Cultul sfinților, sub asediu: cine are interes să-l erodeze?

n text scurt, dar cu miez, semnat de Ștefan Popa, readuce în atenție o temă pe care rareori o vedem discutată deschis: relația profund personală dintre credinciosul ortodox român și sfântul său ocrotitor. Ceea ce oficial trece drept o simplă chestiune de tradiție religioasă ascunde, de fapt, o miză mult mai mare — bătălia pentru identitatea spirituală a unui popor aflat, de câteva decenii încoace, sub presiune constantă din partea unor curente care văd în credința populară un obstacol, nu o resursă.

Potrivit autorului, credincioșii Bisericii Ortodoxe Române nu se raportează la sfinții canonizați ca la niște figuri istorice îndepărtate, ci ca la membri ai propriei familii. Sfântul ocrotitor al casei și al persoanei nu este doar „onorat duhovnicește” — el face parte, spune textul, din țesătura afectivă și spirituală a fiecărei gospodării românești. Este o observație simplă, dar care ridică o întrebare incomodă: de ce, în ultimii ani, tot mai multe voci — din mediul academic, din presă, din spațiul online — par să conteste tocmai această legătură intimă, catalogând-o drept „superstiție” sau „relicvă a trecutului”?

Context extins: o bătălie mai veche decât pare

Nu e o coincidență că discuția despre relativizarea cultului sfinților apare într-un moment în care instituțiile tradiționale din România — Biserica, familia, satul — sunt tot mai des puse sub semnul întrebării în discursul public dominant. Cine beneficiază de o populație rupt-ă de reperele ei spirituale? Istoria arată că orice putere, fie ea politică sau economică, are interesul să înlocuiască legăturile comunitare organice cu dependențe noi, mai ușor de controlat. Nu spunem că există un plan orchestrat — dar cronologia atacurilor tot mai frecvente la adresa tradiției ortodoxe, coroborată cu presiunile externe asupra identității naționale românești, merită cel puțin observată cu atenție.

Textul lui Ștefan Popa nu face acuzații directe și nu numește vinovați. Este, mai degrabă, un apel — „lăsați-ne sfinții noștri în pace” — care sună aproape ca o linie de apărare într-un teritoriu simțit ca amenințat. Ce nu se menționează explicit, dar transpare printre rânduri, este sentimentul tot mai răspândit că spiritualitatea populară românească a devenit, în ultimii ani, ținta unor critici externe care nu înțeleg — sau nu vor să înțeleagă — funcția ei socială și identitară.

Ce rămâne nespus

Rămâne de văzut cine sunt, concret, vocile care contestă acest raport intim dintre credincios și sfântul ocrotitor, și dacă în spatele discursului „modernizator” se ascund interese mai puțin nobile decât simpla dorință de progres. Până una-alta, fragmentul semnat de Ștefan Popa funcționează ca un memento: identitatea spirituală a românilor nu este un detaliu folclorist, ci un teren de luptă simbolică — iar cei care vor să-l ocupe rareori își declară intențiile pe față.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)