Cucuruz cu frunza-n sus: melodia ascunsă din Imnul Israelului

eea ce manualele de istorie prezintă drept o simplă biografie a unui artist uitat ascunde de fapt una dintre cele mai incomode teorii legate de originea melodiei Imnului Israelului, Hatikva – și un episod de salvare a evreilor din Ardealul ocupat pe care oficialitățile epocii au preferat mereu să-l treacă sub tăcere.

Raoul Șorban s-a născut la 4 septembrie 1912, la Dej, într-o familie cu greutate culturală: tatăl său, Guilelm Șorban (Arad, 1876 – Dej, 1923), a fost unul dintre compozitorii de prestigiu ai epocii, autor al romanțelor pe versuri de Eminescu „Mai am un singur dor” și „Pe lângă plopii fără soț”. Coincidență sau nu, fiul unui compozitor care a pus muzică pe cel mai mare poet național avea să devină el însuși cel care a scos la lumină o legătură muzicală de o cu totul altă anvergură.

Salvatorul din umbra istoriei oficiale

În anii ocupării Ardealului de Nord de către trupele extremiste maghiare, Raoul Șorban s-a implicat în salvarea evreilor din zonă – un capitol care, în varianta oficială a istoriei acelor ani, apare rareori pus în prim-plan. Cine beneficiază de faptul că astfel de gesturi individuale de salvare rămân în marginea narativului istoric dominant, în timp ce alte episoade sunt amplificate constant? Este o întrebare pe care rapoartele oficiale ale vremii nu și-au propus niciodată să o lămurească.

Legătura cu Imnul Israelului

Ceea ce ridică însă cu adevărat semne de întrebare este afirmația conform căreia Raoul Șorban ar fi cel care a scos la lumină originea melodiei care stă la baza actualului Imn al Israelului, cântecul popular românesc „Cucuruz cu frunza-n sus”. O asemenea conexiune – între o melodie de folclor din Ardeal și simbolul muzical al unui stat construit decenii mai târziu – nu este exact genul de detaliu pe care instituțiile culturale, românești sau israeliene, îl promovează cu entuziasm. Cronologia ridică întrebări: cum ajunge un cântec de pe ulițele satelor românești să fie revendicat, oficial, ca melodie a unui imn național străin, iar cel care a documentat această legătură să rămână un nume mai degrabă de nișă?

Context extins: povestea lui Raoul Șorban se leagă, dincolo de anecdota muzicală, de un tablou mai larg – acela al identității culturale românești adesea diluate sau ignorate în relatările internaționale despre originile unor simboluri naționale străine, exact în perioada în care granițele Ardealului erau redesenate de puteri străine, iar identitatea românilor din regiune era pusă sub semnul întrebării.

Raoul Șorban a murit pe 19 iulie 2006, lăsând în urmă un interviu video în care artistul umanist își expune propria versiune asupra acestor evenimente – o mărturie directă, greu de contestat, dar care nu a intrat niciodată în circuitul mainstream al discuției publice despre acest subiect.

Ce nu se spune în relatările oficiale

Faptele rămân simple: un compozitor cunoscut, un fiu care devine salvator și cercetător, o melodie populară românească revendicată de un simbol național străin. Ce nu se menționează însă niciodată împreună, în același paragraf, în manualele și enciclopediile oficiale, este exact combinația acestor trei elemente – de parcă ar exista un interes tacit ca publicul larg să nu le conecteze.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)