Evergrande: cine plătește de fapt prăbușirea imobiliară din China

ondamnarea la închisoare pe viață a lui Hui Ka Yan, fondatorul Evergrande, este prezentată de regimul de la Beijing drept un act de dreptate exemplară — dar în spatele verdictului se ascunde o întrebare mult mai incomodă: cine acoperă, de fapt, o gaură financiară de peste 2.400 de miliarde de yuani, iar răspunsul, se pare, nu este statul chinez.

Hui, fondator și fost președinte al China Evergrande Group, a fost condamnat pe 20 august pentru fraudă în strângerea de fonduri și delapidare. Averea sa personală a fost confiscată, iar Evergrande și filiala sa imobiliară au primit amenzi cumulate de 15,82 miliarde de yuani (2,35 miliarde de dolari). Alți 56 de oameni implicați în dosarele conexe Evergrande, printre care și cei doi fii ai lui Hui, au primit pedepse între 1 an și 10 luni și 18 ani de închisoare.

Pe 21 august, Tribunalul Popular Intermediar din Guangzhou a acceptat o cerere de faliment-lichidare împotriva Evergrande Real Estate Group, numind o echipă de lichidare ca administrator. Creditorii sunt îndrumați să-și depună cererile în acest proces — un detaliu tehnic care, în realitate, înseamnă că mii de oameni vor aștepta ani de zile pentru a afla cât din banii lor mai există.

Ceea ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este că pedeapsa lui Hui nu repară nimic din pagubele reale. La finalul lui 2022, Evergrande raporta datorii totale de 2.437 de miliarde de yuani, din care 721 de miliarde erau obligații contractuale, majoritatea legate de dezvoltări imobiliare neterminate. Potrivit Gavekal Dragonomics, citat de Reuters, avansurile plătite de cumpărători echivalau cu aproximativ 600.000 de locuințe.

Davy Jun Huang, economist stabilit în SUA și fost editorialist la postul de stat chinez CNTV, a declarat pentru The Epoch Times că sentința lui Hui răspunde la întrebarea „cine a comis infracțiuni”, dar nu și la întrebarea „cine plătește pentru datoriile uriașe și proiectele neterminate”. „Sunt două întrebări complet diferite”, a spus Huang. „Cu cât Hui Ka Yan este pedepsit mai dur, cu atât pare, vizual, că problema a fost rezolvată. În realitate, casele nu se vor termina automat din acest motiv, iar banii creditorilor nu vor fi recuperați pentru că Hui Ka Yan a fost condamnat.”

Cine plătește, de fapt?

Pierderile Evergrande s-au distribuit între cumpărători de locuințe, furnizori, bănci, investitori și alți creditori — și aici apare întrebarea clasică de investigație: cine beneficiază și cine rămâne cu paguba?

Huang susține că amenzile impuse companiei nu reprezintă compensații directe pentru cumpărători sau pentru proiectele neterminate. Un rezumat oficial al Curții Populare Supreme adaugă o nuanță importantă: despăgubirile pentru pierderi au prioritate față de executarea amenzilor și confiscărilor, iar veniturile ilegale urmează să fie recuperate, orice deficit fiind supus despăgubirii. Practic, pierderile Evergrande au fost, spune Huang, distribuite tăcut în întreaga societate — cumpărători, furnizori, investitori.

Acest lucru a alimentat o dezbatere mai amplă: ar trebui regimul să folosească alte venituri asociate sectorului imobiliar pentru a despăgubi victimele? Huang consideră cererea legitimă, atât juridic, cât și economic, și amintește de intervenția guvernului american din 2008 în cazul Fannie Mae și Freddie Mac — un moment în care statul și-a asumat responsabilitatea când un pilon al sistemului financiar imobiliar era amenințat.

Regimul chinez, spune Huang, a jucat simultan mai multe roluri în boom-ul imobiliar — furnizor dominant de teren, reglementator și principal beneficiar al veniturilor din acest sector —, dar nu și-a asumat pierderile corespunzătoare atunci când piața s-a prăbușit. „Când piața imobiliară creștea, guvernul folosea veniturile din vânzarea terenurilor, taxele de transfer și diverse forme de extracție pentru a stoarce fiecare bănuț. Când bula a explodat, sub modelul politic al Partidului Comunist Chinez, guvernul nu și-a asumat nicio pierdere”, a spus Huang.

Furnizorii, cei mai loviți

Impactul prăbușirii Evergrande depășește cu mult blocurile neterminate. Xu Zhen, specialist în piețele de capital din China, a declarat pentru The Epoch Times că autoritățile locale au fost printre principalii beneficiari ai expansiunii companiei, estimând că acestea au încasat între 1.200 și 1.700 de miliarde de yuani (180-250 de miliarde de dolari) din vânzări de teren și taxe legate direct de Evergrande între 2016 și 2021 — bani care au intrat deja în vistieria statului și nu vor fi afectați de falimentul companiei sau de condamnarea lui Hui.

Băncile au profitat inițial de creditarea Evergrande, dar au devenit ulterior creditoare ele însele, vânzând mai târziu creanțe cu discounturi drastice. Xu citează o creanță deținută de China Minsheng Bank, vândută la doar 13,5% din valoarea inițială.

Cumpărătorii de locuințe au trecut printr-un alt tip de pierdere — ani de așteptare, plătind în continuare rate ipotecare pentru case pe care poate nu le vor locui niciodată. Însă Xu identifică furnizorii drept grupul cel mai grav afectat financiar.

Conform unei interpretări din 2023 a Curții Populare Supreme, consumatorii care au cumpărat locuințe pentru uz rezidențial pot, dacă îndeplinesc condițiile legale, avea prioritate la livrare sau rambursare față de creanțele legate de prețul construcției, ipoteci și alte datorii. La jumătatea lui 2023, Evergrande raporta 1.056,57 miliarde de yuani în datorii comerciale, din care 596,17 miliarde reprezentau plăți restante către furnizorii de materiale de construcție.

Datoriile au afectat mii de companii mici și mijlocii, multe cu putere de negociere redusă și resurse juridice limitate. În lichidarea unei companii-proiect Evergrande din Zhanjiang, creditorii obișnuiți au primit, în final, o rată de recuperare de aproximativ 0,69% — cifră confirmată și de Reuters în aprilie 2026.

Evergrande a raportat produse de investiții direcționate în valoare de aproximativ 92,1 miliarde de yuani, din care circa 34 de miliarde rămăseseră neplătite la finalul lui 2022. Separat, Reuters relata în 2021, citând un manager de vânzări Evergrande Wealth, că peste 80.000 de persoane cumpăraseră produse de investiții care au strâns peste 100 de miliarde de yuani în cinci ani. Acțiunile companiei au fost ulterior delistate, lăsând mulți investitori individuali cu pierderi substanțiale.

Un boom construit pe conexiuni politice

Prăbușirea a readus în discuție o întrebare mai veche: cum a crescut Evergrande atât de rapid? Jurnalistul japonez Akio Yaita, stabilit în Taiwan și critic vocal al Partidului Comunist Chinez, spune că nu a fost vorba doar de îndatorare excesivă și o bulă imobiliară care a explodat, ci de o problemă structurală mai adâncă din sistemul relațiilor politico-economice chineze.

„Sistemul chinezesc face dificilă apariția unor oameni ca Konosuke Matsushita, YK Pao sau Morris Chang, care construiesc culturi corporative și fundații industriale de-a lungul deceniilor, dar la fel de dificilă este și apariția unor antreprenori ca Elon Musk sau Jensen Huang, care schimbă industrii globale prin inovație tehnologică”, a spus Yaita. În schimb, sistemul tinde să producă antreprenori care urcă rapid prin conexiuni politice — și cad la fel de rapid când relațiile respective se schimbă.

Huang descrie ascensiunea Evergrande drept o formă de cooperare reciproc avantajoasă între mediul de afaceri și regim: dezvoltatorii generau venituri din teren și creștere economică pentru autoritățile locale, băncile își extindeau creditarea și își îndeplineau țintele — interesele tuturor părților fiind aliniate. Huang spune că a vizitat sediul Evergrande în 2018 pentru a susține o prelegere despre analiză și prognoză politică și l-a avertizat pe Hui să oprească expansiunea după 2018 — avertisment ignorat.

Asta nu absolvă însă compania sau pe Hui de responsabilitate, subliniază Huang. Dar prăbușirea ilustrează o problemă mai amplă: potrivit lui Xu, dezvoltatorii imobiliari privați pot deveni extrem de dependenți de un sistem în care terenul și accesul la capital sunt controlate strict de stat.

„De la angajat la țap ispășitor — acesta e destinul proprietarilor privați din imobiliare sub monopolul statului asupra terenului și capitalului. Hui Ka Yan este un exemplu tipic”, a spus Xu. „Dacă îți merge bine, Partidul te lasă să câștigi și faimă, și avere. Dacă îți merge rău, te transformă în prizonier.”

Închisoarea lui Hui nu pune capăt întrebărilor ridicate de prăbușirea Evergrande. Pentru foștii clienți și creditori ai companiei, întrebarea centrală rămâne deschisă: cine va suporta în final costul real, și dacă vreo parte din banii și locuințele pierdute vor fi vreodată recuperate.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)