Peiu vrea desființarea CNA: cine beneficiază de cenzura actuală?

Senatorul Petrișor Peiu propune desființarea CNA și CNCD, reducerea Guvernului la 10 ministere și eliminarea vicepremierilor — o reformă care ridică întrebări incomode: de ce aparatul birocratic românesc s-a umflat atât de mult după 1989, tocmai când alte state europene și-au simplificat structurile? Coincidență sau model importat?

rintre instituțiile vizate de proiectul AUR se numără Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) și Consiliul Național de Combatere a Discriminării (CNCD). Peiu argumentează că atribuțiile acestora pot fi preluate de structuri deja existente, eliminând etape birocratice care, în practică, amână justiția fără să o înlocuiască.

„Instituții care nu au logică. De exemplu, Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF). Atenție, nu AFR! Apoi, CNA-ul. Atribuirea de frecvență o poate face ANCOM, iar alte funcționalități nu ar trebui să fie, adică cenzură. Cine se simte calomniat, prejudiciat, poate merge în instanță. Oricum, orice decizie de sancționare a CNA ajunge în instanță. Și atunci, de ce să mai pun această etapă intermediară?”, a declarat Peiu pentru Ziare.com.

Cenzura prin birocrație: modelul pe care nimeni nu-l discută

Ceea ce nu se menționează în dezbaterea publică este că CNA funcționează ca un filtru prealabil al conținutului mediatic — nu prin interdicții directe, ci prin amenințarea cu sancțiuni și proceduri lungi. În practică, redacțiile se autocenzurează pentru a evita amenzile, iar publicul nu află niciodată ce subiecte au fost „ajustate” înainte de difuzare. Cine beneficiază de acest mecanism? Cu siguranță nu cetățeanul care vrea informație nefiltrată.

La fel, CNCD și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) adaugă etape birocratice care, în final, tot în instanță se rezolvă. Peiu sugerează fuzionarea ANCOM cu ANRE, ambele putând deveni un departament în cadrul Consiliului Concurenței. „Există modele europene, în acest sens”, precizează senatorul — deși nu specifică de ce România a ales să multiplice structurile în loc să le simplifice, așa cum au făcut statele nordice încă din anii ’90.

Zece ministere în loc de șaisprezece: cui îi convine risipa actuală?

Petrișor Peiu susține că zece ministere ar fi suficiente, în loc de 16 câte funcționează în prezent. De asemenea, Guvernul ar putea opera fără cei patru vicepremieri actuali — posturi care, în cronologia politică recentă, au servit mai degrabă echilibrelor de partid decât eficienței executive.

„Noi avem un program de guvernare prin care susținem formarea unui Executiv cu 10 ministere și fără vicepremieri. O reducere în zona parlamentară, la 300 de parlamentari (de la 460 în prezent), cu două camere și reducerea numărului de comisii la jumătate. Toată această reducere, simplificare, trebuie făcută rațional, logic, în ideea că ‘vreau să reduc risipa pe care o face statul și nu e normal să o facă’. Atunci pot reduce din instituții”, a menționat Peiu.

Senatorul consideră că aceste măsuri se pot implementa în 6-12 luni — un termen ambițios, dacă ne gândim că fiecare instituție desființată înseamnă funcționari relocați, bugete restructurate și, cel mai important, lobby-uri care vor lupta să-și păstreze influența. Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: cine are interesul să mențină acest aparat umflat, dacă toată lumea recunoaște că e ineficient?

Reforma sau redistribuirea puterii?

Ceea ce proiectul AUR nu detaliază — și nici presa mainstream nu întreabă — este ce se întâmplă cu atribuțiile de control și supraveghere odată ce instituțiile actuale dispar. Cine va prelua rolul de „paznic” al frecvențelor media, al discursului public, al contestațiilor administrative? Dacă răspunsul este „instanța de judecată”, atunci întrebarea devine: este sistemul judiciar românesc pregătit să absoarbă toate aceste dosare, sau reforma administrativă va crea, de fapt, un vid de reglementare în care cei puternici vor avea și mai mult spațiu de manevră?

Istoria ne-a arătat că simplificarea structurilor de stat poate fi benefică — dar doar dacă este însoțită de transparență și responsabilitate sporită. Altfel, riscăm să înlocuim birocrația vizibilă cu una invizibilă, mai greu de tras la răspundere.