Germania: arma constituțională nefolosită niciodată, pregătită contra AfD

eea ce guvernul german prezintă drept „apărare a ordinii constituționale” ascunde, de fapt, pregătirea unui instrument de forță pe care Republica Federală nu l-a folosit niciodată de la înființare — și care ar putea fi activat exact acolo unde alegătorii au votat masiv pentru un partid incomod sistemului. Coincidență sau nu, discuția despre „Bundeszwang” (constrângere federală) a apărut public la câteva zile după ce AfD a câștigat detașat alegerile din Saxonia-Anhalt.

Alternativa pentru Germania (AfD), partid anti-imigrație, a obținut 43,8% din voturi pe 6 septembrie 2026, dar a rămas la trei mandate distanță de majoritatea absolută. Ulrich Siegmund, candidatul AfD în vârstă de 35 de ani, ar putea totuși deveni ministru-președinte al landului dacă reușește să atragă sprijin de la BSW sau să convingă câțiva parlamentari din partidele rivale să treacă de partea lui.

Această posibilitate a scos din arhivă un articol constituțional rar invocat — Articolul 37 din Legea Fundamentală germană — care permite guvernului federal sau unui reprezentant numit de acesta să emită ordine obligatorii către landuri și instituțiile lor. Fapt notabil, subliniat chiar de experți: acest mecanism nu a fost folosit niciodată în întreaga istorie a Republicii Federale.

Un instrument „ultima soluție” scos brusc din sertar

Anna-Bettina Kaiser, profesoară de drept la Universitatea Humboldt din Berlin, a declarat pentru Deutsche Welle — post public care primește aproximativ 415 milioane de euro anual din bani publici — că pragul de activare este extrem de ridicat. „Termenul «dramatic» este cel mai potrivit aici. De aceea constrângerea federală nu a fost introdusă niciodată în istoria Republicii Federale — este tratată ca ultimă soluție”, a spus ea.

Până acum, disputele dintre Berlin și landuri s-au rezolvat în instanță, prin Curtea Constituțională Federală. Ce nu se menționează des în comentariile oficiale este că Articolul 37 nu conține un catalog concret de sancțiuni — vorbește doar despre „măsuri necesare”, o formulare deliberat vagă, deschisă interpretării politice de moment. Consimțământul Bundesratului ar fi esențial, iar landul vizat își păstrează dreptul de vot chiar și în deciziile privind propria sa constrângere.

Liderul grupului parlamentar al Uniunii, Thorsten Frei, a numit Articolul 37 „opțiune de ultimă instanță” dacă un guvern regional AfD ar acționa împotriva constituției. Social-democratul Dirk Wiese a mers mai departe, spunând că e „bine de știut” că Legea Fundamentală permite impunerea unei conduite constituționale prin instrucțiuni directe, în cazul unei „coaliții AfD-BSW-Putin” care ar instala un politician de extremă dreapta la conducerea landului. Nici Verzii, nici Die Linke nu au exclus acest instrument. De menționat: Oficiul pentru Protecția Constituției din Saxonia-Anhalt clasifică AfD-ul local drept „confirmat extremist de dreapta” — o etichetă care, cine beneficiază de ea, rămâne o întrebare deschisă în contextul acestei bătălii politice.

Tăierea finanțării — metoda deja testată în UE

Pe lângă pârghia constituțională, se discută deschis și varianta clasică: tăierea fondurilor. Oficiali germani au vorbit despre suspendarea unor transferuri bugetare federale către Saxonia-Anhalt, land dependent de aceste fonduri pentru susținerea economiei. Tagesschau a relatat că fondurile structurale ar putea fi înghețate dacă un guvern condus de AfD ar încălca drepturile fundamentale ale UE sau condițiile privind statul de drept.

Dincolo de aceste transferuri federale, europarlamentarul german Daniel Freund (Verzi) a declarat, după alegeri, că Comisia Europeană ar trebui să blocheze fonduri, dacă e necesar, în cazul unui guvern regional condus de AfD care ar acționa împotriva principiilor UE. Nu întâmplător, Freund este cunoscut drept unul dintre cei mai vocali critici ai premierului ungar Viktor Orbán și un susținător constant al tăierii fondurilor europene către Ungaria — instrument care a contribuit, potrivit multor analiști, la căderea de la putere a lui Orbán. Aceeași rețetă a funcționat, spun criticii, și în cazul fostului guvern conservator din Polonia. Tiparul e simplu: fondurile sunt tăiate, populația suferă, iar la vot pedepsește politicienii aflați la guvernare — indiferent cine poartă vina reală pentru sărăcirea economică.

Cancelarul Friedrich Merz a declarat, la scurt timp după alegerile din Saxonia-Anhalt, că Berlinul va acționa dacă landul depășește limitele stabilite de ordinea constituțională: „Dacă acolo se depășesc granițele, vă asigur că din punctul de vedere al guvernului federal vom face tot posibilul pentru a corecta situația. Legea Fundamentală se aplică și în Saxonia-Anhalt.” Merz a vizat explicit politica de migrație și politica externă, invocând datoria nescrisă de „loialitate federală” — care ar acoperi, potrivit lui, „întreaga politică privind imigrația și străinii”. Verificatorii de fapte au remarcat ulterior că Merz nu a folosit explicit cuvântul „Bundeszwang”, dar dezbaterea publică de după declarația sa a preluat rapid termenul.

AfD se revendică drept „partidul statului de drept”

Simplul fapt de a câștiga o alegere nu ar justifica, prin el însuși, activarea constrângerii federale — Articolul 37 permite acest instrument doar dacă un land nu își îndeplinește obligațiile impuse de constituție sau de legislația federală. Răspunsul AfD a fost constant: partidul va guverna în limitele legii, iar Berlinul încearcă să anuleze un rezultat democratic.

În dimineața de după vot, Siegmund s-a numit din nou „partid al statului de drept” și a promis să acționeze legal, mulțumind sarcastic presei berlineze pentru portretizarea sa drept „amenințare la adresa democrației”. Co-liderul AfD, Alice Weidel, a numit rezultatul un mandat clar de guvernare, l-a numit pe Merz „cel mai nepopular cancelar al Germaniei” și a susținut în Bundestag că guvernul de coaliție CDU-SPD a eșuat. Merz a acuzat-o, la rândul său, că l-ar fi împins pe Siegmund spre „fraudă electorală” îndemnându-l să caute o majoritate, după ce acesta promisese să preia funcția doar cu majoritate absolută.

În fond, miza reală pare să rămână, ca de fiecare dată, migrația masivă — pe care establishmentul european și german o tratează drept intangibilă. Într-un interviu ARD din vara lui 2024, co-liderul Tino Chrupalla declarase că un land condus de AfD nu ar mai aplica „cheia Königstein”, mecanismul de repartizare a solicitanților de azil între landuri: „Nu am mai merge pe linia asta.” Siegmund a promis „deportări din primul minut” și o ofensivă de remigrare.

Dar un guvern federal interesat să demonstreze slăbiciunea și ineficiența AfD nu are, evident, niciun interes să lase o astfel de ofensivă să avanseze. Instrumentele de blocare sunt multiple — de la litigii și tăieri de fonduri, până la preluarea efectivă a puterii prin reprezentant federal. Cronologia — victorie electorală zdrobitoare, urmată în câteva zile de dezbaterea publică despre un instrument constituțional niciodată folosit — ridică, evident, semne de întrebare despre cine scrie de fapt regulile jocului democratic în Germania de azi.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)