Hormuz: noua „zonă restricționată”

n timp ce oficialii americani se laudă că tot mai multe petroliere trec prin Strâmtoarea Hormuz sub „protecție” navală a SUA, Teheranul pregătește exact opusul: o nouă „zonă restricționată” care ar putea redesena, practic, controlul asupra uneia dintre cele mai importante artere energetice ale planetei. Coincidență de calendar sau mesaj calculat cu precizie? Cronologia ridică semne de întrebare.

Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a anunțat duminică hărțile unui nou coridor maritim prin Hormuz, care ar urma să pornească exact din punctul unde începe blocada navală americană și să se extindă în ape ale Golfului aflate sub „management” iranian. Oficialul Mohsen Rezaei a declarat că hărțile, convenite cu Omanul, „ar trebui semnate în zilele următoare”.

„Ne vom angaja să menținem Strâmtoarea Hormuz deschisă doar atunci când americanii vor opri sabotajul, amenințările și atacurile împotriva Iranului”, a spus Rezaei — o formulare care, observăm, transformă o rută comercială globală într-o monedă de negociere politică.

Piața a reacționat imediat: Brent a urcat peste 97 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel de la 23 iulie, pe fondul atacurilor americane asupra tancurilor petroliere iraniene și al amenințării Teheranului privind noua zonă restricționată. Prețurile la gazele naturale europene au explodat în aceeași perioadă — ceea ce ridică întrebarea firească: cine beneficiază, de fapt, de o criză care umflă simultan prețul petrolului și al gazului?

Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a mers și mai departe luni, avertizând că firmele energetice americane ar putea deveni ținte dacă atacurile asupra tancurilor iraniene continuă. „E simplu: lanțul de producție petrolieră și de gaze de aici e vast, accesibil și expus. Companiile americane din aceste ape și facilități împart aceeași expunere. Loviți activele noastre și veți fi loviți. Am dovedit-o deja. Întrebați bazele care nu mai sunt funcționale”, a scris Ghalibaf pe platforma X.

Nu întâmplător, în același interval, Financial Times relatează că facilitățile petroliere Saudi Aramco din orașul Jizan au fost atacate din nou — la doar o lună după ce un atac separat a scos temporar din funcțiune o parte din producția rafinăriei. Rafinăria de 400.000 de barili pe zi rămâne închisă încă din iulie. Houthii din Yemen, aliați cunoscuți ai Teheranului, nu și-au asumat public responsabilitatea, dar apropierea geografică de granița yemenită și tiparul de lovituri repetate vorbesc de la sine — cine altcineva are atât motivația, cât și capacitatea logistică?

Emiratele Arabe Unite, la rândul lor, și-au anunțat frustrarea printr-un consilier prezidențial, Anwar Gargash, care a declarat la Hili Forum din Abu Dhabi că țara construiește rute alternative de energie și comerț pentru a nu fi „luate ostatice” de războiul dintre SUA și Iran. „Exporturile noastre de energie nu vor fi ținute ostatice, nici comerțul, nici activitatea economică”, a spus Gargash — o declarație care sugerează că țările din regiune au început deja să se pregătească pentru un blocaj de durată, nu unul trecător.

Contextul mai larg merită subliniat: de câțiva ani, orice escaladare în Golf coincide, aproape mecanic, cu scumpiri record la energie în Europa, inclusiv în România, unde am văzut deja România pe locul 2 în UE la creșterea prețurilor la combustibili chiar în luna martie a acestui an. Nu e o legătură inventată — e o dependență structurală a economiei europene de un coridor pe care nici Washingtonul, nici Teheranul nu par dispuși să-l lase complet liber.

Weekendul a adus și alte episoade tensionate: SUA au lansat sâmbătă atacuri asupra a trei tancuri petroliere iraniene, distrugând unul, ca replică la lansarea de rachete balistice a IRGC către nave de război americane. Marina iraniană susține că a vizat, la rândul ei, trei tancuri care circulau pe rute neautorizate prin Hormuz, plus alte trei vase americane în zone diferite. Președintele Trump a declarat vineri că atacurile intermitente continuă și că ar putea lovi „Pickaxe Mountain” în curând, avertizând că, dacă lucrurile merg rău cu Iranul, SUA ar putea lovi dur — sugerând, fără menajamente, că practic ar prelua controlul asupra Iranului.

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a spus pentru ABC News că un acord nuclear cu Iranul s-ar putea să nu fie realizabil pe termen scurt și că acțiunea militară ar putea fi necesară. Rezaei a mai afirmat că Iranul a testat pentru prima dată o rachetă anti-navă deasupra unui vas de război american, susținând că racheta a creat „iad” pentru americani „și au fugit” — o afirmație care, desigur, nu poate fi verificată independent, dar care arată clar direcția retoricii de la Teheran.

În fundal, conflictul Israel-Hezbollah continuă în sudul Libanului, iar șapte state — Emiratele, Arabia Saudită, Qatar, Iordania, Indonezia, Pakistan, Turcia și Egipt — au condamnat printr-un comunicat comun declarațiile miniștrilor israelieni Ben-Gvir și Katz privind strămutarea palestinienilor. Fiecare piesă pare separată, dar plasată pe hartă, tabloul arată un Orient Mijlociu în care liniile roșii se mută constant, iar prețul final ajunge, invariabil, în factura de energie a europenilor.

Ce nu se menționează în rapoartele oficiale este simplu: fiecare escaladare din Hormuz produce câștigători clari pe termen scurt — producători de petrol din afara regiunii, traderi de energie, dar și guverne care pot justifica măsuri de austeritate „din cauza crizei externe”. Coincidență sau nu, cronologia merită urmărită mai departe.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)