Planul Quad-G al Beijingului: ONU și AI, cine beneficiază?

eea ce Beijingul prezintă drept patru inițiative globale binevoitoare – dezvoltare, securitate, civilizație și guvernare – ascunde, potrivit unei analize publicate de The Epoch Times, un plan sistematic de extindere a hegemoniei Partidului Comunist Chinez prin instituții internaționale, printre care Organizația Națiunilor Unite și un nou organism global dedicat inteligenței artificiale. Coincidență sau strategie pe termen lung? Cronologia ridică întrebări.

Regimul de la Beijing neagă oficial că are planuri de „hegemonie sau expansiune”, dar istoria sa – de la confiscările de terenuri ale țăranilor din anii 1920 până la revendicările asupra întregii Mări a Chinei de Sud din prezent – este plină de acapararea de teritorii. Ce nu se menționează în comunicatele oficiale chinezești este că aceste patru inițiative, lansate începând din 2021, funcționează ca vehicule pentru integrarea propriului sistem al PCC în structurile de guvernanță globală, cu Beijingul la conducere.

Organizația de AI care se extinde tăcut

Pe 12 septembrie, China a extins componenta digitală a Inițiativei Globale de Dezvoltare (GDI) invitând țări suplimentare să se alăture Organizației Mondiale de Cooperare în Inteligență Artificială (WAICO). Organizația, fondată în iulie și cu sediul la Shanghai, are deja aproximativ 30 de țări membre, inclusiv Rusia și Iran – o listă care spune multe despre cine gravitează în jurul acestui proiect.

Liderul PCC, Xi Jinping, a susținut discursul principal la evenimentul de lansare, cerând un „multilateralism autentic” – o formulare pe care analiștii o interpretează drept justificare pentru o ordine globală paralelă, condusă de Beijing. Cine beneficiază de fapt de o astfel de organizație? Cu cât mai multe țări folosesc infrastructura AI și cloud a Chinei, cu atât mai mult se normalizează abordarea autoritară chineză privind inteligența artificială, iar oportunitățile de spionaj global pentru agențiile militare și de informații ale Chinei se multiplică.

De la dezvoltare la BRICS, un fir care nu se rupe

Inițiativa Globală de Dezvoltare funcționează, potrivit analizei, ca o strategie de „pană” – aliniază ajutorul pentru dezvoltare cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU, iar influența rezultată se extinde apoi prin proiecte mai ample din cadrul Inițiativei Centură și Drum: porturi, căi ferate, drumuri, conducte și infrastructură digitală. Această penetrare mai largă orientează țările spre gruparea BRICS – inițial Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, acum incluzând și Iranul. Grupul este dominat economic de Beijing, care se așteaptă ca membrii BRICS să urmeze linia PCC atât pe declarații relativ inofensive privind pacea în Orientul Mijlociu, cât și pe proiecte mai substanțiale precum dezvoltarea AI și eforturile de a deplasa comerțul mondial dinspre dolarul american. Xi a invitat personal țările BRICS să se alăture WAICO.

Securitate „comună”, dar cu cine anume?

Inițiativa Globală de Securitate (GSI) se suprapune parteneriatelor militare preexistente ale Chinei, precum Organizația de Cooperare de la Shanghai (SCO), promovând viziunea unei securități „comune” conduse de PCC. Forumul de Securitate Beijing Xiangshan, un vehicul-cheie pentru extinderea GSI către actori militari internaționali influenți, s-a desfășurat între 15 și 17 septembrie, unul dintre subiecte fiind, potrivit relatărilor, „impactul AI asupra războiului viitor”.

Amenințarea reprezentată de GSI este actuală, nu teoretică. Iranul susține GSI și este membru al SCO. Pe 12 septembrie a apărut informația că entități chinezești, cel mai probabil cu aprobarea PCC, au furnizat Iranului imagini din satelit cu forțele americane din Iordania. Acele imagini ar fi ajutat la atacul cu rachete al Iranului care a ucis trei militari americani în iulie – o cronologie care ridică serios semne de întrebare despre ce altceva circulă „neoficial” între Beijing și Teheran.

China a mai furnizat Iranului componente cu dublă utilizare și precursori de combustibil pentru tehnologiile sale de rachete și drone înarmate, folosite împotriva Israelului, Arabiei Saudite și Ucrainei. În afara sancțiunilor americane impuse câtorva companii chinezești, repercusiunile pentru regimul de la Beijing au fost minime – un semnal, spun analiștii, că China poate repeta aceleași livrări către alte țări SCO și BRICS, schimbând simplu numele entităților implicate.

Civilizație, guvernare și marele plan „patru-în-unu”

Afganistanul, care găzduiește teroriști al-Qaeda, este națiune observator în SCO și ar putea primi la rândul său informații sau echipamente chinezești utilizabile împotriva Statelor Unite, Pakistanului sau Indiei. Beijingul are de multă vreme relații pozitive cu talibanii afgani, care suprimă minoritățile etnice non-pashtun din țară.

Acest lucru se aliniază cu Inițiativa Globală de Civilizație (GCI), care pretinde că creează o lume mai pluralistă, în parte prin susținerea suveranității unor dictatori, chiar și atunci când aceștia sufocă piețele libere, libertatea de exprimare și diversitatea în propriile țări. Când Xi a anunțat GCI în 2023, a declarat, nu fără o anume ironie a contextului: „Susținem valorile comune ale umanității. Pacea, dezvoltarea, echitatea, justiția, democrația și libertatea sunt aspirațiile comune ale tuturor popoarelor.” Ipocrizia acestei poziții este evidentă atâta timp cât regimul lui Xi amenință militar Taiwanul democratic, ocupă teritorii maritime de la Filipine și Vietnam, ia cu forța teritorii himalayene de la India și restrânge libertățile minorităților religioase precum uigurii, creștinii și Falun Gong din interiorul Chinei.

Xi și-a lansat Inițiativa Globală de Guvernare (GGI) în septembrie 2025, la o întâlnire SCO din Tianjin – promovând dreptul internațional cu PCC la conducere și o funcție de coordonare pentru cele trei inițiative precedente. Potrivit presei de stat chineze, cele patru inițiative formează o structură interactivă „patru-în-unu”: dezvoltarea drept fundație, securitatea drept garanție, civilizația drept liant și guvernarea drept mecanism de coordonare – toate servind obiectivul general al construirii unei „comunități cu un viitor comun pentru umanitate”.

Context extins: un precedent istoric incomod

Formularea „comunitate cu un viitor comun pentru umanitate” sună acceptabil la prima vedere, dar poate fi comparată direct cu „Sfera de Co-Prosperitate a Asiei de Est” a Japoniei imperiale – ambele au folosit retorică anticolonială și integrare economică regională pentru a înlocui „hegemonia occidentală” cu o hegemonie iliberală proprie, condusă de o putere autoritară și expansionistă teritorial. Nu este o coincidență că astfel de proiecte apar în perioade de tensiune geopolitică maximă, când instituțiile multilaterale existente sunt vulnerabile la realiniere.

Ceea ce se numește informal „Planul Quad-G” al PCC ridică întrebări legitime despre siguranța națională americană și securitatea democrațiilor: este necesară reducerea semnificativă a influenței PCC la ONU și în alte organizații internaționale, precum și extinderea sancțiunilor de la câteva entități chinezești către China ca întreg? Printre opțiuni discutate la nivelul ONU se numără anularea vizelor diplomaților chinezi – așa cum s-a procedat cu diplomați iranieni în 2014 și 2020 – sau chiar readucerea locului Chinei în forurile internaționale către Taiwanul democratic, o idee pe care nici Taiwanul nu o propune momentan, dar pe care puteri mai mari, inclusiv SUA, Uniunea Europeană și G7, ar trebui să o analizeze serios.

Cu cât mai multe țări democratice legitimează PCC prin angajament diplomatic, cu atât mai multă libertate de mișcare are Beijingul pentru a influența alte state să depindă de finanțarea sa, să adere la parteneriate conduse de PCC și să se conformeze propunerilor Chinei în organizațiile internaționale. Cine beneficiază, în final, de această acomodare graduală? Răspunsul, spun analiștii citați, pare tot mai clar centrat la Beijing.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)