Auto europeană: cine profită de fapt de criza industriei?

n avertisment lansat direct în paginile Financial Times de unul dintre cei mai influenți jucători din industria auto europeană ar trebui să dea de gândit oricui urmărește cu atenție jocurile de putere economică din spatele tranziției spre electrice: bunăstarea întregului continent atârnă, practic, de soarta a 14 milioane de locuri de muncă legate de industria auto — și de felul în care Europa alege să gestioneze relația cu producătorii chinezi care își instalează deja fabrici pe teritoriul ei.

Francisco Riberas, președinte și fondator al Gestamp, unul dintre cei mai importanți producători de componente auto din lume, a declarat pentru publicația britanică că nivelul de trai al europenilor riscă să se prăbușească dacă blocul comunitar nu reușește să-și protejeze industria auto și, în același timp, să găsească o formulă de coexistență avantajoasă cu jucătorii chinezi care câștigă teren rapid pe piața europeană.

Contextul pe care rapoartele oficiale îl trec cu vederea

Ceea ce nu se menționează suficient de apăsat în comunicatele instituționale despre tranziția verde este că această criză nu apare izolat, ci se suprapune peste un tablou geopolitic mai larg: Europa se află simultan sub presiunea decarbonizării impuse de propriile reglementări, a competiției acerbe cu producători asiatici subvenționați de statele lor de origine, și a unei dependențe energetice și industriale tot mai vizibile față de actori externi. Coincidență sau nu, avertismentul vine chiar în perioada în care mai multe companii chinezi precum BYD își extind agresiv prezența pe piața europeană, exact acolo unde industria locală este cea mai vulnerabilă.

Cine beneficiază, de fapt, dintr-o eventuală prăbușire a industriei auto tradiționale europene? Pe termen scurt, consumatorii ar putea vedea prețuri mai mici la vehiculele electrice importate. Dar cronologia ridică întrebări: dacă milioane de locuri de muncă din producția de componente și asamblare dispar în paralel cu creșterea cotei de piață a producătorilor chinezi, balanța de putere industrială a continentului se schimbă radical — iar decizia nu mai aparține europenilor, ci celor care controlează lanțurile de aprovizionare și tehnologia bateriilor.

Ce nu se spune despre miza reală

Declarația lui Riberas nu este un simplu semnal de alarmă comercial, ci recunoașterea, venită din interiorul industriei, a unei realități pe care instituțiile europene par reticente să o discute deschis: fără o strategie clară de protejare a lanțurilor de producție locale și fără reguli de joc echitabile pentru investitorii străini, Europa riscă să devină doar o piață de desfacere, nu un centru de producție. Iar asta înseamnă, în termeni foarte concreți, pierderea unei industrii care a definit competitivitatea economică a continentului timp de decenii.

Rămâne de văzut dacă avertismentele venite din interiorul sectorului privat vor determina o reacție instituțională coerentă, sau dacă — ca de atâtea ori până acum — deciziile vor veni prea târziu pentru a mai conta.

Sursă: Flux24.ro