New York: prima creștere de taxe imobiliare din 2000 — cine plătește nota?

Proprietarii de imobile din New York City se pregătesc să suporte prima majorare a taxelor pe proprietate din ultimele două decenii, măsură propusă de primarul Zohran Mamdani pentru a acoperi o gaură bugetară de aproximativ 5 miliarde de dolari. Ceea ce oficialii prezintă ca o soluție tehnică la o criză fiscală ridică însă întrebări mai profunde: cum s-a ajuns la această prăpastie financiară și cine beneficiază de fapt de această restructurare?

onform Bloomberg, Mamdani urmează să dezvăluie propunerea în cadrul bugetului preliminar prezentat marți după-amiaza. Decizia vine la o zi după ce guvernatoarea Kathy Hochul a promis 1,5 miliarde de dolari în ajutor suplimentar pentru orașul New York pentru anul fiscal curent și următorul, plus 510 milioane pentru anii viitori. Cu toate acestea, Mamdani consideră că statul trebuie să facă mai mult.

Două căi, aceeași destinație

Primarul a prezentat două scenarii: fie Albany aprobă creșterea taxelor pentru ultra-bogați și corporațiile cele mai profitabile, fie „echilibrăm bugetul pe spatele oamenilor muncitori folosind doar instrumentele de care dispune orașul”. O formulare interesantă — sugerează că decizia finală nu aparține de fapt primarului, ci unor forțe exterioare care controlează pârghiile fiscale reale.

Mark Levine, controlor financiar al orașului, a remarcat: „A pus pe masă o opțiune destul de extremă, care combină creșterea taxelor pe proprietate cu folosirea rezervelor și se bazează pe proiecții de venituri destul de agresive”. Coincidență sau nu, această abordare vine exact când Wall Street raportează bonusuri record, contribuind la reducerea deficitului cu 5 miliarde — o sumă care acum justifică majorarea taxelor.

Cronologia care ridică semne de întrebare

Retorica lui Mamdani despre amploarea crizei bugetare s-a schimbat semnificativ în doar câteva săptămâni. La începutul lunii februarie, descria deficitul de 12,6 miliarde ca fiind cel mai mare de la Marea Recesiune. Două săptămâni mai târziu, dezvăluia că gaura s-a micșorat cu 5 miliarde datorită veniturilor fiscale mai mari — alimentate tocmai de creșterea impozitelor pe venit personal și bonusurile de pe Wall Street.

Cu toate acestea, proprietarii de locuințe tocmai au văzut valorile evaluate crescând cu 5,6%, ceea ce va aduce orașului încă 325,8 miliarde de dolari — separat de planul lui Mamdani. Deci unde se duc exact acești bani? Și de ce este nevoie de o majorare suplimentară a taxelor când veniturile cresc deja?

Moștenirea lui Adams sau altceva?

Mamdani atribuie criza financiară predecesorului său, Eric Adams, acuzându-l că a sub-bugetat cheltuieli pentru asistență socială, asistență pentru chirie pentru persoane fără adăpost, educație specială și costuri de ore suplimentare. În anul fiscal 2025, New York a încasat peste 33 de miliarde de dolari din taxe pe proprietate. Întrebarea pe care surse apropiate administrației o pun în șoaptă: cum se pierde controlul asupra unui buget atât de masiv?

Reformele progresiste și factura lor

În timpul campaniei, Mamdani a promovat reforme progresiste pentru a finanța transport public gratuit, stabilizarea chiriilor, programe de locuințe, îngrijire universală a copiilor și un salariu minim de 30 de dolari — promisiuni care l-au dus la o victorie surprinzătoare împotriva democraților moderați. A propus o taxă suplimentară de 2% pentru cei cu venituri mari, estimată să genereze aproximativ 4 miliarde de dolari anual.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că această restructurare fiscală vine într-un moment în care marile corporații imobiliare din Manhattan negociază în culise noi facilități fiscale. Cine plătește de fapt nota? Proprietarii mici și mijlocii, exact cei pe care Mamdani promitea să îi protejeze prin reforma sistemului de taxare pe proprietate — un sistem criticat de ani de zile pentru că supraîncarcă rezidenții cu venituri medii și mici.

Ultima majorare: epoca Bloomberg

Ultima creștere a ratelor taxelor pe proprietate a avut loc sub primarul Michael Bloomberg la începutul anilor 2000 — o perioadă marcată de restructurări financiare masive post-11 septembrie. Paralela nu este lipsită de ironie: atunci ca și acum, criza a fost prezentată ca inevitabilă, iar soluția — taxarea proprietarilor obișnuiți — ca fiind singura opțiune viabilă.

Mamdani este constrâns în multe privințe când vine vorba de creșterea veniturilor — dar majorarea taxelor pe proprietate este ceva ce poate face ca parte a procesului bugetar anual. Este o pârghie pe care o controlează direct, fără aprobare legislativă. Convenabil? Poate. Coincidență? Greu de crezut.

Întrebarea finală

În timp ce Hochul și legislatura trebuie să aprobe orice modificări fiscale la nivel de stat, primarul poate acționa unilateral asupra taxelor pe proprietate. Această separare a puterilor creează o dinamică interesantă: responsabilitatea pentru impozitarea progresivă a bogaților rămâne blocată la Albany, în timp ce povara imediată cade pe proprietarii obișnuiți din New York. Cine beneficiază de această împărțire a responsabilității politice? Și de ce nimeni nu pune întrebarea evidentă: dacă Wall Street are bonusuri record și veniturile fiscale cresc, de ce avem nevoie de mai multe taxe?