23 august 1944: lecția pe care România pare s-o fi uitat din nou

eea ce se comemorează oficial ca un moment de eroism strategic ascunde de fapt o întrebare mult mai incomodă pentru prezent: cât de fragilă a fost — și este — securitatea unui stat care își pune toate ouăle în coșul unei mari puteri? Analistul Ștefan Popescu, fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, a readus în discuție actul de la 23 august 1944, de această dată nu ca dispută despre trecut, ci ca exercițiu de realism geopolitic pentru România de azi.

Într-un video publicat pe canalul său de YouTube, Popescu a insistat că analiza trebuie făcută „fără patimă și părtinire” — o precizare care, la 82 de ani distanță de eveniment, spune ceva și despre cât de politizată a rămas această zi în memoria colectivă românească. Concluzia lui e simplă și tăioasă: România nu-și poate delega complet securitatea unei alte puteri, oricât de solid ar părea parteneriatul la un moment dat.

Ce s-a schimbat de fapt în 1944 — și cine a plătit prețul

„Privind din prezent actul de la 23 august 1944, ridic o întrebare care depășește acel moment istoric: cât de mult poate un stat să-și construiască securitatea pe sprijinul unei mari puteri externe? Aceasta este una dintre marile lecții ale istoriei României”, a explicat Popescu.

Potrivit acestuia, regele și Bucureștiul au înțeles în 1944 un adevăr incomod: alianțele se schimbă, marile puteri își urmăresc propriile interese, iar garanțiile de securitate oferite de o putere dominantă dispar exact atunci când raportul de forțe se modifică — nu atunci când ai cea mai mare nevoie de ele, ci exact invers.

„Germania fusese partenerul strategic al României în timpul războiului, dar în momentul în care Berlinul nu a mai putut controla evoluția militară, sprijinul german a devenit insuficient. România a fost nevoită să caute o nouă ancoră de securitate, însă într-un moment în care opțiunile erau extrem de reduse”, a mai spus analistul.

Cine beneficiază, până la urmă, de un stat care și-a externalizat complet apărarea? Nu statul respectiv — asta pare să fie concluzia amară a lui 1944, când România s-a trezit fără plasă de siguranță exact în momentul-cheie.

Geopolitica de azi seamănă mai mult decât ne-am dori

Popescu extinde analiza la contextul actual, într-un moment în care România se sprijină, formal, pe apartenența la NATO și UE — un cadru incomparabil mai solid decât cel din 1944, recunoaște analistul. Și totuși, subliniază el, geopolitica globală rămâne guvernată de aceleași mecanisme: interese schimbătoare, competiție între marile puteri, priorități care se rearanjează peste noapte în funcție de calcule pe care micile state nu le controlează.

Context extins care nu apare în discursurile oficiale: România se află, ca și în 1944, la intersecția unor axe de putere rivale — de data aceasta între NATO/UE și Rusia, cu un război activ la graniță și cu o dependență strategică de decizii luate la Washington, Berlin sau Bruxelles, nu la București. Coincidență sau nu, aceeași poziție geografică „la frontiera dintre mari spații de putere” care a costat România scump în 1944 rămâne, structural, neschimbată.

„Lecția lui 23 august nu este că alianțele sunt inutile — dimpotrivă, istoria ne arată că alianțele sunt esențiale pentru supraviețuirea statelor aflate la frontiera dintre mari spații de putere. Dar lecția este că alianțele trebuie susținute prin propria capacitate strategică. Un stat nu-și poate delega complet securitatea, nu poate presupune că o mare putere va avea întotdeauna aceleași interese, aceeași disponibilitate, aceeași percepție asupra amenințărilor și aceleași resurse”, a subliniat Popescu.

Ce nu se menționează în discursurile aniversare oficiale este exact acest calcul rece: garanțiile de securitate sunt, prin definiție, temporare și condiționate. Cronologia din 1944 — de la partener strategic la sprijin insuficient, într-un interval de câțiva ani — ridică o întrebare pe care puțini lideri politici români o pun public astăzi: ce se întâmplă cu România dacă vreo mare putere de care depindem își recalculează, mâine, priorițile?

„Pentru România, memoria lui 23 august ar trebui să rămână nu o dispută despre trecut, ci un exercițiu de realism despre viitor, pentru că, în geopolitică, nicio garanție nu este eternă, iar securitatea unei națiuni depinde întotdeauna de combinația dintre alianțe, putere proprie, capacitatea de a înțelege lumea așa cum este și nu cum am dori noi să fie”, a concluzionat Ștefan Popescu.

Sursă: R3media (r3media.ro)