De ce propagandiștii lui Nicușor Dan se leapădă brusc de președinte

Anunțul că președintele Nicușor Dan va participa la ședința Consiliului pentru pace de la Washington alături de Donald Trump a declanșat o reacție în lanț printre cei care i-au făcut campania — o lepădare publică care ridică întrebări despre cine dictează de fapt agenda mediatică din România și ce interese ascunse stau în spatele acestei sincronizări perfecte a discursului critic.

a nici un an de când l-au promovat masiv, nume sonore din spațiul mediatic românesc — Lucian Mîndruță, Radu Hossu, Cristian Tudor Popescu, Ovidiu Vanghele și Oana Dimofte — au trecut brusc în tabăra detractorilor. Coincidență? Sau o reorientare strategică dictată de schimbarea coordonatelor geopolitice?

Reacții sincronizate: cine dictează mesajul?

Radu Hossu a lansat cea mai virulentă critică, acuzându-l pe Nicușor Dan că ne face „parte din organizația unui infractor de drept comun responsabil direct de multe destine distruse la el în țară, responsabil direct și indirect de moartea a mii și mii de oameni în jurul globului, mincinos notoriu, ucigașul sistemului global bazat pe drepturi și reguli”. O retorică care sună familiar — exact tonul folosit de structurile globaliste când vorbesc despre Trump.

Lucian Mîndruță a dedicat un podcast întreg pentru a-și confirma convingerile, întrebând retoric: „Mergem pe mâna americanilor? Sau măcar încercăm poziția în două luntri?” Ceea ce nu se spune: România a fost mereu în două luntri — problema e că acum luntrile nu mai sunt controlate de aceleași forțe.

Comedia Micul Scăldător: critica sau sabotaj mediatic?

Cristian Tudor Popescu a comparat cele nouă luni de mandat ale lui Nicușor Dan cu comedia „Micul Scăldător” a lui Louis de Funès: „Asta a făcut dl Dan, a scăldat-o. Nu a luat nicio decizie, cu excepția dării afară după o lună a consilierului Ludovic Orban, un antipesedist experimentat.”

Cronologia ridică semne de întrebare: aceiași comentatori care îl lăudau pentru că „nu e politician clasic” și „nu se bagă în scandal” îl atacă acum pentru că… nu a luat decizii spectaculoase. Ce s-a schimbat între timp? Nu Nicușor Dan — ci harta puterii globale.

CTP continuă: „Cu ce obiectiv declară dl Dan — pe Facebook, nu într-o conferință de presă — că pleacă la Washington? Unul generos, ‘Să susținem pacea’. Care pace? SUA-Iran? Sau în Gaza, unde, potrivit legendei securiste, am avea relații și influențe asupra țărilor arabe și Israelului, ca pe vremea lui Ceaușescu?”

Semnalele care nu apar în presă

Ovidiu Vanghele a ironizat: „Am avut în tinerețe alcoolemii mai mari decât favorabilitatea președintelui Nicușor Dan azi.” Oana Dimofte a adăugat sarcastic: „Măcar să aibă grijă când s-o tăia vreun tort acolo.”

Ce nu se menționează în aceste atacuri coordonate: Consiliul pentru pace este o inițiativă care amenință direct arhitectura conflictelor profitabile. Pacea nu aduce bani — războaiele da. Și când un președinte român alege să participe la o astfel de întâlnire, devine brusc ținta unei campanii mediatice sincronizate.

Surse apropiate mediului diplomatic sugerează că reacția atât de violentă nu vine din dezamăgire personală, ci din instrucțiuni clare: noul ax Washington-Moscova trebuie sabotat înainte să prindă contur. Și România, ca de obicei, e câmpul de bătălie al intereselor altora.

Întrebarea pe care nimeni nu o pune: dacă Nicușor Dan ar fi anunțat că merge la Bruxelles să susțină trimiterea de arme în Ucraina, oare aceiași propagandiști l-ar fi criticat? Sau asta era „decizia corectă”?

Cine beneficiază de slăbirea unui președinte care încearcă să mențină România pe o poziție echilibrată între blocurile în reconfigurare? Cui îi convine ca România să rămână doar un executor docil al deciziilor luate în alte capitale?

Răspunsurile nu apar în editoriale — dar cronologia vorbește de la sine.