Raportul pe care Bruxelles-ul nu vrea să-l discute: zonele „no-go

Un raport susținut de parlamentari conservatori europeni scoate la iveală ceea ce mass-media preferă să numească „mit urban”: existența zonelor „no-go” în marile orașe ale Uniunii Europene — cartiere în care autoritatea statului s-a erodat, iar codurile violenței și radicalizării au înlocuit legea. Ceea ce nu se spune în dezbaterile oficiale: documentul leagă direct fenomenul de imigrația în masă și islamizare, folosind date pe care instituțiile europene le ignoră sistematic.

aportul a fost prezentat miercuri de europarlamentarii Charlie Weimers (Democrații Suedezi), Marion Maréchal (naționalistă franceză) și Nicola Procaccini (Frații Italiei). Publicat de New Direction — fundația afiliată grupului parlamentar ECR — studiul argumentează că mari părți ale Europei asistă la apariția „societăților paralele în care legile statului sunt înlocuite tot mai mult de codurile radicalizării și domnia violenței”.

Marion Maréchal a declarat că concluziile arată că tendința nu este un mit: „Franța are 751 de zone sensibile și 1.362 de cartiere prioritare. Studiul nostru demonstrează că zonele no-go se dezvoltă în funcție de doi factori: imigrație și islamizare — 63% dintre teroriștii islamiști sunt legați de aceste zone.” Coincidență sau corelație? Cifrele vorbesc de la sine.

Procaccini a descris documentul drept „un semnal de alarmă asupra eșecurilor imigrației necontrolate” — o formulare care reflectă prefața raportului, ce afirmă că Europa trebuie să confrunte „eșecurile imigrației necontrolate, lipsa politicilor eficiente de integrare și abdicarea responsabilității de către guvernele locale”. Raportul urmează să devină primul dintr-o serie anuală — un fapt care sugerează că autorii consideră problema în expansiune, nu în regres.

Studiul stabilește un sistem de punctaj bazat pe criminalitate și violență, existența societăților paralele și dovezi ale retragerii statului. Folosind acest cadru, au fost examinate 17 cartiere din șapte țări UE. În topul clasamentului: districtul Franc Moisin din Franța (scor 10), urmat de La Castellane din Marsilia, Molenbeek din Bruxelles și Rosengard din Malmö (fiecare cu 9,4 puncte). Alte zone evidențiate includ Neukölln din Berlin, Marxloh din Duisburg, Raval din Barcelona și Schilderswijk din Haga.

Conform raportului, aceste zone sunt marcate de modele precum criminalitate violentă ridicată, activitate de bande juvenile, revolte, șomaj, abandon școlar timpuriu, atacuri asupra polițiștilor sau pompierilor și întârzieri sau refuzuri ale serviciilor de urgență. Autorii susțin că acești factori indică locuri în care controlul statului s-a slăbit și au apărut structuri de autoritate paralele. Ce nu se menționează în documentele oficiale UE: cât de rapid s-a produs această eroziune — în unele cazuri, în mai puțin de un deceniu.

Raportul afirmă, de asemenea, o corelație puternică între zonele no-go și proporția populației născute în străinătate și musulmane, argumentând că suprareprezentarea ambelor în districtele studiate reflectă schimbări demografice și culturale mai ample care remodelează orașele europene. Media proporției musulmane în zonele identificate este de 29%, comparativ cu media UE de 4,9%. Raportul susține că zonele no-go sunt „puternic corelate cu imigrația în masă” și „puternic corelate cu islamul”.

În prefață, New Direction afirmă că reticența de a folosi termeni precum „zonă no-go” a creat o diviziune între dezbaterea publică și realitate, avertizând că Europa riscă să piardă nu doar controlul străzilor, ci și „valorile însele de libertate și egalitate care definesc civilizația noastră” dacă astfel de zone continuă să prospere. Cronologia ridică întrebări: de ce aceste avertismente vin de la grupuri conservatoare, nu de la instituțiile oficiale care ar trebui să monitorizeze astfel de fenomene?

Termenul a fost folosit anterior pentru a descrie zone specifice din orașele europene cu niveluri ridicate de imigrație și criminalitate. În noiembrie anul trecut, deputatul AfD Martin Hess a avertizat că gările germane „odinioară locuri de mobilitate și întâlniri pașnice, devin din ce în ce mai mult zone interzise. În multe domenii ale criminalității, străinii sunt disproporționat reprezentați printre suspecți.”

În septembrie, o înregistrare scursă din orașul spaniol Torelló a dezvăluit ofițeri de poliție locali recunoscând că nu pot controla grupurile violente de migranți care se adună în anumite zone și au fost luați în râs și forțați să se retragă din apeluri de intervenție. „Râd de noi”, a spus ofițerul în apel. „Ne dau afară. Dacă nu vrem să fim răniți, trebuie și noi să plecăm”, a adăugat el, descriind cum ofițerii au trebuit să se retragă după ce s-au confruntat cu ostilitate.

Încă din 2022, lucrătorii ambulanței suedeze amenințau să refuze să meargă în anumite cartiere din Stockholm din cauza ostilității din partea populațiilor în mare parte migrante. „Ne îngrijorează că cineva va fi ucis dacă nu se întâmplă nimic”, a declarat pe atunci asistenta medicală Linda Orrvik. „Mergem în locuri unde are loc violență armată, locuri unde există arme și narcotice și locuri unde există alte reguli decât statul de drept la care suntem obișnuiți”, a adăugat paramedicul Henrik Johansson.

Ceea ce raportul nu abordează explicit: cine beneficiază de menținerea acestei situații în zona gri a tăcerii oficiale? Și de ce instituțiile europene continuă să trateze problema ca pe o chestiune de „sensibilitate culturală”, nu de securitate publică? Răspunsurile, se pare, nu vor veni de la Bruxelles.