Fritz, steagul Banatului și cronologia unui protest suspect

eea ce presa oficialistă a prezentat drept o mobilizare spontană de susținere pentru Dominic Fritz s-a dovedit, la o privire mai atentă asupra imaginilor și a cronologiei, o coregrafie organizată — iar coincidența dintre apariția unui steag cu rezonanțe secesioniste și apelul liderului USR ridică întrebări pe care puțini au vrut să le pună cu voce tare.

Protestul din Piața Operei din Timișoara, botezat de organizatori „marea revoluție”, a debutat cu o întârziere revelatoare — nu la ora anunțată, ci abia pe la 19:10, printr-o chemare la microfon pentru „strângerea rândurilor”. Până atunci, în fața Operei se aflau dispersați doar câteva sute de oameni, o bună parte dintre ei jurnaliști, forțe de ordine sau simpli trecători curioși. Cine beneficiază de fapt de imaginea unei piețe pline, dacă realitatea de dinaintea apelului arăta cu totul altfel?

Aparatul care s-a mobilizat la comandă

Martori aflați la fața locului au observat că, imediat după chemarea la microfon, un grup de fețe recognoscibile din primărie și din partidul lui Fritz s-a deplasat organizat spre Operă, antrenând după sine „o mică masă de diverși utili”. Comparația cu vechile coregrafii de partid și pionierat din perioada comunistă nu este întâmplătoare — este exact observația făcută de autorul relatării originale, care a asistat direct la scenă.

Ce nu se menționează în rapoartele oficiale ale evenimentului este și un detaliu aparent minor, dar simptomatic: pe la 18:40, chiar în colțul dinspre Materna al pieței, o trotinetă electrică cu doi tineri a fost cât pe ce să lovească un livrator de mâncare aflat pe bicicletă. Un incident banal, dar care arată cât de puțin controlată era, de fapt, atmosfera din teren înainte de „marea revoluție” anunțată cu surle și trâmbițe.

Steagul care ridică semne de întrebare

Primele steaguri apărute în piață au fost două ale Uniunii Europene și unul „al Banatului” — o creație recentă, de câteva decenii, inspirată din steagul alb-verde al șvabilor bănățeni. Acest simbol are însă, în ultimii ani, o concurență directă: un alt steag, promovat de un autoproclamat „moștenitor al Banatului”, care preia paleta roșu-alb-verde specifică cercurilor secesioniste ce regretă public unirea Banatului cu România — cercuri alimentate sistematic, potrivit sursei originale, din exteriorul țării.

Coincidență sau nu, autorul relatării face o conexiune care merită reținută: apariția acestui steag cu iz secesionist, purtat chiar de un copil, în aceeași piață unde bănățenii îngenuncheaseră comunismul acum aproape patru decenii, a survenit la scurt timp după un apel public al lui Dominic Fritz, lansat în urma unei vești primite la începutul săptămânii. Imediat după acel apel, s-au activat, potrivit sursei, voci consacrate ale discursului secesionist intra-carpatic, precum Mircea Dăian și Vincze Zoltan, împreună cu figuri secundare din același spațiu ideologic.

Context extins: cine mai joacă în această poveste

Episodul se petrece pe fondul unei crize politice naționale prelungite — un guvern interimar la București, un premier desemnat care și-a retras mandatul înainte de vot, și un termen critic pentru fondurile PNRR care se apropie. Într-un climat în care instituțiile centrale sunt vizibil slăbite, autorul relatării pune o întrebare directă serviciilor de informații și CSAT: mai există cineva care monitorizează activarea sincronizată a unor rețele care flirtează, fie și marginal, cu retorica secesionistă?

Autorul relatării mai notează, fără să insiste, folosirea copiilor și a persoanelor cu dizabilități pentru a „îngroșa rândurile” protestului — un detaliu pe care îl lasă cititorului să-l judece singur, dar pe care îl consideră relevant pentru caracterul organizat, nu spontan, al evenimentului.

Concluzia ironică a autorului merge mai departe: dacă prima încercare de „revoluție” s-a fâsâit, susținătorii ar putea aștepta luna octombrie, când se poate aniversa simbolic revoluția bolșevică, alături de povestea „eliberării” habsburgice a Banatului — pentru ca, în decembrie, românii să sărbătorească, ei, adevărata prăbușire a comunismului.

Sursă: R3media (r3media.ro)