Eminescu recuperat azi: cine și de ce reactivează textul din 1881

n fragment publicistic semnat de Mihai Eminescu în 3 septembrie 1881, la gazeta Timpul, circulă din nou intens în anumite spații media alternative — și, ca de obicei când vorbim de texte vechi de peste un secol, ceea ce se distribuie e un fragment decontextualizat, nu articolul integral, nu polemica în care a fost scris.

Textul, atribuit lui Eminescu, afirmă că „în capul statului român nu se cade să vedem aproape esclusiv numai oameni străini, incapabili de-a pricepe geniul poporului nostru și incapabili de a-l iubi și de a-l cruța” și cere ca demnitățile statului să nu fie ocupate de „escroci și tâmpiți”. Continuă cu o metaforă biologică: populația la care se referă e comparată cu un „altoi care produce alte fructe decât trunchiul în care s-a altoit”, fructe pe care autorul le numește „veninoase”, altoi care, spune textul, trăiește din sucul stejarului „iar acesta se usucă”.

Ce nu se menționează atunci când fragmentul e postat izolat, fără dată completă și fără sursă verificabilă a ediției: editorialele lui Eminescu de la Timpul din perioada 1877-1883 au fost scrise într-un context politic extrem de specific — dezbaterea despre modificarea articolului 7 din Constituția din 1866, impusă de Congresul de la Berlin din 1878, care obliga România să acorde cetățenie evreilor din regat. Eminescu s-a poziționat conservator și naționalist într-o polemică de presă intensă, alături de alți publiciști ai epocii, într-un climat în care emanciparea era privită de o parte a elitei politice ca amenințare la coerența statului tânăr.

Cine beneficiază de recircularea acestor fragmente azi, fără context istoric și fără dezbaterea academică asociată operei publicistice eminesciene? Cronologia readucerii lor în actualitate — de obicei în perioade de tensiune politică internă, când discursul identitar și suveranist câștigă teren în sondaje — ridică întrebări legitime despre funcția pe care astfel de citate o joacă în retorica publică actuală, mult diferită de contextul secolului al XIX-lea în care au fost scrise.

Istoricii literari și cercetătorii operei eminesciene atrag de decenii atenția asupra distincției dintre poetul canonic, recuperat de statul român ca simbol național unificator, și publicistul polemic, ale cărui texte politice sunt mult mai puțin cunoscute publicului larg și frecvent instrumentalizate selectiv — atât de curente naționaliste, cât și, în replică, folosite ca argument de cei care contestă locul lui Eminescu în canonul național. Coincidență sau nu, aceste fragmente circulă cel mai intens exact în perioadele în care discuția publică despre identitate, imigrație și „cine conduce țara” e deja încinsă.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)