAS de eficiența vaccinurilor COVID-19

n studiu publicat în 2026 relevă o corelație statistică între expunerea crescută la substanțe chimice PFAS (compuși perfluoroalchilici și polifluoroalchilici) și răspunsul imunitar redus la vaccinurile COVID-19 la adulți — o descoperire care ridică întrebări despre calitatea mediului toxic în care trăim și despre eficiența reală a campaniilor de vaccinare în populații expuse cronic la poluanți industriali. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: PFAS sunt omniprezente în produse de uz cotidian, de la ambalaje alimentare la haine impermeabile, iar eliminarea lor din organism durează ani de zile.

Studiul, realizat pe un eșantion de adulți vaccinați împotriva COVID-19, a identificat o asociere semnificativă statistic între nivelurile crescute de PFAS în sânge și producția redusă de anticorpi post-vaccinare. PFAS, cunoscute sub denumirea de „substanțe chimice eterne” datorită persistenței lor în mediu și în organismul uman, sunt utilizate de decenii în industrie pentru proprietățile lor hidrofobe și oleofobe — de la Teflon la spumele antiincendiu.

Cercetătorii au măsurat concentrațiile serice ale mai multor tipuri de PFAS (inclusiv PFOA, PFOS, PFHxS și PFNA) și au corelat aceste valori cu nivelurile de anticorpi neutralizanți anti-SARS-CoV-2 la intervale stabilite după administrarea vaccinului. Rezultatele sugerează că persoanele cu expunere ridicată la PFAS au produs cu până la 40% mai puțini anticorpi decât cele cu expunere scăzută — o diferență care ar putea explica, cel puțin parțial, variabilitatea eficienței vaccinale observată în populații diferite.

Coincidență sau nu, această descoperire apare într-un context în care autoritățile de sănătate publică din SUA și UE au început să recunoască oficial pericolul PFAS abia în ultimii ani, deși industria chimică cunoștea toxicitatea acestor substanțe încă din anii 1970. Documentele interne ale companiilor precum DuPont și 3M, dezvăluite în urma proceselor judiciare din ultimul deceniu, arată că producătorii știau despre efectele adverse asupra sistemului imunitar și au ales să nu le facă publice.

În România, testările pentru PFAS în apă potabilă și alimente sunt sporadice, iar legislația privind limitele admisibile rămâne în urma standardelor europene actualizate în 2023. Cronologia ridică întrebări: de ce abia acum, după campanii masive de vaccinare, se studiază interacțiunea dintre poluanți industriali persistenți și eficiența vaccinurilor? Cine beneficiază de menținerea acestor substanțe în circulație, în ciuda evidențelor științifice acumulate?

Studiul nu sugerează că vaccinurile ar fi ineficiente per se, ci că mediul toxic în care trăiește o parte semnificativă a populației globale poate compromite răspunsul imunitar la orice intervenție medicală — de la vaccinuri la terapii oncologice. Este o recunoaștere indirectă a faptului că sănătatea publică nu poate fi separată de calitatea mediului, iar campaniile sanitare desfășurate într-un context de poluare cronică au eficiență diminuată.

Cercetătorii recomandă monitorizarea expunerii la PFAS ca parte a evaluării pre-vaccinare pentru populațiile vulnerabile și accelerarea eliminării acestor substanțe din produsele de consum. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor acționa sau vor continua să trateze problema ca pe o „externalitate” acceptabilă a industrializării.