DiGenova pleacă brusc: război ascuns între elite în SUA?

lecarea neașteptată a unui procuror federal-cheie dintr-un dosar sensibil arată oficial ca o simplă „demisie” — dar cronologia și tăcerea din jurul ei ridică semne de întrebare despre o luptă mult mai adâncă între facțiuni ale statului american, exact în perioada în care societatea e zguduită de tragedii publice și de o campanie electorală tot mai instabilă.

Potrivit unei analize semnate de comentatorul american James Howard Kunstler, publicată pe platforma Clusterfuck Nation, Joe DiGenova — fostul procuror federal care supraveghea acțiunea unui mare juriu din Florida legată de dosarul RussiaGate și de acuzațiile conexe de trădare — și-a anunțat plecarea. Oficial, DiGenova a declarat că „a demisionat”. Kunstler notează însă că, în astfel de situații, formularea „am demisionat” este de multe ori doar o acoperire elegantă pentru o demitere reală — și pune întrebarea evidentă: cine l-a scos din joc, procurorul general adjunct Todd Blanche sau chiar președintele Donald Trump?

Cine beneficiază de tăcere?

În mediul online, circulă deja insinuări că DiGenova nu ar fi reușit să adune suficiente probe pentru a construi cazuri solide. Kunstler respinge ferm această variantă, argumentând că cel puțin douăzeci de milioane de cetățeni americani urmăresc de ani buni acest dosar constituțional, cunoscând pe de rost numele, faptele, memo-urile, e-mailurile, traseele banilor și dovezile — de la John Brennan la Adam Schiff, James Comey, Hillary Clinton, Peter Strzok și Lisa Page.

DiGenova îl înlocuise, la rândul său, pe un procuror federal aproape necunoscut publicului larg, Maria Medetis Long, care gestionase dosarul din Florida în timpul mandatului controversat al procuroarei generale Pam Bondi. Pentru un observator atent, întreaga desfășurare începe să semene mai degrabă cu un joc de-a v-ați ascunselea instituțional decât cu o anchetă serioasă.

Ce nu se spune în rapoartele oficiale

Întrebarea centrală, spune Kunstler, este care va fi „raza de explozie” a acestui episod: poate Districtul de Sud al Floridei din cadrul Departamentului de Justiție să-și recapete echilibrul și să ducă acest grup numeros de suspecți în fața instanței? Sau totul se va prăbuși, așa cum se întâmplă adesea cu marile promisiuni de reformă instituțională, înghițit într-un vârtej de cauze pierdute?

Autorul consideră că faptele investigate sunt prea grave pentru a dispărea pur și simplu — și că retragerea lui DiGenova ar putea indica, de fapt, că cei implicați în acuzațiile de trădare (comunitatea de informații, în sens larg, și rețelele ei asociate) sunt suficient de disperați și de puternici încât să încerce să deraieze procesul. Contextul mai larg contează aici: după peste șapte decenii de activitate doar a CIA, numărul foștilor oficiali din servicii care ar putea avea interes să protejeze status quo-ul este, teoretic, considerabil — inclusiv cei cincizeci și unu de foști oficiali de informații care au semnat, în 2020, scrisoarea publică prin care sugerau că laptopul lui Hunter Biden ar fi „dezinformare rusă”, cu scopul declarat sau nu de a influența alegerile.

Conexiuni ascunse și întrebări fără răspuns

Kunstler ridică o întrebare incomodă: are oare agenția condusă oficial de directorul de informații John Ratcliffe o organizație-umbră la fel de mare, operând poate sub influența unor foști șefi precum John Brennan? Și, dacă da, ce pârghii ale statului mai controlează încă aceste rețele? Concluzia autorului american este că plecarea lui DiGenova ar putea semnala nu un simplu incident administrativ, ci un adevărat „ciocnire a titanilor” — un conflict la nivelul ofițerilor superiori din două tabere de elită rivale: cea legitimă și cea din umbră.

Autorul avertizează că această bătălie nu va rămâne mult timp în culise, ea urmând să iasă la suprafață odată cu alegerile de la jumătatea mandatului (midterms), pe fondul unei polarizări politice tot mai accentuate în Statele Unite, cu figuri publice pe care le consideră extrem de controversate implicate în cursă.

Pentru publicul din România, obișnuit cu propriile episoade de „demisii” ministeriale care ascund realități mult mai complicate în culisele puterii, paralela nu e greu de făcut: fie că vorbim de Washington sau de București, tiparul rămâne același — plecările „voluntare” din funcții-cheie, în momente sensibile, merită întotdeauna o a doua privire.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)