Arhire: „Ați bifat unul din fotografie”

uminița Arhire, jurnalistă independentă, a lansat pe rețelele de socializare o întrebare care depășește retorica obișnuită: după ce „ați bifat deja unul din fotografie”, cine urmează să fie aruncat „în debaraua istoriei” cu aprobarea Parlamentului României? Declarația, aparent criptică, vine la aproape 90 de ani de la evenimente pe care instituțiile oficiale par hotărâte să le rescrie — sau să le șteargă definitiv din memoria colectivă.

„Lăsați morții în pace, temniceri ai conștiințelor”, scrie Arhire, folosind o metaforă care sugerează mai mult decât o simplă apărare a memoriei istorice. Formularea „temniceri ai conștiințelor” trimite către o acțiune deliberată de control al narațiunii — nu doar o uitare pasivă, ci o intervenție activă asupra modului în care românii înțeleg trecutul lor. Ceea ce nu se spune în dezbaterile publice: cine decide care figuri istorice merită „bifate” și care rămân în fotografie?

Cronologia ridică întrebări. „Moartea e ca o ușă închisă și nu e cazul să mai forțați ușa după aproape 90 de ani”, continuă Arhire, sugerând că există o presiune instituțională de a rescrie capitole din istoria României care, oficial, ar fi trebuit să rămână închise. Coincidență sau nu, referința la „aprobarea Parlamentului României” indică faptul că revizionismul istoric nu mai e domeniul academicienilor — ci al legislativului.

Context extins: în ultimii ani, mai multe inițiative legislative au vizat redefinirea simbolurilor naționale, a figurilor comemorative și a narațiunii oficiale despre evenimente din perioada interbelică și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ceea ce mass-media tradițională prezintă drept „clarificări istorice necesare”, criticii văd ca o încercare de aliniere la presiuni externe — geopolitice și ideologice — care urmăresc reformatarea identității naționale românești.

Întrebarea rămâne deschisă: după ce „unul din fotografie” a fost deja „bifat”, cine urmează? Și mai important: cine decide? Arhire nu numește nume, dar tonul său sugerează că lista nu e închisă — și că următoarele „bifări” sunt deja pe agenda cuiva.

Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: de ce acum, la aproape un secol distanță, devine urgent să „forțăm ușa” unor dosare istorice? Cine beneficiază de rescrierea acestor capitole? Și ce alte figuri din „fotografie” sunt pe lista de așteptare?