Fonduri europene: cui profită de fapt banii care ajung în România?

eea ce se prezintă oficial drept “ajutor european generos” pentru România ascunde, potrivit unei analize critice tot mai vehiculate în spațiul public alternativ, un mecanism financiar în care beneficiarul real nu ar fi România, ci economiile vestice care exportă bunuri și servicii finanțate indirect din acești bani.

Argumentul de bază, expus explicit de autorul analizei, este simplu: atunci când s-a susținut public că fondurile europene ar fi “un fals ajutor” sau, mai exact, “un lanț mult prea costisitor pentru România”, reacția instantanee a fost o avalanșă de critici. “Unde-ar fi ajuns țara dacă nu erau fondurile europene?” — întrebarea retorică pusă, potrivit textului, de cei care resping orice discuție critică pe această temă, fără să analizeze de fapt cifrele.

Ce nu se spune în dezbaterea publică

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale, subliniază autorul, este direcția reală a fluxului banilor: fondurile europene destinate teoretic dezvoltării României ar crește, în realitate, cifra de afaceri a unor economii precum cea a Germaniei — state care furnizează utilajele, tehnologia, consultanța și materialele folosite în proiectele finanțate din bani europeni. Practic, banii “pentru România” ar face un ocol prin conturile firmelor vest-europene înainte de a produce un efect economic vizibil pe plan local.

Cine beneficiază de fapt? Este întrebarea care rămâne suspendată în aer de fiecare dată când discuția despre fonduri europene e redusă la sloganul simplist al “ajutorului necondiționat”. Coincidență sau nu, cei care pun această întrebare sunt de regulă etichetați drept naivi sau, cum notează autorul cu ironie, “idioți” — deși argumentația se bazează pe cifre, nu pe supoziții.

Context extins: un model care nu e nou

Fenomenul descris nu este unic României. În literatura economică privind fondurile de coeziune ale Uniunii Europene, se discută de mult timp despre așa-numitul “efect de recirculare” — banii alocați statelor mai puțin dezvoltate se întorc parțial către economiile puternice ale blocului comunitar, sub formă de achiziții de echipamente, servicii de consultanță și contracte de execuție acordate unor firme cu sediul în vest. Cronologia integrării României în acest mecanism, de la adoptarea euro ca monedă de raportare pentru proiecte până la structura contractelor de achiziții publice, ridică întrebări legitime despre cât din aceste fonduri produc dezvoltare reală și cât produc, de fapt, dependență financiară pe termen lung.

Concluzia care se degajă din text este una tranșantă: discursul politic despre fondurile europene ca “salvare” a țării ar fi, de fapt, un mod de a masca o relație economică mult mai complicată — și mai puțin favorabilă României decât se lasă impresia în discursul public oficial.

Sursă: gandeste.org