Trump-Iran: obliterare, foamete economică sau întâlnire discretă?
economie libera

Trump-Iran: obliterare, foamete economică sau întâlnire discretă?

U
4 min de citit

n președinte american care într-o singură declarație vorbește despre „a arunca în aer o întreagă națiune” și, câteva minute mai târziu, despre o posibilă întâlnire cu liderul acelei națiuni la ONU — asta nu e incoerență, e negociere prin ambiguitate calculată, o tehnică veche cât diplomația de forță.

Într-un interviu de duminică dimineață pentru Fox News, Donald Trump a repetat că se află în „mod de decizie” pe dosarul Iran și că „lucruri foarte mari” se pregătesc, lăsând deschise deopotrivă scenariul unei escaladări militare majore și pe cel al unei destinderi. Declarația sa textuală — „întrebarea mea este, dacă și când arunc în aer întreaga națiune? Ar face bine să se comporte” — a fost urmată, la scurt timp, de sugestia că ar putea, de fapt, avea loc negocieri de top nivel, inclusiv o posibilă întâlnire cu președintele iranian Masoud Pezeshkian.

Trei variante pe masă, o singură întrebare: cine beneficiază?

Trump a enumerat el însuși opțiunile, aproape ca pe un meniu: „să distrugem Iranul, să-l lăsăm să putrezească economic sau să ajungem la o înțelegere”. Formularea în sine — atât de brutal de directă — ridică semne de întrebare asupra scopului real al declarației: e o amenințare sinceră sau o piesă de teatru diplomatic menită să scoată Teheranul din poziția de negociere?

Ceea ce nu se menționează suficient în relatările oficiale este detaliul aparent contradictoriu: în plin discurs despre „obliterare”, Statele Unite au emis totuși vize pentru oficiali și diplomați iranieni de rang înalt, pentru a putea participa la sesiunea Adunării Generale ONU din această săptămână. Coincidență sau semnal calculat că ușa negocierilor rămâne, totuși, întredeschisă?

Potrivit postului iranian PressTV, președintele Masoud Pezeshkian este programat să călătorească la New York pentru a participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale ONU. Pezeshkian urmează să se adreseze Adunării miercuri, 23 septembrie, unde se așteaptă să prezinte poziția Republicii Islamice privind evoluțiile internaționale și „războiul de agresiune americano-israelian” împotriva țării sale. Pe marginea reuniunii, președintele iranian este de asemenea programat să aibă întâlniri și consultări cu lideri mondiali.

Semnalul de deschidere al lui Trump

Întrebat despre reuniunea la nivel înalt de la ONU care se deschide luni, Trump a surprins prin semnalul de deschidere diplomatică, afirmând că „probabil ar fi deschis” la o întâlnire cu Pezeshkian. Cronologia — amenințare de anihilare, urmată de vize acordate diplomaților iranieni, urmată de deschiderea spre o întâlnire directă — pare mai degrabă un joc de presiune coordonat decât o simplă succesiune de declarații spontane.

În weekend, Iranul a repetat avertismentul către aliații regionali ai SUA, spunând că vor fi considerați „complici” dacă Washingtonul își reia atacurile militare asupra Republicii Islamice. Statul Major al forțelor armate iraniene a declarat că „orice greșeală va avea drept rezultat atacuri dureroase”.

Teheranul a mai indicat, duminică, că încă așteaptă răspunsul lui Trump la condițiile puse pentru încheierea războiului. Mohammad Bagher Ghalibaf a confirmat pentru AFP că cerințele Iranului au fost transmise Washingtonului prin intermediul Qatarului. Aceste condiții au fost rezumate ca fiind: încetarea războiului pe toate fronturile, eliberarea activelor îngheţate şi încetarea blocadei navale.

Ce nu se spune despre banii îngheţaţi

Cererea privind eliberarea integrală a fondurilor este una dificil de acceptat, în contextul în care Casa Albă a devenit tot mai agresivă în războiul economic purtat împotriva Iranului. Teheranul, la rândul său, a criticat dur ceea ce numește „furtul și confiscarea” fondurilor și activelor sale sovereign. Contextul geopolitic mai larg — un conflict care implică Statele Unite, Israel și Iranul, cu un armistițiu care a expirat recent și cu o blocadă navală americană încă activă în zonă — arată că retorica de la ONU nu este niciodată doar despre discursuri, ci despre poziționare pentru runda următoare de presiune sau negociere. Cine are de câștigat dintr-o prelungire a incertitudinii, și cine dintr-o rezolvare rapidă, rămân întrebările pe care declarațiile publice tind să le evite.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)