SBA: garanții plătite băncilor, verificate abia după 20 de ani

eea ce ar trebui să fie un mecanism simplu de protecție a banului public — verificarea garanțiilor guvernamentale pentru credite bancare — s-a transformat, în cazul Small Business Administration (SBA) din SUA, într-un sistem care a lăsat 11,5 milioane de dolari să curgă spre bănci fără nicio justificare solidă, după ce angajați proprii ai instituției au recomandat exact opusul. Cine beneficiază când o instituție își ignoră propriii experți timp de decenii?

Un raport al inspectorului general publicat pe 27 august scoate la iveală o poveste care ar trebui să dea de gândit oricui crede că birocrația se auto-corectează. Programul 7(a) al SBA nu împrumută bani direct — băncile private acordă credite de până la 5 milioane de dolari, iar statul garantează acoperirea a până la 85% din pierdere dacă debitorul intră în incapacitate de plată. Simplu, în teorie. Dar garanția e valabilă doar dacă banca a respectat regulile SBA — verificarea capacității de rambursare, a investițiilor obligatorii și a altor măsuri de siguranță.

Cine a spus „nu” și cine a decis „da” oricum

Auditorii au analizat 32 de credite eșuate în care angajați SBA au recomandat reducerea sau refuzul plății către bănci — decizii ulterior răsturnate de superiori. Pentru 16 dintre aceste 32 de cazuri, nu a existat dovadă suficientă care să justifice inversarea deciziei inițiale, ceea ce a generat plăți potențial necuvenite de 11,5 milioane de dolari. Aproape 4,9 milioane din această sumă au mers către debitori care nu au demonstrat niciodată că pot rambursa împrumutul.

Cronologia ridică semne de întrebare: într-un caz, o afacere a intrat în incapacitate de plată în doar 18 luni. Banca a susținut că afacerea avusese o strategie solidă, dar a eșuat din cauza pierderii neprevăzute a unui client important — fără să ofere nicio dovadă pentru această afirmație. SBA a plătit garanția oricum. Ce nu se menționează în rapoartele oficiale este exact mecanismul prin care asemenea afirmații nefondate devin, brusc, suficiente pentru deblocarea banului public.

Douăzeci de ani de întârziere — coincidență sau lipsă structurală de interes?

Mai grav decât reversările nejustificate este viteza — sau lipsa ei — cu care SBA a analizat împrumuturile cu risc ridicat. Legal, agenția are la dispoziție doar șase ani pentru a da în judecată o bancă ce a încălcat termenii creditului. Auditorii au găsit însă 13 împrumuturi la care nereguli au fost descoperite abia după expirarea acestui termen, ceea ce a dus la pierderea a încă 5,4 milioane de dolari. Două dintre aceste cazuri nu au fost analizate timp de peste 20 de ani de la plata garanției.

SBA ar fi putut, din punct de vedere legal, să rețină alte plăți federale către băncile respective chiar și după expirarea termenului de șase ani — dar, potrivit auditului, agenția pur și simplu nu are un proces stabilit pentru a face asta. Context extins: acest tip de instituție, care garantează sume uriașe cu bani publici dar nu are mecanisme funcționale de control post-plată, nu e un caz izolat — e un tipar recurent în sistemul de garanții guvernamentale, unde presiunea de a menține fluxul de capital către sectorul privat pare mereu să învingă rigoarea auditului.

Doar în anul fiscal 2025, SBA a garantat 37 de miliarde de dolari prin 77.600 de credite noi 7(a). La această scară, o rată de eroare de câteva procente înseamnă zeci sau sute de milioane de dolari — bani publici care ajung, fără o verificare reală, direct în conturile băncilor private.

O garanție guvernamentală ar trebui să protejeze creditorii de eșecuri legitime de afaceri, nu să le ofere o portiță pentru a ignora regulile. Faptul că a durat 20 de ani pentru a stabili diferența spune multe despre cine plătește, în cele din urmă, nota de plată.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)