
Enigma manuscrisului Voynich: ce a dezvăluit laboratorul și ce ascunde încă

maginează-ți o carte groasă de pergament, plină de plante care nu există în nicio floră cunoscută, de femei desenate în bazine verzi și de cercuri astrale indescifrabile, totul însoțit de un alfabet pe care nimeni, în o sută de ani de încercări, nu l-a putut citi cu certitudine. Nu e un roman. Manuscrisul are număr de inventar, MS 408, este păstrat la Biblioteca Beinecke a Universității Yale și poate fi răsfoit azi, în reproducere digitală, de oricine. Obiectul e real. Ce spune el rămâne, până azi, un mister nerezolvat.
Ce spune versiunea oficială
Povestea documentată începe în 1912, când anticarul Wilfrid Voynich a cumpărat volumul de la un colegiu iezuit de lângă Roma, iar numele lui a rămas legat pentru totdeauna de carte. În 1969, ea a ajuns la Yale printr-o donație. Printre hârtiile păstrate alături de manuscris se află și o scrisoare din secolul al XVII-lea, în care savantul Johannes Marcus Marci îi scrie iezuitului Athanasius Kircher că împăratul Rudolf al II-lea ar fi plătit o sumă uriașă pentru carte, crezând că aparține lui Roger Bacon. E o urmă fascinantă — dar, așa cum recunoaște și catalogul Yale, doar o urmă a unei legende, nu o dovadă de autor.
Piesa care nu se leagă
Aici intervine știința, și rezultatul ei complică lucrurile. O echipă condusă de cercetătorul Greg Hodgins, de la laboratorul de spectrometrie al Universității din Arizona, a datat prin radiocarbon pergamentul folosit pentru manuscris. Rezultatul plasează materialul la începutul secolului al XV-lea — cu două sute de ani mai târziu decât epoca lui Roger Bacon, căruia tradiția îi atribuia textul. Analizele cernelurilor și pigmenților, discutate de Yale odată cu ediția facsimil din 2016, arată materiale compatibile cu practicile scribilor medievali, iar pergamentul s-a dovedit a proveni de la piei de vițel. Toate aceste probe confirmă vechimea și autenticitatea fizică a obiectului. Dar nu spun nimic despre ce înseamnă semnele de pe pagini.
Ce cred susținătorii teoriilor
Aici apare adevărata enigmă: dacă nu e un fals modern și nu e scris de Bacon, atunci cine a compus acest alfabet și de ce? Unii cercetători independenți cred că textul ascunde o limbă naturală, poate dispărută sau foarte rar documentată. Un studiu publicat în 2013 în revista PLOS ONE, semnat de Marcelo Montemurro și Damián Zanette, a analizat statistic distribuția „cuvintelor” din manuscris și a identificat o organizare pe distanțe mari, asemănătoare unor trăsături din limbajele reale. Autorii au considerat acest lucru un argument în favoarea existenței unui mesaj coerent — fără să pretindă, însă, că au tradus vreun rând. Alte teorii merg mai departe: unii susțin că manuscrisul ar fi un cifru elaborat, alții speculează chiar despre cunoștințe despre plante sau constelații necunoscute științei vremii.
Ce răspund scepticii
Comunitatea științifică rămâne prudentă. Regularitatea statistică descoperită de Montemurro și Zanette poate sprijini ipoteza unui mesaj real, dar nu echivalează cu o lectură verificabilă. O descifrare adevărată ar trebui să explice consecvent fiecare semn și să poată fi reprodusă de alți cercetători, independent — lucru care, până acum, nu s-a întâmplat. Nici desenele nu oferă un dicționar: clasificarea Beinecke vorbește prudent despre secțiuni „cu aspect farmaceutic” sau pasaje „care ar putea conține rețete”, tocmai pentru că o rădăcină desenată nu transformă automat pagina într-un tratat medical. Mai mult, cartea are file lipsă și planșe pliate, ceea ce înseamnă că nici măcar ordinea completă a conținutului nu e sigură.
Ce rămâne neexplicat
„Regularitatea statistică poate sprijini o ipoteză, dar nu echivalează cu citirea unei propoziții”, remarcă cercetătorii care au analizat distribuția semnelor. Rămâne de știut cine a scris cartea, în ce limbă sau cod, și dacă autorul avea cu adevărat ceva de spus sau doar a imitat aspectul unui text cu sens. Yale explică accesul limitat la original prin fragilitatea obiectului și numărul mare de solicitări, nu printr-o tentativă de ascundere — reproducerile digitale sunt publice pentru oricine vrea să caute răspunsul. Până atunci, manuscrisul Voynich rămâne exact ce a fost dintotdeauna: o carte reală, de vârstă cunoscută, al cărei mesaj refuză să se lase citit. Tu ce crezi că ascund acele pagini — o limbă pierdută, un joc intelectual medieval sau ceva ce încă nu ne-am gândit să căutăm?