Sate care trebuie să „dispară”: planul lui Katz din Liban

eea ce ministerul israelian al Apărării prezintă drept „activitate de inginerie” împotriva „infrastructurii Hezbollah” este, în realitate, demolarea sistematică a satelor șiite din sudul Libanului — iar cronologia ordinelor date de ministrul Israel Katz ridică întrebări greu de ignorat despre ce urmează cu adevărat.

La o săptămână după ce a ordonat Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) să se pregătească pentru o „ședere pe termen lung” în sudul Libanului ocupat, Katz a mers mai departe și a cerut accelerarea ritmului de distrugere a ceea ce oficialii numesc „infrastructură Hezbollah”. Problema, veche cât războiul însuși, e că definiția israeliană a acestei „infrastructuri” pare să includă, în practică, infrastructura civilă în ansamblu — cu accent pe localitățile locuite de musulmani șiiți, dar fără să se limiteze strict la acestea.

De la „fortărețe Hezbollah” la sate șterse de pe hartă

Oficialii israelieni au încadrat satele mici, cu populație șiită, aflate deja sub ocupația IDF, drept „fortărețe Hezbollah” — o etichetă convenabilă care justifică demolarea lor sistematică, prezentată public drept simplă „activitate de inginerie”. În practică, această „inginerie” înseamnă explozii: bombardamente cu artilerie grea asupra satelor și, tot mai frecvent, utilizarea muniției incendiare cu fosfor alb pentru a provoca incendii în localități și în zonele înconjurătoare.

Imagini distribuite pe rețelele sociale arată vehicule militare IDF distrugând panouri solare în localitatea Debel — un detaliu aparent minor, dar care spune multe despre amploarea reală a acestor operațiuni: nu vorbim doar de ținte militare, ci de infrastructura de bază a unor comunități întregi.

Katz a fost, de altfel, remarcabil de direct: a declarat public că mai multe sate din extremul sud al Libanului vor trebui pur și simplu să „dispară”. Cu zeci de mii de case distruse în ultimele luni, există deja localități despre care se poate spune, fără exagerare, că nu mai există.

Satele care „au voie” să rămână — dar sub ce condiții?

Israel a permis totuși ca o mână de sate nemajoritar-șiite să rămână în zonă. Doar că a rămâne sub ocupație nu înseamnă a trăi în siguranță. Liderii locali din Kfar Chouba au relatat că IDF le-a transmis un avertisment clar: dacă vreun locuitor este găsit înarmat, întreaga populație a satului va fi expulzată, iar clădirile distruse. Deocamdată, acest scenariu nu s-a materializat.

Dar supunerea față de forțele ocupante nu garantează o viață normală. Economia satului Kfar Chouba se bazează în mare parte pe agricultură și livezi de măslini, însă trupele israeliene restricționează frecvent și fără reguli clare accesul locuitorilor la propriile terenuri. Nu există un regulament formal care să indice unde e permis și unde nu — iar chiar și zonele din extremul sudic al satului au devenit teritorii interzise, cu trupe IDF care, potrivit relatărilor, și-au stabilit puncte de operare chiar în interiorul clădirilor.

Ce se întâmplă la Creasta Ali Taher — și de ce contează

Mai la nord, Israel continuă atacurile intense asupra Crestei Ali Taher, deși în ultimele zile nu au existat încercări serioase de avansare terestră în zonă. Explicația strategică pare simplă: creasta oferă control vizual asupra unei mari părți din nordul districtului Nabatieh — cea mai nordică regiune libaneză pe care Israel intenționează, cel puțin în acest moment, să o ocupe.

Ceea ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este tocmai această combinație: ordine explicite de „dispariție” a unor comunități, folosirea unui limbaj tehnic-eufemistic („activitate de inginerie”) pentru a descrie distrugeri masive, și o strategie teritorială care pare orientată spre o ocupație permanentă, nu spre o operațiune militară cu final clar. Într-un context geopolitic în care liniile de front din Orientul Mijlociu se redesenează constant, iar puterile regionale și globale urmăresc îndeaproape orice schimbare de status quo teritorial, întrebarea firească rămâne: cine are de câștigat dintr-o hartă libaneză permanent redesenată, sat cu sat?

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)